Home / Sanatate / Programul locuințelor pentru medici continuă

Programul locuințelor pentru medici continuă

Distribuie

Reprezentanții Fundației Studium – Prospero din Târgu Mureș au organizat, în urmă cu câteva zile, în localitatea Sângeorgiu de Mureș, o ceremonie de punere a pietrei de temelie la un imobil care va avea destinația de locuință pentru medici.

”Este o plăcere pentru noi să putem construi un apartament de servicii în județul Mureș, aproape de Târgu Mureș, în centrul important al maghiarilor transilvăneni și al învățământului medical și al îngrijirii pacienților din Transilvania”, a declarat dr. Vass Levente, director executiv al Fundației Studium – Prospero și secretar al Comisiei pentru Sănătate și Familie din Camera Deputaților. Investiția face parte dintr-un program amplu derulat de Fundația Studium – Prospero din Târgu Mureș și este realizată cu sprijinul Secretariatului de Stat pentru Politici Naționale al Cancelariei Prim-Ministrului Ungariei și al Fondului Bethlen Gábor.

(Redacția)


Citește și despre proiectul „Cu ochii larg deschişi”:

 

Cinci docufiction despre căderea și ridicare din abuzul de droguri

 

Sticker/Cine sunt eu? – o parabolă a pierderii identității din cauza drogurilor

 

”Dealerul morții”, evadare din ”infernul drogurilor”

 

Clean-up. Curajul Mădălinei

 

Povestea lui Mircea

 

Povestea Melaniei, nevoia de iubire şi atenţie satisfăcută cu droguri

   

De asemenea, verificati

Femeie de afaceri de top, candidatură independentă la Primăria Târgu Mureș!

Distribuie CEO-ul Grupului de firme Materom din Cristești, Rodica Baciu (49 de ani), a anunțat …

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere! Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii

Regulile de preluare a articolelor

Acest articol este proprietatea Cotidianului Zi de Zi și este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 120 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.