Home / Administratie / ATENȚIE! Acțiuni de verificare a măsurilor anti-COVID în zonele aglomerate!

ATENȚIE! Acțiuni de verificare a măsurilor anti-COVID în zonele aglomerate!

Distribuie

Inspectoratul de Poliție Județean Mureș a transmis marți, 11 august, prin intermediul unui comunicat de presă, faptul că în ultimele 24 de ore au fost efectuate acțiuni de verificare cu efective mărite în zone aglomerate, centre comerciale, piețe, târguri, terase și mijloace de transport în comun, cu privire la respectarea măsurilor impuse în contextul stării de alertă.

La activitățile desfășurate în data de 10 august au participat 126 de polițiști din cadrul IPJ Mureș, jandarmi, polițiști locali, reprezentanți ai Inspectoratului pentru Situații de Urgență, Inspectoratului Teritorial de Muncă, Direcției Sanitar – Veterinare, Direcției de Sănătate Publică și Protecția Consumatorului.

,,La nivelul județului Mureș au fost executate 25 de acțiuni punctuale și au fost verificate peste 190 de societăți comerciale/persoane fizice autorizate. Au fost legitimate 425 de persoane și verificate 30 de mijloace de transport în comun. În total, au fost aplicate 13 sancțiuni contravenționale în valoare de 2.700 de lei astfel: 2 sancțiuni pentru nerespectarea măsurilor de protecție individuală și 11 sancțiuni la Legea 61/1991, în valoare de 2.700 de lei”, a trasmis Biroul de Presă al Inspectoratului de Poliție Județean Mureș.

Andreea ȚIȚIU


Citește și despre proiectul „Cu ochii larg deschişi”:

 

Cinci docufiction despre căderea și ridicare din abuzul de droguri

 

Sticker/Cine sunt eu? – o parabolă a pierderii identității din cauza drogurilor

 

”Dealerul morții”, evadare din ”infernul drogurilor”

 

Clean-up. Curajul Mădălinei

 

Povestea lui Mircea

 

Povestea Melaniei, nevoia de iubire şi atenţie satisfăcută cu droguri

   

De asemenea, verificati

Dotări noi pentru școala din Acățari

Distribuie Conducerea Primăriei Comunei Acățari a atribuit, în data de 18 martie 2024, societății Dac …

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere! Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii

Regulile de preluare a articolelor

Acest articol este proprietatea Cotidianului Zi de Zi și este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 120 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.