INTERVIU. Infecția COVID-19 poate lăsa sechele importante la nivel pulmonar

După externarea din spital, pacienții care au fost infectați cu noul coronavirus și au prezentat modificări radiologice importante la examenul radiologic sunt sfătuiți să se prezinte la controale regulate. Una dintre sechelele cu care pot rămâne este fibroza pulmonară, o boală invalidantă, care afectează funcția pulmonară.

În Clinica de Pneumologie a Spitalului Clinic Județean Mureș au fost internați și tratați pe perioada stării de urgență pacienți cu COVID-19. Ulterior, s-au reluat consultațiile și internările și pentru alte afecțiuni din zona pneumologiei, dar de la sfârșitul lunii iulie, din cauza creșterii numărului de cazuri confirmate cu noul coronavirus, au început să fie din nou internați pacienți cu COVID-19. Cum a fost perioada de început a pandemiei la Clinica de Pneumologie, ce presupune recuperarea pacienților, dar și ce sechele pulmonare poate lăsa acest virus a oferit mai multe informații Dr. Daniela Maria Nastasachi, medic primar pneumolog la Clinica de Pneumologie, într-un interviu acordat cotidianului Zi de Zi.

Arina Toth, redactor Sănătate, Zi de Zi: Vă amintiți cum au fost primele zile, la începutul pandemiei, când au început să soseasca primii pacienți? Ce sentimente v-au încercat mai ales că erau multe necunoscute în lumea medicală în legătură cu acest virus?

Dr. Daniela Maria Nastasachi, medic primar pneumolog Clinica de Pneumologie a Spitalului Clinic Județean Mureș: Pentru mine, ca medic, a reprezentat un stres major, mai ales că am avut și pacienți de vârstă tănără, 30-35 de ani. Primul val de pacienți au fost cu simptomatologie gravă, erau speriați.

A fost un stres legat de necunoscut, de ce se va întâmpla cu pacienții, dar ce se va întâmpla și cu noi, deoarece toți avem familii.

Rep.: Având în vedere că era un virus nou, necunoscut, cum ați reușit în timp util să vă updatați informațiile?

D.M.N.: În fiecare zi primeam noi informații. Noi, colegii, ne ajutam între noi, ne trimiteam fiecare articol pe care îl citeam, direcțiunea ne-a fost aproape. Au apărut tot felul de publicații și articole. A trebuit să învățăm din mers și să învățăm rapid.

Rep.: Cum au fost gărzile? Trebuia să vă echipați cu echipamentul special și să stați ore în șir cu el.

D.M.N.: Când trebuia să te echipezi stresul era și mai mare. Îți dădea sentimentul neplăcut că nu aveai posibilitatea să intri în contact cu pacientul așa cum eram noi obișnuiți. Noi mereu am lucrat cu un rulaj mare de pacienți care veneau în urgență, deci nu era copleșitor numărul de pacienți, ci faptul că specificul bolii era altul, virulența mai mare, incidența cazurilor, contagiozitatea. Stresul de acolo venea, nu de la munca în plus.

Am încercat să manageriem cât mai bine situația cu pacienții, am apelat mult la partea de psihoterapie, de discuții cu ei, pentru că altfel nu aveai cum să-i ajuți. Ne rugam ca medicația să funcționeze și pacientul să se facă bine. Stăteau mult timp în spital, durata de spitalizare lungă, departe de familie, a fost o problemă majoră.

Ce limite ne-a impus acest echipament? Vedeai mai greu, nu puteai folosi stetoscopul cum trebuie. Pentru personalul mediu a fost și mai dificil, primul val de pacienți, simptomatici, au necesitat tratament injectabil, perfuzabil, și cu două rânduri de mănuși este greu să te descurci să prinzi o branulă.

Rep.: Cum ați resimțit îngrădirile impuse de echipament în relația medic-pacient?

