Home / Politic / Ioan Todoran (Hodac): ”Introducerea canalizării, principala mea prioritate!”

Ioan Todoran (Hodac): ”Introducerea canalizării, principala mea prioritate!”

Distribuie

Este de profesie silvicultor, are la activ șase mandate de consilier local în Consiliul Local al comunei Hodac și candidează din partea Partidului Social Democrat la funcția de primar. Ioan Todoran are vârsta de 56 de ani, dorința de a contribui la o schimbare pozitivă în comunitate și o experiență apreciabilă în administrația publică locală.

Consilier local din 1996

După cele șase mandate de consilier local și un mandat de viceprimar, Ioan Todoran consideră că a sosit momentul să preia conducerea Primăriei comunei Hodac.

”Am absolvit Facultatea de Silvicultură din Oradea. Soția este directoare la Școala Gimnazială din Toaca, avem doi copii, ambii studenți, fiica la Protecția mediului în ClujNapoca și băiatul la Silvicultură, tot în ClujNapoca. Am intrat în politică în 1996, în PDSR, fiind ales în funcția de consilier local. De atunci am fost consilier local în fiecare legislatură, iar în perioada 2012-2016 am fost viceprimar al comunei Hodac. Am ales să fac politică în Partidul Social Democrat deoarece este un partid de stânga axat spre oameni, iar eu, fiind un om de stânga, m-am regăsit mereu în politica făcută de social-democrați”, a declarat Ioan Todoran.

Priorități: apă, canalizare și asfaltări

În opinia candidatului social-democrat la funcția de primar al comunei Hodac, una dintre prioritățile de viitor o constituie modernizarea rețelei de apă și canalizare din localitate, dar și întreținerea infrastructurii rutiere.

”În primul rând, consider că în ultimii ani s-au făcut investiții în comună, însă îmi doresc să luptăm, bineînțeles alături de cetățeni și de Consiliul Local, să realizăm mai multe investiții în Hodac, cum ar fi canalizare și drumuri laterale. Apa este introdusă, dar mai este de lucru în acest sector, la fel și la școli mai avem de făcut multe. În prezent, sunt unele deficiențe la apă, mă refer la modul de filtrare și la captare. Noi captăm apa din izvoare, iar când este o viitură avem probleme și din acest punct de vedere trebuie făcut ceva. Trebuie amplasate niște filtre în amonte care să oprească aluviunile, astfel încât apa murdară să nu intre în conducte și în stația de filtrare. În comună nu avem deloc canalizare. Când am fost viceprimar a fost scris un proiect, s-a trimis la București, nu a fost finanțat, iar de atunci nu s-a mai întâmplat nimic. Canalizarea este principala prioritate a comunei, a cetățenilor. Dacă vom avea canalizare, putem vorbi și despre alte priorități cum ar fi apa și infrastructura rutieră, cămine culturale, unități de învățământ”, a declarat Ioan Todoran. ”Introducerea apei a demarat în 2006, proiectul a continuat 14 ani și încă este de lucru. S-au mai asfaltat drumuri între localități, respectiv în interiorul acestora. Pe drumuri forestiere nu am investit pentru că aparțin de Romsilva, avem însă drumuri comunale care au fost pietruite în anii anteriori și care trebuie întreținute și în perioada viitoare”, a adăugat Ioan Todoran.

Grijă față de Învățământ

Propunerea PSD la funcția de primar al comunei Hodac a subliniat că o altă prioritate de viitor o reprezintă menținerea și, după caz, îmbunătățirea condițiilor din unitățile de învățământ care funcționează în localitate.

”Învățământul este un domeniu foarte important pentru mine, este unul dintre pilonii proiectului meu de primar. Asigurarea condițiilor pentru dascăli și pentru elevi va fi un obiectiv esențial din agenda mea de primar. Din câte cunosc, în prezent pentru școala din Toaca a fost aprobată o finanțare pentru a fi modernizată din fonduri europene deoarece sunt încăperi în care există igrasie”, a menționat Ioan Todoran.

