Home / Administratie / Controale drastice la ocoalele silvice din Mureș

Controale drastice la ocoalele silvice din Mureș

Distribuie

Sala Mare a Palatului Administrativ din Târgu Mureș a găzduit marți, 18 august, o conferință de presă susținută de ministrul Mediului, Apelor și Pădurilor, Costel Alexe, având ca subiect demararea acțiunilor de control privind neregulile sesizate în activitatea Direcției Silvice Mureș și a ocoalelor silvice din subordinea acesteia.

La conferință au participat secretarul de stat în Ministerul Mediului Apelor și Pădurilor, Gelu Puiu, șeful Corpului de control al ministrului, Lucian Mănoiu, dar și prefectul județului Mureș, Mara Togănel.

,,Am spus încă de la începututul mandatului, tuturor celor care activează în sectorul silvic că au în mine un partener, atâta timp cât înțeleg că pădurea este un bun național și că ea trebuie valorificată, protejată și dacă este să fie exploatată, trebuie exploatată durabil și sustenabil în litera legii. Dacă nu respectă aceste lucruri, i-am avertizat, că nu voi face niciun compromis, nicio abatere față de cei care greșesc față de misiunea pe care și-au ales-o și evident, îmi doresc ca toți cei care comit inegalități să răspundă în fața legii”, a fost mesajul transmis de Costel Alexe.

Ministrul Mediului a ținut să le mulțumească tuturor silvicultorilor care în ultima sută de ani au reușit să conserve și să protejeze pădurea pentru ca noi să ne putem bucura de ea așa cum este astazi, întrucât ”trebuie să fie o mândrie națională faptul că probabil avem cele mai frumoase păduri din Europa” și tocmai de aceea trebuie să le protejăm și să le conservăm.

Numeroase sesizări legate de Mureș

Vizita ministrului a avut loc pe fondul a numeroase sesizări primite de-a lungul timpului cu privire la ilegalități comise pe raza județului Mureș. Una dintre problemele care va fi verificată în județul Mureș este dacă au fost sau nu depășite cantitățile permise pentru exploatare prevăzute în amenajamentele silvice, dar și verificarea modului de comercializare și valorificare a masei lemnoase din pădurile administrate Direcției Silvice Mureș, iar toți cei care vor fi găsiți vinovați de ilegalități comise în ceea ce privește gestionarea fondului forestier din județul Mureș, vor răspunde în fața legii.

,,Vreau sa vă informez ca începând de astăzi avem în teren 28 de inspectori silvici, de la mai mult gărzi forestiere din țară, care sub conducerea șefului Corpului de control al ministrului, vor face simultan verificări la cele 10 ocoale silvice din județul Mureș, iar a 11-a echipă va verifica activitatea Direcției Silvice Mureș. Verificările din această perioadă vizează modul de administrare și de gestionare a fondului forestier național din gestiunea Direcției Silvice Mureș, inclusiv modul de asigurare a integrității acestuia, modul în care se asigură paza și protecția pădurilor, dacă au fost respectate instrucțiunile tehnice privind punerea în valoare și exploatarea masei lemnoase, pentru că am văzut numeroase reportaje, anchete, poze transmise, dovezi clare trimise de cetățeni sau de foști angajați ai ocoalelor silvice care semnalau grave abateri pe tot cuprinsul județului Mureș”, a declarat ministrul Mediului, Apelor și Pădurilor.

58 de dosare penale în 2020

În ultimii ani, deși au existat numeroase sesizări și reclamații, Direcția Silvică Mureș nu a fost verificată niciodată, singurul control fiind cel efectuat de Garda Forestieră Brașov, în urmă cu câteva luni.

,,În primele 6 luni ale anului 2020, instituțiile din cadrul Ministerului Mediului, Apelor și Pădurilor au realizat la nivel național un număr de 106.000 de controale, care s-au încheiat cu întocmirea a 1.100 de dosare penale, din acestea, 1.052 de dosare au fost încheiate pentru cazuri de tăieri ilegale identificate în teren, iar rapoartele acestor misiuni de control au fost trimise mai departe, fie către Romsilva, pentru a lua la cunoștință și a dispune de măsuri administrative, dar și către organe de cercetare penală și vreau să cred că Parchetul Public și instanțele judecătorești vor procesa, analiza si judeca, cât se poate de repede toate aceste dosare, pentru a da dovezi clare, că toți cei care încalcă legea sunt pedepsiți aspru și cât se poate de repede de la comiterea infracțiunii”, a mai adăugat Costel Alexe.

Conform unui raport oficial, județele în care s-au încheiat cele mai mult dosare sunt: Brașov cu 131 de dosare, Cluj – 95, Bacău – 72, Covasna – 71, Timiș – 68, Argeș – 61 și Mureș – 58. În ceea ce privește cele mai mari volume de masa lemnoasa tăiată ilegal, acestea au fost descoperite în județele Maramureș, Timiș, Bistrița cu 3.400 de metri cubi, Oradea – 3.169, Sibiu – 3.024, Mureș – 3.080 și Suceava – 2.456. Au fost efectuate controale și pe drumurile publice din țară, în total fiind realizate 48.000 de controale ale autovehiculelor care transportau material lemnos pe drumurile țării, dintre care, zilnic au fost înregistrate în jur de 12 transporturi ilegale de material lemnos.

Cod silvic nou și adoptarea SUMAL-ului

În zilele următoare se va adopta în Parlamentul României Codul silvic, cu noi modificări și amendamente, iar acesta va avea sancțiuni mai mari și îi va pedepsi mult mai grav pe cei care încalcă legea. De asemenea, celor care transportă ilegal material lemnos, li se vor confisca autovehiculele și vor plăti pe măsură.

În ceea ce privește programul SUMAL – Sistemul Național Integrat de Urmărire a Trasabilității Materialelor Lemnoase, acesta va implica activ cetățenii, întrucât dispune de aplicația ,,Inspectorul Pădurii”, prin intermediul căreia atunci când cineva observă un transport de material lemnos, poate introduce în aplicație numărul de înmatriculare al autovehiculului, iar în urma acestui lucru, vor observa detalii despre transport, precum locul de unde a plecat, unde trebuie să ajungă, distanța, ora, cantitatea, esența de material lemnos, dar și trei fotografii, întrucât toți transportatorii vor fi obligați să publice trei fotografii, față, lateral și spate cu cantitatea de material lemnos, pentru a demonstra în cazul unui control că nu este vorba de alt transport.

,,Sunt convins că stoparea în sine a tăierilor ilegale ar fi cel mai ridicat grad de protecție al pădurilor și vreau să cred că, cu modificări la codul silvic, cu introducerea sistemului de alertă, predicțiile satelitare, cu operaționalizarea SUMAL-ului, acestea vor scădea foarte mult. Vreau să cred că sancțiunile din Codul silvic vor fi atât de dure și vor fi aplicate încât să îi descurajeze”, a declarat Costel Alexe.

Andreea ȚIȚIU

(Foto: Prefectura Mureș)

 

 

De asemenea, verificati

Interviu. Asociația Caritas-peste trei decenii de angajament social în slujba comunității. Află ce servicii oferă

Distribuie Asociația Caritas Alba Iulia este o organizație neguvernamentală, înființată în anul 1990 de Arhiepiscopia …

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere! Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii

Regulile de preluare a articolelor

Acest articol este proprietatea Cotidianului Zi de Zi și este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 120 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.