Inspectoratul de Poliție Județean Mureș a transmis luni, 31 august, prin intermediul unui buletin de presă, faptul că în perioada 24 – 30 august, polițiștii rutieri mureșeni au desfășurat acțiuni pe raza întregului județ, în vederea creșterii gradului de disciplină rutieră, precum și a prevenirii și combaterii cauzelor generatoare de accidente rutiere și reducerii riscului rutier.
În urma acțiunilor desfășurate, polițiștii au aplicat 756 de sancțiuni contravenționale, dintre care 383 au fost aplicate pentru depășirea vitezei legale de deplasare, 56 pentru abateri ale pietonilor, 25 abateri ale bicicliștilor, 16 pentru efectuarea de depășiri neregulamentare, 13 pentru conducerea sub influența alcoolului, 4 pentru neacordare de prioritate vehiculelor, 3 pentru neacordare de prioritate pietonilor, iar 254 reprezintă alte abateri de la normele privind reglementarea circulației pe drumurile publice.
S-a aplicat măsura suspendării dreptului de a conduce în cazul a 101 conducători auto, dintre care 32 au depășit viteza maximă admisă, 16 au efectuat depășiri neregulamentare, iar 13 au condus sub influența alcoolului. De asemenea, 31 de certificate de înmatriculare au fost retrase pentru nereguli tehnice, fiind constatate 17 infracțiuni la regimul circulației pe drumurile publice.
Andreea ȚIȚIU