Home / Invatamant / INTERVIU ”Magna Cum Laude”. Roxana Munteanu, motivată să performeze în kinetoterapie

INTERVIU ”Magna Cum Laude”. Roxana Munteanu, motivată să performeze în kinetoterapie

Distribuie

Cotidianul Zi de Zi vă propune o serie de prezentare a șefilor de promoție din cadrul unor instituții de învățământ superior din județul Mureș, promoția 2020. În vârstă de 22 de ani și originară din comuna Pipirig, județul Neamț, Roxana Munteanu este șefa de promoție a specializării Balneofiziokinetoterapie și recuperare din cadrul Universității de Medicină, Farmacie, Științe și Tehnologie ,,George Emil Palade” din Târgu Mureș, iar în interviul următor ne povestește despre importanța kinetoterapiei și dorința de a face acest domeniu cât mai cunoscut în rândul oamenilor.

Reporter: Ce te-a motivat să alegi acest program de studiu?

Roxana Munteanu: Am fost întotdeauna atrasă de ideea că putem duce o viață sănătoasă prin mișcare și mi-am dorit să pot transmite asta și altora. Din păcate, în România, kinetoterapia nu este un domeniu suficient de cunoscut, însă importanța ei este de necontestat.

Rep.: În ce constau cursurile la programul balneofiziokinetoterapie și recuperare?

R.M.: Cursurile la specializarea Balneofiziokinetoterapie și recuperare sunt un mix între partea medicală și cea a educației fizice, deoarece acestea se axează foarte mult pe înțelegerea biomecanicii umane și a recuperării în diverse direcții medicale, precum recuperarea sportivă, recuperarea în afecțiunile neurologice, recuperarea respiratorie, recuperarea în pediatrie și multe altele, întrucât gama în care acționează kinetoterapia este extrem de largă.

Rep.: Care crezi că este un mit neadevărat despre meseria de kinetoterapeut?

R.M.: Un mit neadevărat despre meseria de kinetoterapeut, cu care din nefericire m-am confruntat încă dinainte să intru șa facultate a fost acela că meseria de fiziokinetoterapeut este același lucru cu meseria de maseur, acest lucru fiind fals, întrucât sunt meserii complet diferite. Kinetoterapia reprezintă terapia prin mișcare, fie ea de recuperare sau profilactică.

Rep.: Care trebuie să fie punctele forte ale unui kinetoterapeut?

R.M.: Punctele forte în această meserie trebuie să fie empatia și răbdarea. Este nevoie de o foarte bună comunicare cu pacienții, feedback-ul primit de la ei este foarte important și de asemenea este nevoie de un bun simț al observației, pentru a marca evoluția și a stabili noi obiective.

Rep.: Care crezi că va fi cea mai mare provocare în cadrul acestei meserii?

R.M.: Cred că cea mai mare provocare va fi să le arătăm oamenilor ce înseamnă cu adevărat kinetoterapia și faptul că aceasta nu se adresează doar oamenilor bolnavi, ci și celor sănătoși, în scop profilactic. Mi-aș dori să fie cunoscut de toată lumea că mișcarea este absolut necesară și că este mai ușor să previi, decât să tratezi.

Rep.: Cu ce tip de pacienți se lucrează cel mai ușor? Dar cel mai greu?

R.M.: Nu există o categorie de pacienți cu care se lucrează mai ușor sau mai greu. Fiecare pacient este diferit, fiecare trebuie tratat cu atenție și interes, fie ei copii, vârstnici sau sportivi deoarece aceasta este datoria noastră.

Rep.: Care sunt planurile tale de viitor?

R.M.: Doresc să îmi continui studiile, urmând să mă înscriu la programul de masterat Terapie Fizică și Reabilitare Funcțională din cadrul Universității de Medicină, Farmacie, Științe și Tehnologie ”George Emil Palade” din Târgu Mureș. De asemenea, pe viitor îmi doresc să urmez studiile de doctorat și îmi doresc să mă perfecționez în acest domeniu, să fiu cât mai bună în ceea ce fac și vreau să fac cunoscută importanța kinetoterapiei pentru întreaga populație.

Rep.: Ce crezi că te va motiva cel mai mult în cadrul acestei meserii?

R.M.: Cred că cel mai mult mă vor motiva rezultatele obținute în urma muncii și efortului depus, precum și aprecierea primită din partea pacienților.

Rep.: Ce îți place să faci în timpul liber?

R.M.: În timpul liber îmi place să citesc, în special literatură clasică, scriitori precum Jane Austen sau Emily Bronte, îmi place foarte mult să fac sport, dar și să gătesc, și aș vrea să acord mai mult timp acestei pasiuni.

Rep.: Ce sfat le-ai oferi celor care doresc să se îndrepte spre acest drum?

R.M.: Îi sfătuiesc să aleagă această meserie cu sufletul, deoarece acest domeniu are nevoie de oameni bine pregătiți, motivați și însetați de cunoaștere. Le recomand celor care vor să aplice la acest program de studiu să fie serioși, să învețe cât mai mult și să nu renunțe la visul lor.

A consemnat Andreea ȚIȚIU


Citește și despre proiectul „Cu ochii larg deschişi”:

 

Cinci docufiction despre căderea și ridicare din abuzul de droguri

 

Sticker/Cine sunt eu? – o parabolă a pierderii identității din cauza drogurilor

 

”Dealerul morții”, evadare din ”infernul drogurilor”

 

Clean-up. Curajul Mădălinei

 

Povestea lui Mircea

 

Povestea Melaniei, nevoia de iubire şi atenţie satisfăcută cu droguri

   

De asemenea, verificati

Raportul anual al rectorului UMFST ”George Emil Palade” Târgu Mureș

Distribuie Prezentarea Raportului anual al Rectorului Leonard Azamfirei privind starea Universității de Medicină, Farmacie, Științe …

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere! Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii

Regulile de preluare a articolelor

Acest articol este proprietatea Cotidianului Zi de Zi și este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 120 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.