Lucrări de reasfaltare în cel mai mare cartier din Sighișoara Administratie
  • redactia
  • 0 comentarii
  • 803 Vizualizări

Lucrări de reasfaltare în cel mai mare cartier din Sighișoara

Conducerea Primăriei Municipiului Sighișoara a transmis miercuri, 2 septembrie, prin intermediul unei postări pe pagina oficială de Facebook, faptul că se continuă lucrările de reparații și reasfaltare în cartierul Târnava 2 (Bărăgan), în aceste zile lucrându-se pe străzile Daliilor și Trandafirilor, urmând să fie reparate toate străzile cu probleme din cartier.

,,Chiar dacă trecem cu toții printr-o perioadă dificilă din toate punctele de vedere, noi am depus toate eforturile să continuăm ritmul lucrărilor așa cum i-am obișnuit pe sighișoreni și în anii precedenți. Astfel, lucrările de reparații se desfășoară în tot orașul, atât pe străzi importante cât și în cartiere, cum este cazul aici, în cartierul Târnava 2, în cartierul Plopilor și Andrei Șaguna, unde am realizat lucrări în săptămânile trecute. Și astăzi am verificat în teren execuția lucrărilor și m-am întâlnit cu locuitorii din zonă. Lucrările sunt necesare întrucât multe străzi s-au degradat”, a fost mesajul transmis de primarul municipiului Sighișoara, prof. Ovidiu-Dumitru Mălăncrăvean.

Lucrările se realizează prin așternerea de covor asfaltic și fac parte din planul de lucrări, întreținere străzi, mobilier urban și locuri de joacă al municipiului, pentru acest an fiind planificate 1.000 de tone de asfalt pentru lucrări pe străzile din Sighișoara.

Andreea ȚIȚIU

 

Distribuie:

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere! Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii

Recomandari

Recent
Popular
Etichete

Citeste Zi de Zi Online


 

 

 




 

 

Print


 

Media kit Zi de Zi 2022-2023

Transilvania Business

ARHIVE