Sprijin pentru sportul sighișorean Administratie
  • redactia
  • 0 comentarii
  • 235 Vizualizări

Sprijin pentru sportul sighișorean

Conducerea Primăriei municipiului Sighișoara a transmis vineri, 14 august, prin intermediul unui comunicat de presă postat de site-ul oficial www.sighisoara.org.ro, faptul că în această perioadă la Clubul Sportiv Municipal Sighișoara se realizează preselecții pentru secțiile de fotbal și atletism, dar și înscrieri pentru secția de șah a clubului.

,,Ne bucurăm că la preselecțiile organizate a existat interes din partea tinerilor sighișoreni. Am înființat Clubul Sportiv Municipal Sighișoara pentru a veni în sprijinul iubitorilor sportului, în scopul organizării și administrării activității sportive locale, cu consecința directă de dezvoltare a sportului de performanță la nivelul municipiului Sighișoara, a selecției continue, pregătirii și participării sportivilor sighișoreni la competiții interne și internaționale. Prin intermediul clubului este sprijinit și sportul pentru toți și sportul pentru persoanele cu nevoi speciale și sperăm ca un număr cât mai mare de tineri sighișoreni să se regăsească în ramurile sportive ale clubului”, a transmis primarul municipiului Sighișoara, prof. Ovidiu-Dumitru Mălăncrăvean, în cadrul comunicatului de presă.

Structura sportivă a fost înființată în anul 2017, în subordinea Consiliului Local al municipiului Sighișoara și conține diferite ramuri, precum: atletism, fotbal, gimnastică, handbal, dans sportiv, judo, lupte, arte marțiale, sportul pentru toși, sportul pentru persoanele cu nevoi speciale, box, șah, tenis de masă, volei, badminton și automobilism sportiv.

Andreea ȚIȚIU

Foto: Primăria Municipiului Sighișoara

 

Distribuie:

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere! Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii

Recomandari

Recent
Popular
Etichete

Citeste Zi de Zi Online


 

 

 




 

 

Print


 

Media kit Zi de Zi 2022-2023

Transilvania Business

ARHIVE