Home / Sport / Liga 3, gata de start. Avântul-Unirea, în etapa 7

Liga 3, gata de start. Avântul-Unirea, în etapa 7

Distribuie

După mai multe amânări, negocieri și ezitări, noua ediție în Liga 3 de fotbal va debuta la sfârșitul săptămânii, într-un nou format. Deoarece ediția precedentă nu a fost încheiată din cauza pandemiei, s-a decis ca niciuna dintre echipele participante să nu retrogradeze. Inițial se inenționa ca în noua ediție să se pornească la drum tot cu cinci serii, dar cu câte 18 participante, dar la final s-a ajuns ca numărul total al acestora să fie 100, cu mai multe echipe secunde ale celor care participă în primele două eșaloane. Astfel, s-a ajuns la un număr de 10 serii a câte 10 echipe, alcătuite tot după criterii geografice.

Debut pe teren propriu pentru mureșene

Rămasă singura echipă mureșeană în acest eșalon după retrogradarea formațiilor CS Iernut și MSE Târgu Mureș din urmă cu un sezon, formației Avântul Reghin i s-a alăturat Unirea Ungheni, câștigătoare a barajului de promovare. După alcătuirea celor 10 serii, în urma tragerii la sorți cele două formații din județul Mureș care fac parte din seria 9 vor debuta pe teren propriu. În etapa inaugurală, programată inițial pentru sâmbătă, 12 septembrie, ora 17.00 (data și ora pot fi decalate), Avântul Reghin va primi vizita echipei Industria Galda, din județul Alba, iar la Ungheni va veni CS Hunedoara. Celelalte jocuri ale etapei inaugurale din seria 9 sunt: Sănătatea Cluj – Unirea Dej, Unirea 1924 Alba Iulia – CSO Cugir și CS Ocna Mureș – Sticla Arieșul Turda. Așadar, cele 10 participante din serie sunt din județele Alba, cu 4, Cluj (3), Mureș (2) și Hunedoara (1).

Derby-ul mureșean, în etapa 7

Ediția va avea o desfășurare complet diferită. În cele 10 serii se va juca în prima fază în sistem turneu, fiecare cu fiecare, tur-retur, cu un total de 18 etape, ultima din tur urmând să se dispute în 7 noiembrie. După încheierea returului, primele două clasate vor susține un duel tur-retur cu ocupantele primelor două locuri din seria cu care a fost „împerecheată” seria, locul 1 cu 2 și 2 cu 1, urmând ca învingătoarele celor 10 duble să-și dispute promovarea în eșalonul secund, unde fac așadar pasul cinci formații. Echipele fruntașe din seria mureșenilor se vor confrunta cu primele din seria 10. Din aceasta fac parte CSM Satu Mare, Progresul Şomcuţa Mare, Sportul Şimleu Silvaniei, CA Oradea, Minaur Baia Mare, Luceafărul Oradea, CSC Sânmartin, Unu Fotbal Club Gloria Bistrița, SCM Zalău și, oarecum ciudat, Someşul Dej, echipa clujeană având chiar o concitadină în seria 9.

Duelul echipelor mureșene se va disputa în etapa a VII-a, cu prima confruntare pe terenul reghinenilor, etapă programată în 24 octombrie.

 

 


Citește și despre proiectul „Cu ochii larg deschişi”:

 

Cinci docufiction despre căderea și ridicare din abuzul de droguri

 

Sticker/Cine sunt eu? – o parabolă a pierderii identității din cauza drogurilor

 

”Dealerul morții”, evadare din ”infernul drogurilor”

 

Clean-up. Curajul Mădălinei

 

Povestea lui Mircea

 

Povestea Melaniei, nevoia de iubire şi atenţie satisfăcută cu droguri

   

De asemenea, verificati

ACS Kinder: Grupa U8 a câștigat Cupa Municipiului Reghin

Distribuie După succesele grupelor U11, U9 și U6 din cadrul ACS Kinder a sosit momentul …

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere! Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii

Regulile de preluare a articolelor

Acest articol este proprietatea Cotidianului Zi de Zi și este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 120 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.