D.M.N.: Pacienții nu ne vedeau chipul, indiferent că mergeam două zile la rând ei nu vedeau că era aceeași persoană, chiar dacă mă prezentam. Îmi imaginez că pentru pacienți a fost greu. De multe ori nu-mi recunoșteam eu asistenta, dar ei săracii!?

Rep.: Ce sentimente citeați în ochii lor?

D.M.N.: Toți erau speriați la început. Ulterior dispărea acea teamă pentru că și simptomele se ameliorau și asta le dădea speranțe.

Rep.: A necesitat o perioadă îndelungată internarea pacienților?

D.M.N.: Din ce am observat noi, în Clinică, primul val mare de pacienți care au venit erau simptomatici, dar într-un timp nu foarte mare de timp au devenit asimptomatici. Încet, încet simptomele s-au remis, dar au rămas pozitivi și, la un moment dat, pacientului i-a fost mai greu să înțeleagă că el trebuie să rămână în spital deși nu mai avea simptome. De aici și importanța psihoterapiei, discuțiile cu pacienții, mai ales când venea ziua de testare și rezultatul era din nou pozitiv. Am avut pacienți care au stat și 5-6 săptămâni până ce s-au negativat.

Rep.: După cât timp se ameliorau simptomele?

D.M.N.: La primii pacienți care erau simptomatici cam într-o săptămână s-au ameliorat simptomele. Dar am observat și o curbă a simptomelor, astăzi erau asimptomatici și peste o zi sau două deveneau subfebrili și apăreau simptome. Am avut de la pacienți care aveau toate simptomele până la pacienți paucisimptomatici sau asimptomatici, doar că erau pozitivi și au stat mai mult timp pentru izolare și negativare.

Rep.: Pacienții tineri aveau și alte comorbidități?

D.M.N.: Este greu de spus acest lucru deoarece la 30-40 de ani nu prea te duci la medic să îți faci investigații, să fii sigur că nu ai comorbidități.

Dar, din ce am observat eu, ca factor de risc la toți era obezitatea. Bineînțeles, au fost și decese la vârste înaintate, care aveau comorbidități asociate, dar surpriza neplăcută a venit de la pacienții aceștia tineri.

Rep.: Ce se întâmplă în organismul uman atunci când pătrunde virusul SARS-CoV-2? Care a fost evoluția pacienților din punct de vedere al afectării pulmonare?

D.M.N.: Am avut pacienți care puteau fi foarte simptomatici, dar din punct de vedere radiologic nu aveau modificări, până la pacienți care nu erau așa simptomatici și cu modificări radiologice destul de impresionante pentru noi având în vedere că pacientul era paucisimptomatic. Am avut toate categoriile de pacienți.

Din punct de vedere a evoluției, cred că virusul a acționat pe partea de coagulare intravasculară diseminată pentru că altfel nu îmi explic de ce a fost evoluția nefastă rapidă la pacienți tineri. Pe partea aceasta a mers virusul, pe inflamație cronică, pe inflamație cronică dată de obezitate sau orice boală cronică, inclusiv tabagismul cronic. Primii pacienții care au fost nu erau fumători, dar erau cu obezitate 80% dintre ei.

A fost un virus nou, nu știam cum funcționează, ce face în organism. Nu s-a comportat ca alt virus cunoscut. Am mers pe partea de insuficiență respiratorie și ventilație mecanică și se pare că, de fapt, ulterior s-a dovedit că dădea coagulare intravasculară diseminată și de aceea era evoluția așa de rapidă, fulminantă. Pe partea de boli pulmonare suntem obișnuiți cu pacienții noștri, cu BPOC, care au poliglobulie, datorită poliglobuliei preventiv noi administrăm  anticoagulant. Pacienții noștri, care au avut modificări radiologice, din start au benficiat de anticoagulant.

Rep.: Pentru un pacient cu boli pulmonare cronice cunoscute, precum astm, bronșiectazii este mai dificilă recuperarea?

