
- redactia
- 0 comentarii
- 168 Vizualizări
Vultur codalb salvat de un ONG mureșean
9 august 2020Un vultur codalb, pasăre pe cale de dispariţie aflată pe lista speciilor protejate în România, care a fost salvat de colaboratorii Grupului Milvus din Târgu Mureş după ce a suferit o fractură la o aripă, se recuperează foarte rapid şi în curând va fi eliberat în natură.
”În urmă cu circa două luni am primit o sesizare din partea unui administrator de fond de vânătoare din judeţul Arad. În momentul în care am cerut nişte fotografii să vedem despre ce este vorba, ne-am dat seama că este vorba despre un codalb, o pasăre foarte valoroasă pentru noi. Am preluat această pasăre şi a fost adusă la Târgu Mureş, unde a fost examinată de specialişti. Această pasăre se reabilitează extraordinar de bine şi dorim să o redăm naturii. Şi asta din motivul simplu că în România mai avem aproximativ 50 de perechi care cuibăresc şi este foarte important ca această populaţie să crească”, a declarat, pentru Agerpres, coordonatorul pe comunicare al Grupului Milvus, Iulia Vizi.
Potrivit Iuliei Vizi, codalbul are o anvergură a aripilor care poate ajunge până la 240 de centimetri, poate cântări până la 7 kilograme, are penele maroniu cu gri, o talie destul de mare, un cioc galben încovoiat şi gheare puternice.
”Este o pasăre care a avut o leziune la aripă, a avut o contuzie mai serioasă. Am decis să mergem pe varianta tratamentului conservator şi pentru o perioadă scurtă să îi mobilizăm aripa. Am ales această variantă ca să evităm anchilozarea articulaţiei”, a precizat medicul veterinar Levente Borka.
Acesta a arătat că vulturul codalb îşi poate exersa zborul şi că în momentul în care va avea musculatura suficient de puternică, va fi eliberat în natură.
Pentru ca pasărea să se poată recupera, colaboratorii Grupului Milvus au hrănit-o zilnic cu peşte cumpărat din supermarket, întrucât vulturul codalb consumă şi câte un kilogram de peşte pe zi.
(www.agerpres.ro)
- Etichete:
- vultur codalb salvat milvus mures
Recomandări zi de zi
Administratie
Social
Politic
Business
Sanatate
Invatamant
Sport
Citește și:
UMFST G.E. Palade Târgu Mureș dă startul înscrierilor online la programele de studii de licență începând de mâine, 5 iulie 2025, ora 8:00. Universitatea vine în întâmpinarea candidaților cu programe de studii adaptate nevoilor de pe piața muncii, metode de predare interactive, burse de studiu, mobilități internaționale Eramsus și numeroase facilități sociale și sportive. 5-10 iulie 2025 (ultima zi până la ora 12:00) – înscrierea candidaților 24/24h la programele de studii de licență din domeniul Sănătate; 16-22 iulie 2025 (ultima zi până la ora 12:00) – înscrierea candidaților 24/24h la programele de studii de licență: Chimie medicală, Chimie tehnologică și programele de studii de licență din cadrul Facultăților: Inginerie și Tehnologia Informației, Științe și Litere „Petru Maior” și Economie și Drept. Înscrieri: admitere.umfst.ro
Posted by Universitatea de Medicină, Farmacie, Științe și Tehnologie on Friday, July 4, 2025
Recomandari
|
|
Lasă un comentariu