Raport de primar. Maria Precup, primarul investițiilor de succes la Reghin Administratie
  • redactia
  • 0 comentarii
  • 3621 Vizualizări

Raport de primar. Maria Precup, primarul investițiilor de succes la Reghin

A condus municipiul Reghin în calitate de primar, timp de 8 ani, perioadă în care ”Orașul viorilor” a cunoscut o dezvoltare spectaculoasă din toate punctele de vedere, fiind astăzi un veritabil pol de dezvoltare economică al județului Mureș. În interviul următor acordat cotidianului Zi de Zi, primarul municipiului Reghin, Maria Precup, realizează un bilanț al activității din perioada 2012-2020 caracterizată prin realizări numeroase și benefice pentru comunitatea reghineană.

Reporter: La final de mandat, cu ce bilanț veniți în fața locuitorilor municipiului Reghin?

Maria Precup, primarul municipiului Reghin: Au trecut 8 ani de când mi-am asumat această responsabilitate. Au fost 8 ani plini de muncă, de satisfacții, uneori și de dezamăgiri, dar nu regret deloc activitatea din acești ani deoarece sunt mulțumită de lucrurile pe care le-am realizat. Am împăcarea sufletească că am făcut tot ce a ținut de mine, să las instituția pe care am coordonat-o mai eficientă decât când am găsit-o și orașul pentru care am muncit, mai dezvoltat, mai curat și mai deschis spre investiții decât atunci când am venit. Satisfacția cea mai mare este că las Municipiului Reghin cu realizări importante în toate domeniile, dar mai ales în ceea ce privește proiectele demarate care se află în derulare sau care urmează să fie contractate în acest an. Marea problemă este că procedura de achiziție este ca peste tot, stufoasă și greu de realizat, iar demersurile pentru un proiect european durează luni de zile, în condițiile în care contractele de finanțare au fost semnate la sfârșitul anului trecut sau la începutul anului 2020. Important este nu doar ce am făcut, ci ceea ce se va face pentru municipiul Reghin în perioada următoare. Pot și putem sta cu fruntea sus deoarece din punct de vedere economic municipiul Reghin este dezvoltat, avem oameni întreprinzători și curajoși, care au construit afaceri de la 0, care continuă afaceri care aduc profit atât pe plan personal, cât și plus valoare bugetului local și populației. Mă bucur să spun că nu am avut blocaje financiare, nici măcar în acest an mai dificil din cauza pandemiei, contribuabilii noștri sunt foarte serioși iar măsurile pe care le-am luat pentru a-i stimula sau pentru a le acorda o bonificație de 10% la toate impozitele locale este un atu pentru cei care sunt contribuabili atât la nivel local, cât și pentru persoanele fizice pentru care această bonificație a contat foarte mult.

Reporter: Ce ”moștenire” din punct de vedere financiar lăsați următorul primar al municipiului Reghin?

Maria Precup: Las moștenire proiecte. Eu însă am fost mai puțin norocoasă din acest punct de vedere la preluarea mandatului de primar: am moștenit o povară destul de greu de suportat, respectiv restituirea unui credit contractat de Primăria municipiului Reghin înainte de a fi eu primar. Valoarea creditului a fost de 44,2 milioane de lei, în cei 8 ani în care am fost primar am restituit suma de 45,1 milioane de lei, și a mai rămas de restituit o sumă de 26,7 milioane de lei. Diferența dintre valoarea creditului și valoarea sumei care trebuie restituită este reprezentată de dobânzi și comisioane bancare. Pe lângă creditul moștenit am preluat și arierate – facturi neachitate – în valoare de 5.880.000 de lei, iar la 31 decembrie 2019 soldul este de 1.267.231 de lei.

Reporter: Ce ne puteți spune în privința proiectelor?

Maria Precup: În această perioadă au fost întocmite mai multe proiecte care au obținut finanțări. Satisfacția mea este că în acest an pe lista de investiții avem proiecte mari și numeroase, cum municipiul Reghin nu a avut niciodată, în valoare de 94,4 milioane de lei, din care doar 16,9 milioane de lei sunt din bugetul local iar diferența de 77,5 milioane de lei provin din fonduri europene, majoritatea, în timp ce blocul social și extinderea Școlii Gimnaziale ”Alexandru Ceușianu” beneficiază de finanțare prin PNDL. Am acoperit aproape toate necesitățile municipiului Reghin, scrierea de proiecte a fost o preocupare continuă și continuăm acest lucru și în continuare se fac demersuri pentru a scrie noi proiecte pentru obținerea de finanțări europene.

Reporter: Care este în prezent situația infrastructurii din municipiul Reghin?

