Turul României la ciclism, prin județul Mureș Slider
  • redactia
  • 0 comentarii
  • 1075 Vizualizări

Turul României la ciclism, prin județul Mureș

Organizatorii evenimentului Turul României au informat vineri, 28 august, faptul că a treia etapă a celei mai prestigioase curse de ciclism rutier din Sud – Estul Europei și cel mai important eveniment sportiv internațional din țara noastră, va debuta la Târgu Mureș, la data de 11 septembrie, la ora 11.45, în parcarea Auchan City din Târgu Mureș. Evenimentul din acest an va alinia la start aproximativ 120 de cicliști, ce vor parcurge un traseu total de peste 800 de kilometri.

După startul din parcarea Auchan City, caravana ciclistă va parcurge în continuare traseul: strada 1 Decembrie 1918 (intersecția cu Calea Sighișoarei) – sens giratoriu Corina – strada Livezeni – cu ieșire spre localitatea Livezeni (DJ135), iar startul tehnic al etapei va avea loc la ora 12.00, pe strada Livezeni.

Pentru această etapă, care va porni din Târgu Mureș, cicliștii vor parcurge un traseu de 202,1 kilometri, pe ruta Târgu Mureș – Livezeni – Miercurea Nirajului – Sărățeni – Sovata – Odorheiu Secuiesc – Miercurea Ciuc – Bixad, cu sosire la Lacul Sfânta Ana.

Din cauza contextului epidemiologic, ediția din acest an nu va putea beneficia de spectotatori pe parcursul traseului, dar pasionații sportului, pot urmări fiecare moment al evenimentului în mediul online, pe site-ul www.turulromaniei.com, dar și pe pagina de Facebook Turul României.

Cunoscut și sub denumirea de ,,Mica Buclă”, evenimentul Turul României are o istorie lungă la noi în țară, fiind stopată și reluată de mai multe ori de-a lungul timpului. În cadrul ediției din acest an, care se va desfășura în perioada 8 – 13 septembrie și care este susținută de Auchan Retail România, se vor acorda o serie de tricouri distincte, după cum urmează: tricoul galben (liderul clasamentului general), tricoul alb (cel mai bun U23), tricoul roșu (cel mai bun sprinter), tricoul verde (king of the mountain) și tricoul albastru (cel mai bun român).

Andreea ȚIȚIU

 

Distribuie:

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere! Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii

Recomandari

Recent
Popular
Etichete

Citeste Zi de Zi Online


 

 

 




 

 

Print


 

Media kit Zi de Zi 2022-2023

Transilvania Business

ARHIVE