Sighișoara: Pregătiri pentru Campionatul Național de Karate Sighișoara
  • redactia
  • 0 comentarii
  • 308 Vizualizări

Sighișoara: Pregătiri pentru Campionatul Național de Karate

Primăria Municipiului Sighișoara a transmis miercuri, 12 august, prin intermediul unui comunicat de presă, faptul că primarul municipiului, prof. Ovidiu – Dumitru Mălăncrăvean, s-a întânit cu antrenorul Clubului Sportiv Hara, Mihoc Constantin, pentru a stabili detaliile organizatorice cu privire la desfășurarea Campionatului Național de Karate, găzduit pe Stadionul Municipal Sighișoara, în perioada 20 – 23 august.

,,Municipiul Sighișoara va acorda sprijinul necesar pentru organizarea acestei competiții. Am discutat cu organizatorii să fie respectate toate regulile de distanțare socială impuse de normele legale în vigoare. Campionatul va reuni participanți din întreaga țară din categoria copii, juniori, cadeți și veterani, pentru care au fost stabilite de către organizatori măsurile de prevenire iar competiția va putea fi urmărită doar online de către publicul spectactor”, a transmis primarul municipiului Sighișoara, Ovidiu-Dumitru Mălăncrăvean, prin intermediul comunicatului.

Este a treia oară când municipiul Sighișoara găzduiește acest campionat, care este organizat de Federația Română de Karate WUKF. Competiția va putea fi urmărită online pe Facebook, la adresa: https://fb.me/LIVEFRWUKF .

Andreea ȚIȚIU

Foto: Primăria Municipiului Sighișoara

Distribuie:

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere! Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii

Recomandari

Recent
Popular
Etichete

Citeste Zi de Zi Online


 

 

 




 

 

Print


 

Media kit Zi de Zi 2022-2023

Transilvania Business

ARHIVE