Susținere pentru Cultură

”Hodacul este cunoscut și recunoscut ca fiind un centru cultural important al județului Mureș, cu multe tradiții care se păstrează și astăzi. Festivalul Internațional de Folclor de la Hodac este un eveniment care a dus renumele Hodacului peste hotare, motiv pentru care sunt pentru continuarea acestuia și în anii care urmează. De asemenea, în calitate de primar al comunei Hodac voi sprijini și asociațiile culturale și ansamblurile folclorice și de dansuri populare ”Hodăceana”, ”Moștenitorii Hodacului”, ”Toaca Văii Gurghiului”, care au o activitate foarte bogată și benefică pentru comunitatea din Hodac. Din păcate, în acest an pandemia de COVID-19 le-a diminuat serios activitatea, dar am încredere că, în viitor, aceasta va reveni la normal”, a afirmat Ioan Todoran.

Echipa PSD, cea mai bună

”Candidez pe locul 1 pe lista pentru Consiliul Local. Pe locul 2 se află Ioan Petru Farcaș, consilier local din 1992 și viceprimar pe perioada a două mandate, urmează pe locul 3 Nicolae Farcaș, consilier local cu 3 mandate la activ, Emil Feier, un candidat tânăr care a preluat ștafeta în administrație de la tatăl său, și Grigore Sala, consilier local timp de 2 mandate. Partidul Social Democrat are o echipă valoroasă de candidați pentru Consiliul Local, în care se împletește armonios experiența vastă în administrație cu tinerețea și cu dorința de a realiza lucruri frumoase și utile pentru locuitorii din Hodac. Îmi doresc ca echipa PSD din care fac parte să continue proiectele bune existente în comună și să inițieze alte proiecte noi, pentru bunăstarea locuitorilor. Vrem să lucrăm, alături de oameni și de Consiliul Local, pentru binele comunității, pentru dezvoltarea comunei Hodac”, a precizat Ioan Todoran.

Preocupare pentru dezvoltarea turismului

”Îmi doresc o conlucrare cu mediul de afaceri local. Avem în comună agricultori, antreprenori în domeniul termopanelor. Sunt oameni care aduc plusvaloare comunei și care trebuie respectați pentru ceea ce fac. Atât cât voi putea, alături de Consiliul Local, voi susține și voi fi alături de actualii antreprenori din Hodac, dar voi sprijini și inițiativele menite să demareze noi afaceri și să creeze noi locuri de muncă. Hodac este una dintre cele mai frumoase comune din județul Mureș. Consider că ar trebui să ne preocupe mai mult decât în prezent accesarea de fonduri nerambursabile pentru dezvoltarea turismului și agroturismului, pentru a se înființa pensiuni și pentru demararea unor investiții în domeniul HoReCa. În prezent, avem două pensiuni în Hodac și sunt de părere că este nevoie și de alte investiții”, a punctat Ioan Todoran.

Finanțări pentru Hodac în guvernarea PSD (2016-2019):

– ”Asfaltare drum Dubiștea de Pădure – Hodac” (valoarea investiției: 1,7 milioane de lei; sursa de finanțare PNDL 2);

– ”Modernizare și extindere școala gimnazială Hodac în localitatea Toaca” (valoarea investiției: 3,7 milioane de lei; sursa de finanțare PNDL 2).

(Material comandat de: PSD Mureș / Cod unic de autentificare AEP: 21200019 / Executat de Zi de Zi Events SRL prin www.zi-de-zi.ro)

 


Citește și despre proiectul „Cu ochii larg deschişi”:

 

Cinci docufiction despre căderea și ridicare din abuzul de droguri

 

Sticker/Cine sunt eu? – o parabolă a pierderii identității din cauza drogurilor

 

”Dealerul morții”, evadare din ”infernul drogurilor”

 

Clean-up. Curajul Mădălinei

 

Povestea lui Mircea

 

Povestea Melaniei, nevoia de iubire şi atenţie satisfăcută cu droguri

   

De asemenea, verificati

LIVE: Raportul anual al rectorului UMFST ”George Emil Palade”

Distribuie Prof. univ. dr. Leonard Azamfirei, rectorul principalei universități mureșene, prezintă joi, 28 martie, Raportul …

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere! Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii

Regulile de preluare a articolelor

Acest articol este proprietatea Cotidianului Zi de Zi și este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 120 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.