Maria Precup: În Reghin sunt 155 de străzi și împreună cu colegii din Consiliul Local și cu echipa din aparatul propriu am reușit să reabilităm 75 de străzi, din anul 2012 și până acum. Majoritatea acestor străzi au fost reabilitate din bugetul local și doar câteva cu finanțare de la PNDL. Avem proiecte pe fonduri europene, 3 străzi s-au modernizat cu fonduri europene și urmează să modernizăm străzile cu trafic greu. Suntem în perioada de licitație pentru străzile Salcâmilor, Axente Sever, Ierbușului și Câmpului – doar partea principală care ne leagă de Solovăstru, iar partea colaterală va fi realizată din bugetul local. Foarte curând vor începe lucrările. În municipiul Reghin, problema utilităților este rezolvată, mă refer la apă potabilă, canalizare și gaz, iar toate străzile beneficiază de iluminat public. E nevoie însă de schimbarea rețelelor vechi de apă și canalizare, o lucrare pentru viitor pe care viitorul primar va trebui să o aibă în vedere. În ultima perioadă, am avut întâlniri periodice cu operatorii de utilități, apă, canalizare, electricitate și gaz, pentru a rezolva infrastructura acestor rețele și pe urmă să trecem la reabilitarea străzilor. Se va moderniza și centrul municipiului – piața centrală, un spațiu de promenadă și socializare, strada Petru Maior devenind pietonală cu acces limitat pentru aprovizionare de la intersecția cu Mihai Eminescu până la intersecția cu strada Spitalului. Proiectul se afla în stadiul contractării PUZ-ului, iar proiectul de amenajare al pieței a fost deja în consultare publică agreându-se varianta propusă de firma contractată în acest sens

Reporter: Ce ar mai fi de făcut pentru învățământ și pentru tineretul din Reghin?

Maria Precup: În centrul atenției mele din acești ani a fost, pe lângă  extinderea sistemului de acordare a burselor – la momentul acesta Reghinul se află pe primul loc în județ din punct de vedere al burselor acordate – a fost dotarea, întreținerea și realizarea de investiții în unitățile de învățământ de pe raza municipiului Reghin. Niciodată nu a fost refuzată vreo cerere din partea unei unități, mai ales la nivel preșcolar unde instituțiile de învățământ oferă condiții europene. Cheltuielile anuale au fost realizate echilibrat, în funcție de numărul de elevi și de necesități. În acest moment, avem în evaluare proiecte europene prin intermediul cărora vom realiza modernizări care nu puteau fi suportate din bugetul local. Am încercat de-a lungul anilor să asigurăm condiții copiilor romi de a merge la școală, implementând și un program prin care le-a fost oferită o masă caldă la școală proiect în colaborare cu PHARE. În oraș aveam o singură creșă și am reușit să construim o creșă nouă cu fonduri norvegiene. În prezent, o a doua licitație, pentru o altă creșă nouă, este în desfășurare. Creșa va fi realizată din fonduri europene, iar contractul a fost semnat.

Am creat spații de joacă la toate grădinițele și creșele din Reghin, am reabilitat toate locurile de joacă din cartiere, din parcuri, de exemplu Parcul Tineretului este excelent reabilitat. Întreținem pe tot parcursul anului aceste parcuri, însă din păcate există persoane care provoacă distrugeri și frecvent avem de reparat ceea ce au stricat unii cetățeni fără simț civic. Au fost realizate inclusiv terenuri de sport împrejmuite cu plase, însă au fost plângeri pentru nerespectarea orelor de liniște. E greu de găsit soluții pentru a împăca pe toată lumea.

Pentru modernizarea terenului de fotbal ”Metalul” avem alocată suma de 2,8 milioane de lei. Avem proiect depus pentru amenajare bază sportivă ”Avântul” .

Fără îndoială, un regret al meu va rămâne imposibilitatea de a investi în  proiectul Parc Nou, un proiect moștenit de la fosta administrație cu multiple probleme juridice, chiar penale, care ne-au împiedicat de 8 ani să continuăm investiția, aspect care din păcate nu se va schimba în viitorul apropiat. Știu cât de dorită și necesară este o zonă de agrement și deși am tot sperat că vom putea investi acolo, prioritatea 0 acum este sa identificăm un alt teren pe care să îl putem folosi pentru un astfel de proiect, urmând să revenim asupra acelei locații în cel mai scurt timp după finalizarea litigiilor.

Reporter: Cum ați sprijinit de-a lungul anilor activitatea Spitalului Municipal ”Dr. Eugen Nicoară” din Reghin?