D.M.N.: Am observat, și eu și colegii mei, că pacienții s-au comportat foarte bine chiar dacă erau astmatici, simptomele nu au evoluat altfel decât la alți pacienți. Au fost simptomatici, li s-a administrat tratament și au devenit asimptomatici, nu au fost mai grav ca să necesite măsuri speciale față de alți apcienți. Nici în cazul pacienților cu BPOC lucrurile nu au fost de speriat. Am avut și pacienți oncologici care au fost infectați, au venit asimptomatici sau paucisimptomatici, cu simptome minime.

Rep.: La unii pacienți, chiar fără comorbidități, virusul acționează foarte virulent, dar sunt pacienți cu boli cronice, cu astm, la care virusul nu le-a agravat starea de sănătate. Cum vă explicați acest lucru?

D.M.N.: Cred că ține foarte mult de genetica pacientului, nu de boală. Au fost surprize la pacienți tineri și alții, mai în vârstă, cu mai multe comorbidități, au evoluat mai bine. Inflamația cronică ce o dă obezitatea este diferită la fiecare. Nu vorbim de o boală, ci vorbim de un pacient, care este un caz aparte. Dar și la alt virus, de gripă spre exemplu, nu se îmbolnăvește toată lumea și nu moare toată lumea, ține de imunitate, de genetica pacientului.

Rep.: Cu ce sechele pulmonare pot să rămână pacienții și cum dispar acestea în timp? Pacienții externați revin la controale, noi investigații?

D.M.N.: Pacienților le-aș recomanda să repete o radiografie pulmonară la trei luni ca să vedem cu ce sechele au rămas sau nu. Au fost pacienți fără modificări radiologice, au fost pacienți cu modificări radiologice minore și au fost pacienți cu modificări radiologice importante. Pe cei cu modificări radiologice importante aș vrea să-i vedem la o reevaluare tocmai pentru că deocamdată este prematur să spunem la care pacienți a lăsat și sechele și ar fi bine să-i putem ajuta din timp. Chiar dacă nu sunt simptomatici eu le-aș recomanda să repede o radiografie pulmonară.

Rep.: Ce înseamnă modificări radiologice importante?

D.M.N.: Au fost pacienți care nu au avut doar un aspect de pneumonie interstițială, un insterstițiu mai accentuat, am avut pacienți cu modificări bronhopneumonice, focare, condensări pulmonare pe ambele arii pulmonare și acele condensări bronhopneumonice pot să lase sechele, fibroze. Și atunci trebuie să știm dacă omul rămâne sau nu cu fibroză pulmonară pentru că îl va afecta ulterior. Ce rămâne după această boală la nivel pulmonar? Poți să rămâi cu fibroze mai extinse, care să afecteze funcția pulmonară și atunci pacientul rămâne simptomatic.

Rep.: Cum vedeți deciziile de relaxare, ușurința cu care populația tinde să minimizeze impactul pe care l-ar avea acest virus asupra stării lor de sănătate?

D.M.N.: Cred că lumea s-a relaxat mult prea devreme. Sunt covinsă că este o categorie de oameni care nu cred în existența acestui virus, dar nu știu ce am putea face noi ca să mai conștientizăm populația că nu este chiar cazul să ne relaxăm așa. Eu, personal, când am aflat de acest virus am avut tendința să spun ”da, este un alt virus”. Dar când te confrunți cu boala aceasta, cu pacienți… Trei decese nu înseamnă mult pentru cineva din afară, dar pentru noi, ca medici, este foarte mult. Vreau să conștientizeze populația că și oamenii tineri pot să rămână cu sechele pulmonare, cardiace, hepatice. Și ei pot să dea la cealaltă categorie de vârstă, cu alte boli asociate și mult mai sensibili.

A consemnat Arina TOTH

Material realizat, în cadrul noii rubrici Ghidați-vă după Zi de Zi, cu sprijinul grantului Google despre care mai multe detalii găsiți aici – https://newsinitiative.withgoogle.com/journalism-emergency-relief-fund