INTERVIU. Amânarea intervențiilor chirurgicale programate, soldate cu agravarea stării de sănătate a pacienților

Sistarea intervențiilor chirurgicale programate în perioada stării de urgență a condus la agravarea stării de sănătate a multor pacienți, în special oncologici. Începând cu data de 20 iunie intervențiile chirurgicale programate au fost reluate în cadrul secției Clinice Chirurgie din cadrul Spitalului Clinic Județean Mureș, însă numărul lor este redus. Într-un interviu acordat cotidianului Zi de Zi, Prof. Dr. Marius Coroș, șeful Clinicii Chirurgie a Spitalului Clinic Județean Mureș a vorbit despre activitatea secției din perioada stării de urgență, despre reluarea activității, dar și despre gravitatea cazurilor prezentate pentru intervenții după reluarea activității.

Reporter – Arina Toth, redactor Sănătate, Zi de Zi:  Începutul pandemiei a venit cu multe necunoscute în lumea medicală. Pe secțiile Spitalului Clinic Județean Mureș, inclusiv la Clinica de Chirurgie, câteva luni au fost tratați doar pacienți infectați cu noul coronavirus, personalul medical fiind nevoit să învețe din mers despre această cazuistică. Cum a fost perioada de început, când au ajuns primii pacienți?

Prof. Dr. Marius Coroș, șeful Clinicii Chirurgie a Spitalului Clinic Județean Mureș:  Într-adevăr, a fost o necunoscută de la bun început. Știam doar că este o infecție, nu știam cât este de gravă. Eram impresionați de măsurile drastice pe care le vedeam în alte țări, în special în China, și, bineînțeles, era o frică mare față de această infecție. Spitalul nostru s-a mobilizat destul de repede cu modificările necesare, pentru circuite separate. Din luna martie am început să nu mai lucrăm deloc în specialitatea noastră, ca și chirurgi, și asta a durat până în data de 20 iunie, când a început activitatea cvasinormală. În toată această perioadă de timp (starea de urgență – n.r.) noi am desfășurat o activitate de dispecerat COVID, să spun așa, total neasemănătoare cu specialitatea de chirurgie. Veneau pacienți cu tot felul de acuze, în special respiratorii, cu febră, dispnee, care erau suspecți COVID și pe care noi trebuia să-i monitorizăm, în principal, -oximetrie, tensiune, puls etc- și bineînțeles să le tratăm și afecțiunile conexe. Aici am colaborat bine cu celelalte specialități din spital, în speță Internele și Cardiologia, pentru că noi nu ne-am putut asuma responsabilitatea unei alte specialități decât cea pe care o avem, astfel încât tratamentul acestor bolnavi era prescris de către internist acolo unde era cazul, cei cu probleme cardiovasculare, pulmonare, insuficiență renală, iar pentru tratamentul de infecțioase, acolo unde era necesar, ne consultam cu medicii de la Infecțioase. Rulajul era mare, o dată la trei zile bolnavii se schimbau, fiecare bolnav trebuia internat singur într-un salon, cu grup sanitar. Nu erau foarte mulți bolnavi pe secție la momentul respectiv, maxim 13 saloane care îndeplineau aceste condiții. Țineam bolnavul pentru primul test, dacă era pozitiv se transfera la Clinica de Boli Infecțioase și dacă era negativ se mai repeta o dată testul la 48-72 de ore și dacă era negativ, din nou, se externa. Aveam un rulaj foarte mare de pacienți deoarece toți erau considerați suspecți și, ca atare, trebuia să te pregătești cu echipamentul de protecție, care nu era simplu de îmbrăcat și dezbrăcat. Fiind un rulaj mare, de câțiva pacienți pe zi, trebuia de fiecare dată să faci același ritual, să ai grijă să nu te contaminezi, să te îmbolnăvești. Bineînțeles, fiecăruia îi era frică de boala respectivă știind că are o mortalitate apreciabilă și, mai ales noi, medicii, știind că orice se poate întâmpla. Am avut și pacienți tineri, de 30 de ani, fără alte comorbidități, care în câteva ore au intrat în insuficiență respiratorie și au decedat. Și atunci toată lumea era stresată.

Rep.: V-ați confruntat cu sentimente de panică?

M.C.: Primul sentiment era teama, ca la orice om. Erau anumite recomandări de utilizare a echipamentului de protecție dar noi, ca medici, vroiam să ne supra protejăm, și atunci, în anumite locuri, s-a exagerat puțin, s-a purtat acel combinezon care nu era chiar necesar în toate cazurile. Combinezonul respectiv, cu halat pe tine, cu vizieră, cu mască și bonetă te aduceau într-o stare de deshidratare în trei ore. Încetul, cu încetul, acest sentiment s-a diluat și acum nu mai folosim acel echipament, nu mai suntem protejați cu tot felul de echipamente, folosim exact ceea ce folosesc toți, în toate țările, un simplu halat chirurgical, o mască și eventual o vizieră.