Maria Precup: Înainte de a ajunge primar, la nivel național a existat un proiect care prevedea realizarea a 40 de spitale noi, dar care nu s-a putut finanța. Astfel, de-a lungul anilor am încercat să reabilităm cât mai bine acest spital. Imobilul spitalului fiind în procedură de retrocedare, nu am putut realiza investiții în interior. Astfel, am ales să facem unitatea de primiri urgențe, UPU, sub formă de container. Aceasta se află în apropiere de clădirea veche și vă pot spune că au fost realizate investiții pentru dotări moderne. În prezent, UPU deservește aproximativ 100.000 de locuitori din municipiul Reghin și din zonele învecinate. Avem o sală de așteptare modernă și mai multe paturi, precum și cadre medicale pregătite și aparatură modernă, adică tot ceea ce presupune o secție de primiri urgențe. Totodată, în decursul săptămânii viitoare vom pune în funcțiune un Computer Tomograf. În 2019, spitalul din Reghin a fost vizitat de ministrul Sănătății și de doamna premier, prilej cu care ne-a fost promis sprijinul pentru finanțarea acestui Computer Tomograf. Licitația a fost realizată, iar imobilul unde se afla fosta centrală termică a spitalului a fost amenajat corespunzător. Spitalul deține și acreditare pentru acest Computer Tomograf marca Siemens, de ultimă generație. Urmează să fie semnat contractul cu Casa de Asigurări de Sănătate. Avem și contracte cu 5 medici din Târgu Mureș care vor asigura permanența și vom relaxa puțin și activitatea spitalelor din Târgu Mureș și a SMURD-ului pentru că anumite probleme vor putea fi rezolvate pe plan local, la Reghin. Totodată, Spitalul Municipal din Reghin are și două aparate noi de tip ecograf.

În ceea ce privește viziunea de viitor, am demarat demersurile pentru construirea unui Spital Municipal nou, în curtea spitalului actual, pentru că marea parte a terenului din această incintă este al nostru. Ne putem permite un spital nou, este un proiect curajos, dar necesar. Pesimiștii spun că este un proiect nerealizabil din cauza apropierii de Târgu Mureș, dar trebuie avut în vedere pacienții din partea de nord a județului Mureș, chiar din Toplița, care altfel sunt nevoiți să meargă la Târgu Mureș pentru rezolvarea unor probleme de sănătate.

Rep.: Rămânând în sfera Sănătății, vă rog să ne spuneți cum ați gestionat pandemia de COVID-19 la nivelul municipiului Reghin.

Maria Precup: Nici Reghinul nu a fost scutit de costuri neprevăzute și substanțiale.. Din 10 martie 2020 am luat măsuri prompte pentru prevenirea infectărilor cu COVID-19 și am achiziționat materiale de dezinfecție și de protecție pentru toate instituțiile de pe raza municipiului Reghin, indiferent dacă au aparținut sau nu de noi. Toate cheltuielile de la capitolul evenimente și activități culturale, și nu numai, le-am realocat pentru gestionarea acestei probleme Subliniez că am fost verificați de Curtea de Conturi în legături cu achizițiile făcute și nu a fost găsită nicio problemă, fiind foarte atenți la procedura de achizție și la calitatea produselor achiziționate. În perioada stării de urgență, am gestionat și carantinarea pentru personalul medical, de la instituții sociale, chiar dacă până în prezent aceste cheltuieli nu ne-au fost decontate.

Reporter: În privința siguranței cetățenilor, care este principala realizare din acești ani?

Maria Precup: Când am realizat strategia de dezvoltare a municipiului Reghin în 2015, demersul acesta a presupus și consultarea populației cu privire la cele mai importante probleme cu care se confruntă. Pe primul loc a fost siguranța cetățenilor. Astfel că prioritatea mea în mandatul 2016-2020 a fost creșterea gradului de siguranță în Reghin. Am ajuns ca după 4 ani să avem cel mai performant sistem de monitorizare din județ – 64 de camere plus încă 8 camere speciale de monitorizare a traficului montate la intrările din oraș. Implementarea acestui sistem de camere a ajutat mult poliția locală dar mai ales poliția națională atât în prevenirea infracțiunilor cât și în descoperirea făptașilor. Ne-am focusat în special pe fluidizarea traficului prin construirea de sensuri giratorii în zonele foarte circulate, dar la cererea cetățenilor ne extindem și spre zonele limitrofe.

Reporter: Vor avea reghinenii un transport în comun mai confortabil și mai puțin poluant decât în prezent?

