Cafenea pe teme europene cu Victor Negrescu Politic
  • redactia
  • 0 comentarii
  • 547 Vizualizări

Cafenea pe teme europene cu Victor Negrescu

Europarlamentarul social-democrat Victor Negrescu, totodată vicepreședinte al Partidului Social Democrat, a efectuat, în weekendul care a trecut, o vizită în mai multe localități din județul Mureș, prilej cu care s-a întâlnit cu reprezentanți locali ai PSD, discuțiile axându-se pe atragerea fondurilor europene în județul Mureș.

Discuții constructive, pe teme de actualitate

La Târgu Mureș, întâlnirea dintre Victor Negrescu și social-democrații mureșeni s-a axat pe un dialog interactiv pe teme de interes european.

”Am avut niște discuții zic eu constructive, pe teme europene de actualitate din învățământ și administrație locală, dar și despre oportunitățile de dezvoltare a comunității noastre prin accesarea de fonduri europene. La cafea au participat lideri politici, demnitari ai României, candidați la alegerile locale, colegi din PES România/Mureș, cadre universitare și membri ai societății civile”, a precizat, pe pagina sa de Facebook, Iuliu Cosmin Pop, directorul Clubului Sportiv ”Mureșul” din Târgu Mureș, care a fost și amfitrionul întâlnirii.

Din prezidiul informal al întâlnirii au făcut parte și Dumitrița Gliga – candidat PSD la funcția de președinte al Consiliului Județean Mureș și Sergiu Papuc – candidat PSD la funcția de primar al municipiului Târgu Mureș.

”Noi (Primăria municipiului Târgu Mureș – n.r.) avem contracte de finanțare semnate de circa 130 de milioane de euro. În derulare. La unele se fac licitații, la altele au fost anulate licitațiile și se reiau, că discutăm de proiectele pe care le avem la ADR Centru sau de proiectele naționale”, a precizat Sergiu Papuc, viceprimar al municipiului Târgu Mureș.

Plan de relansare pentru România

În alocuțiunea sa, europarlamentarul Victor Negrescu a arătat că ”fondurile europene nu ar trebui să fie doar un miraj, o imagine idilică despre ce ar trebui să facem”, ci ”investiții și resurse financiare pentru proiecte concrete” din domeniul Infrastructurii, Sănătății și Educației.

”Practic, începând de anul viitor începe un nou program financiar multianual, un program pe 7 ani în valoare de 1,1 trilioane de euro, practic 1.100 de miliarde de euro. Acesta este bugetul european, global, și, de asemenea, 750 de miliarde de euro pentru Planul de relansare la nivel european. Din această sumă foarte-foarte mare, aproximativ 79 de miliarde revin României, desi inițial conform propunerii lansată de către Comisia Europeană, România ar fi trebuit să primească undeva la 85 de miliarde”, a precizat Victor Negrescu, care a subliniat că din suma de 79 de miliarde de euro, 33 de miliarde de euro sunt alocați Planului de relansare care ar urma să fie implementat la nivelul țării noastre.

”Pentru a accesa acest Plan de relansare ce ar urma să înceapă probabil anul viitor, ar trebui ca România să identifice o serie de proiecte concrete, o listă de proiecte care să fie înaintată decidenților europeni într-un Plan național de relansare economică. E evident că ce a prezentat PNL în urmă cu câteva luni la un restaurant acela nu e un Plan de relansare economică, el nu corespunde criteriilor cerute de Comisia Europeană”, a adăugat europarlamentarul PSD.

”Despre fonduri și oportunități europene la Mureș. Fondurile europene nu au culoare politică și nici criterii etnice. Au însă nevoie de profesionalism, seriozitate și proiecte de dezvoltare locală. La Târgu Mureș cu Dumitrița Gliga, candidat la funcția de președinte al CJ Mureș, Sergiu Papuc, candidat la funcția de primar al Municipiului Târgu Mureș, colegii din PES activists România, candidații la CL, Cosmin Iuliu Pop și Olimpiu Sabău, Vasile Gliga, președintele PSD Mureș, deputatul Florin Buicu și senatorul Horea Soporan. La Sângeorgiu de Mureș, cu Ioan Sergiu Brefelean, candidat la funcția de primar. La Reghin, cu Dragoș Pui, candidat la funcția de primar. Echipa social democrată din Mureș a adus în județ, în timpul guvernării PSD, resurse financiare importante și poate face acest lucru în continuare împreună cu administrații locale conduse eficient și responsabil”, a scris, pe pagina sa de Facebook, Victor Negrescu, europarlamentar PSD.

(Redacția)

 

Distribuie:

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere! Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii

Recomandari

Recent
Popular
Etichete

Citeste Zi de Zi Online


 

 

 




 

 

Print


 

Media kit Zi de Zi 2022-2023

Transilvania Business

ARHIVE