INTERVIU ”Magna Cum Laude”. Nicoleta Bondrea, viitor manager de succes Business
  • redactia
  • 0 comentarii
  • 679 Vizualizări

INTERVIU ”Magna Cum Laude”. Nicoleta Bondrea, viitor manager de succes

Cotidianul Zi de Zi vă propune o serie de prezentare a șefilor de promoție din cadrul unor instituții de învățământ superior din județul Mureș, promoția 2020. În vârstă de 21 de ani, Nicoleta Bondrea este șefa de promoție a specializării Management din cadrul Universității de Medicină, Farmacie, Științe și Tehnologie ,,George Emil Palade” din Târgu Mureș, iar în interviul următor ne împărtășește câteva detalii cu privire la meseria de manager.

Reporter: Ce te-a motivat să te îndrepți spre acest domeniu?

Nicoleta Bondrea: Încă din liceu mi-am dorit să pot învăța cum se înființează și conduce o companie, iar specializarea management mi-a oferit această șansă.

Rep.: Ce ți s-a părut cel mai interesant la acest domeniu?

N.B.: Cel mai interesant mi se pare faptul că un manager trebuie să aibă cunoștințe despre mai multe departamente și să știe să le coordoneze în așa fel încât firma să funcționeze la parametri optimi.

Rep.: Care crezi că sunt punctele forte ale unui manager?

N.B.: Un manager trebuie să fie un bun profesionist, să-și cunoască foarte bine subordonații și modul de desfășurare a activităților pe care trebuie să le coordoneze, să știe să colaboreze pentru îndeplinirea sarcinilor de serviciu, să fie corect și punctual atât cu angajații, cât și cu clienții și colaboratorii.

Rep.: Care ar fi un ,,truc” pentru oferirea unei critici constructive fără a ofensa pe nimeni?

N.B.: Cred că o persoană nu poate fi ofensată dacă îi oferi un exemplu personal din viața profesională sau dacă îi răspunzi cu o întrebare adresată sub forma ,,crezi că este corect cum ai procedat?”.

Rep.: Unde crezi că vei întâmpina dificultăți în această meserie?

N.B.: Presupun că orice început este mai greu, până ajungi să poți forma o echipă eficientă și unită cu care să poți comunica și pe care poți conta.

Rep.: Ce ,,mituri” neadevărate cunosc oamenii despre manageri?

N.B.: Oamenii consideră că managerii nu fac nimic, că lasă toată treaba pe seama angajaților săi, că sunt autoritari, inflexibili și că se nasc, nu se formează.

Rep.: Cum ai gestiona situația în care trebuie să concediezi din cauza lipsei de fonduri o persoană pe care toată lumea o place, care își face treaba bine și care e în companie de cel mai mult timp?

N.B.: Pentru o perioadă de timp aș încerca să efectuez transferuri între departamente sau să reduc salariul întregului personal astfel încât să îi pot păstra pe toți.

Rep.: Ce planuri de viitor ai?

N.B.: În prezent, m-am înscris la programul de masterat E-business management și marketing și îmi doresc o carieră în domeniul economic.

Rep.: Cum te-au afectat cursurile online?

N.B.: Nu pot spune că m-au afectat foarte tare cursurile online. A fost puțin dificil până m-am obișnuit cu lipsa fizică a colegilor și a profesorilor, dar per total a fost bine.

Rep.: Ce sfat de încurajare i-ai oferi unui angajat care vine la tine cu o problemă personală?

N.B.: I-aș spune că viața e cu suișuri și coborâșuri, lucrurile vor reveni la normal, să nu renunțe la ceea ce îl face fericit pentru că timpul le rezolvă pe toate și pentru orice problemă există o rezolvare.

A consemnat Andreea ȚIȚIU

Distribuie:

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere! Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii

Recomandari

Recent
Popular
Etichete

Citeste Zi de Zi Online


 

 

 




 

 

Print


 

Media kit Zi de Zi 2022-2023

Transilvania Business

ARHIVE