Maria Precup: Da. Avem acum un proiect în implementare pe mobilitate urbană prin care pe lângă asfaltări, achiziționăm 10 autobuze hibrid din fonduri europene. Introducerea lor în circuitul mijloacelor de transport în comun va reduce semnificativ poluarea. Acest proiect își propune încurajarea cetățenilor să utilizeze mijloacele de transport în comun. Cred că un sistem de transport local care să se apropie cu pași siguri spre un standard european va duce la folosirea ocazională a mașinilor personale și astfel vom reuși în viitorul apropiat să avem o fluidizare a traficului rutier și un oraș în care să respirăm ceva mai ușor.

Reporter: Realizarea unei piețe agroalimentare noi este un alt proiecte de suflet al dumneavoastră…

Maria Precup: Hala agroalimentară este o investiție de a cărei realizare mă bucur foarte mult pentru că știu cât este de importantă și ce diferență va face pentru producătorii locali și zonali – Reghinul este un centru zonal pentru toată partea de nord a județului – care vor avea de acum un punct de desfacere pentru produsele lor pe tot parcursul anului, iar reghinenii vor avea un spațiu modern din care să își achiziționeze produse proaspete, de sezon. E un proiect pentru care am muncit mult și mă bucur că în curând va fi dat în folosință.

Reporter: În decursul mandatelor dumneavoastră ați susținut, în mod constant, Cultura. Care sunt principalele dumneavoastră satisfacții la acest capitol?

Maria Precup: Reghinul este în primul rând o comunitate multiculturală: aici dintotdeauna românii, sașii și maghiarii își respectă reciproc tradițiile și obiceiurile și se bucură de evenimentele care îi aduc împreună. Într-un oraș în care se fabrică toate instrumentele muzicale, în care există școală de muzică și de dans sportiv e imposibil ca un primar să nu pună accent pe cultură și să nu investească în evenimente care să sprijine și să promoveze acest domeniu.

Instituțiile de cultură au organizat periodic evenimente specifice apreciate de cetățenii municipiului Reghin. Concertele organizate de echipa din primărie cu ocazia Zilelor Reghinene au atras an de an mii de oameni (au fost concerte care au atras 9000 -10.000 de oameni într-o seară) și am fost mereu un exemplu de bună organizare în județ. Dacă alte primării au ales să externalizeze aceste servicii noi am ales să economisim la acest capitol și să le organizăm noi. Am avut grijă să fie mereu reprezentate toate etniile și am avut mereu în vedere să promovăm artiștii locali. La sărbătorirea a 100 de ani de la Marea Unire, am editat un album de fotografii – 100 de ani de tradiții românești, un album al portului popular ce va rămâne peste ani drept mărturie a respectului pe care îl avem pentru tradiții. Au sprijinit mereu lansările de carte ale scriitorilor reghineni și mureșeni și a fost o onoare pentru noi ca oameni de cultură de nivel național să-ți dorească să facă activități aici considerând Reghinul un centru de cultură valoros.

Reporter: La finalul activității de primar, ce mesaj aveți pentru locuitorii municipiului Reghin?

Maria Precup: Doresc să le mulțumesc tuturor cetățenilor pentru că au fost partenerii mei în acestă perioadă și pentru că au fost alături de mine, mi-au dat putere, mi-au dat impulsul de a continua cu al doilea mandat. Am simțit că nu sunt singură, întotdeauna întâlnirea cu cetățenii a fost ca un pansament pentru sufletul meu, a fost o gură de oxigen care mi-a permis să merg mai departe, să am curajul să abordez probleme pe care niciodată nu credeam că o să le rezolv. Cetățenii au fost cei care mi-au deschis brațele, ceea ce m-a făcut să nu uit niciodată de unde am venit. Am simțit întotdeauna căldura, implicarea și ajutorul lor. Le mulțumesc.

Reporter: Pe cine susțineți să devină noul primar al municipiului Reghin?

Maria Precup: Ceea ce îmi doresc este ca noul primar să fie conștient că proiectele începute trebuie continuate pentru comunitate. Este foarte important, deoarece prioritizarea acestora a fost stabilită împreună cu cetățenii și Consiliul Local. Îmi doresc din tot sufletul ca persoana care va continua activitatea mea la Primăria Municipiului Reghin să fie tânărul nostru candidat din partea Alianței PSD – ALDE, Dragoș Pui, în care îmi pun toată speranța. Sunt convinsă că la acest moment, în această conjunctură este cea mai potrivită alegere pentru Reghin și are tot sprijinul meu. Este un om deschis și muncitor, este un tânăr care știe să facă echipă dar știe să se impună atunci când situația o cere. Sunt convinsă că și reghinenii vor fi de aceeași părere!

A consemnat Alex TOTH

 

 

Distribuie:

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere! Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii

Recomandari

Recent
Popular
Etichete

Citeste Zi de Zi Online


 

 

 




 

 

Print


 

Media kit Zi de Zi 2022-2023

Transilvania Business

ARHIVE