INTERVIU ”Magna Cum Laude”. Carmen Mesaroș ne sfătuiește să nu renunțăm la visele noastre în fața dificultăților Invatamant
  • redactia
  • 0 comentarii
  • 1196 Vizualizări

INTERVIU ”Magna Cum Laude”. Carmen Mesaroș ne sfătuiește să nu renunțăm la visele noastre în fața dificultăților

Cotidianul Zi de Zi vă propune o serie de prezentare a șefilor de promoție din cadrul unor instituții de învățământ superior din județul Mureș, promoția 2020. În vârstă de 26 de ani, Carmen Mesaroș este șefa de promoție a specializării Contabilitate și Informatică de Gestiune, învățământ cu frecvență redusă, din cadrul Universității de Medicină, Farmacie, Științe și Tehnologie ,,George Emil Palade” din Târgu Mureș, iar în interviul următor ne împărtășește cum viața a reîntors-o la prima sa pasiune, contabilitatea.

Reporter: Pentru început, te rog să ne spui câteva lucruri despre tine.

Carmen Mesaroș: Profesez în domeniul financiar – contabil din 2017, sunt o fire ambițioasă, curajoasă, determinată, sensibilă, prietenoasă, sociabilă, îmi place să lupt pentru visele mele și sunt mereu dispusă să îi ajut pe ceilalți.

Rep.: Ce te-a determinat să alegi acest domeniu?

C.M.: Încă din copilărie visam la un job de birou, lucrând cu numere și calcule, fiind pasionată de matematică. După terminarea liceului, am ales să fac tehnică dentară, un domeniu care mi-a plăcut mult, însă din motive medicale a trebuit să renunț la acesta. Se pare că viața ne întoarce mereu la ,,prima iubire”, astfel încât am găsit un job pe placul meu, unde m-am dezvoltat atât pe plan profesional, cât și pe plan personal.

Rep.: Cum a fost experiența studenției pentru tine?

C.M.: Cei trei ani de studenție au fost destul de grei, având în vedere faptul că a trebuit să îmi împart timpul între job, facultate și familie, dar am avut noroc de colegi minunați, astfel timpul la facultate trecea mult mai ușor.

Rep.: Care este cel mai bun sfat pe care l-ai primit în perioada facultății legat de domeniul contabilității?

C.M.: Cred că cel mai bun sfat pe care l-am primit a fost să nu renunț la ceea ce îmi doresc să fac, chiar dacă îmi era greu pe moment, iar principalul gând era că cineva de sus e mândru de mine, gând care m-a ajutat să trec peste orice greutate.

Rep.: Ce calități trebuie să aibă un bun contabil?

C.M.: Un bun contabil trebuie să fie profesionist, perseverent, calculat, atent la detalii, bine organizat, să aibă o capacitate de sinteză bună și o gândire analitică.

Rep.: Care crezi că va fi cea mai mare provocare în această meserie?

C.M.: Cred că cea mai mare provocare în această meserie, dar și în viața de zi cu zi, este să te depășești mereu pe tine, să încerci să fii cea mai bună versiune a ta și să încerci mereu să ții pasul și să reușești să te conformezi cu schimbările din domeniu.

Rep.: Ce îți place să faci în timpul liber?

C.M.: Cel mai mult îmi place să îmi petrec timpul cu familia și prietenii, să călătoresc, să citesc și să descopăr minunățiile naturii.

Rep.: Care sunt planurile tale de viitor?

C.M.: Îmi doresc să îmi continui studiile în domeniul financiar – contabil, să evoluez cât de mult pot și să ajung unde mi-am propus, iar pentru asta e nevoie de multă muncă, studiu și ambiție.

Rep.: Cum au afectat cursurile online ultimul an de studiu pentru tine?

C.M.: Nu aș putea spune că mi-au plăcut în mod deosebit, au fost acceptabile doar în ideea în care erai în confortul casei tale, însă unele informații au fost mai greu de asimilat, mai ales cele care țin de partea aplicativă a contabilității.

Rep.: Ce sfat le-ai transmite viitorilor studenți la această specializare?

C.M.: Viitorilor studenți le doresc să aibă răbdare și să nu renunțe, dacă asta e ceea ce ei își doresc să urmeze, chiar dacă le va fi greu la un moment dat și vor întâmpina multe obstacole pe parcurs, dar, la final, se va face diferența între cei ambițioși, care știu exact ce își doresc, și restul.

A consemnat Andreea ȚIȚIU

Distribuie:

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere! Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii

Recomandari

Recent
Popular
Etichete

Citeste Zi de Zi Online


 

 

 




 

 

Print


 

Media kit Zi de Zi 2022-2023

Transilvania Business

ARHIVE