Rep.: A trecut perioada de urgență suntem în stare de alertă, s-a reluat activitatea pe secția de Chirurgie. Cum a reînceput activitatea și cum ați primit pacienții?

M.C.: Activitatea pe secția de Chirurgie a început, după lupte intense ca să dovedim că noi trebuie să lucrăm, după patru luni de neactivitate în domeniul nostru. Încetul, cu încetul, am reușit să obținem acest drept de a nu mai fi spital total COVID, ci doar parțial, și să începem parțial activitatea profesională, specifică fiecărei specialități. Sigur că pentru asta trebuiau respectate cu mare strictețe circuitele având în vedere că în spitalul nostru mai există secție de COVID. Trebuia respectată distanțarea fizică între pacienți, în fiecare salon, astfel încât s-a redus drastic numărul de pacienți. Noi, la Chirurgie, am rămas cu jumătate de locuri, avem 41 de paturi la ora actuală. Zona tampon este o zonă utilizată pentru pacienții cu anumite suspiciuni sau simptome sau cei care intră în definiția de caz în indicarea testului Real Time PCR, cum ar fi bolnavii neoplazici înainte de a fi operați, dar și cei la care ai anumite suspiciuni că ar fi contaminați. Rezultatul vine foarte repede, dimineața la ora 7 dacă ai recoltat testul după masa la orele 2-3 avem rezultatul. Dacă pacientul este negativ se transferă pe secție și se poate opera a doua zi. Există o programare telefonică a pacienților, foarte strictă, se face un triaj epidemiologic telefonic, după care pacientul se prezintă la spital și se face din nou triajul epidemiologic, fizic de data aceasta. Dacă se constată că ceva nu este în regulă, că are temperatură 37,5 – 37,6, că a avut contact cu pacient COVID atunci îl introducem în zona tampon. Am reluat și operațiile clasice și cele laparoscopice, operăm exact ca înainte.

Rep.: Cum era starea de sănătate a pacienților care s-au prezentat pentru intervențiile programate? Totuși, s-a amânat intervenția o perioadă de timp îndelungată.

M.C.: Din păcate, toți acești pacienți care aveau afecțiuni cronice au trebuit să aștepte. Nu este totuna să ai o hernie, că nu mori din atâta, sau ai cancer, care nu stă pe loc și tot progresează, și nu poți să-i faci doar tratament citostatic pentru că principalul tratament al unui pacient cu cancer rămâne în continuare tratamentul chirurgical. Din păcate, toți acești pacienți au stat, au răbdat, și afecțiunile au evoluat. Am operat un pacient cu o tumoare rectală enormă, inoperabilă, nerezectabilă, la care a trebuit să-i fac un anus ”contra naturii” pentru că atât de mare era tumoarea încât nu putea fi scoasă. Acești pacienți au răbdat 3-4 luni. Cei care au dezvoltat complicații acute, cum ar fi o hernie încarcerată, ocluzii intestinale, nu au avut încotro, s-au prezentat la SMURD, în serviciile de ambulanță, și au fost rezolvați, într-un fel, în spitalele de urgență. Ceilalți, care nu au făcut complicații acute, au răbdat până acum.

Rep.: De ce afecțiuni sufereau pacienții care nu au avut acces la o intervenție chirurgicală programată și au fost nevoiți să rabde până la sfârșitul lunii iunie?

M.C.: Cea mai acută problemă era problema pacienților oncologici. Era foarte dificil pentru un pacient oncologic unde să se adreseze. Mergea la medicul de familie dar el te îndruma la un chirurg, însă nu se făceau operații programate. Acești oameni erau total dezorientați. Mulți dintre ei s-au orientat spre privat, dar în Târgu Mureș sunt puține spitale private dezvoltate din punctul acesta de vedere, plus că sunt costuri mari pentru o operație de cancer. Și atunci mulți au așteptat să fie operați.

Pacienții se programează și programarea se face pe baza primului venit, primului servit. Avem un număr limitat de internări pe zi, doar 8, pentru că nu ne permite rulajul. Dacă este urgență aceea trebuie rezolvată, dar spitalul nostru nu este de urgență și atunci pacientul trebuie să ajungă prin SMURD la Spitalul de Urgență. Dacă acolo nu se poate rezolva cazul pentru că nu  sunt locuri sau din diverse alte motive, SMURD-ul îl dirijează către noi și noi îl rezolvăm dacă este COVID negativ.

Programarea se face la numărul de telefon 0770-780.489, la cabinetul de Chirurgie de la Policlinica nr. 2, zilnic de la ora 8 dimineața la ora 8 seara.

Rep.: Cum vedeți deciziile de relaxare, ușurința cu care populația tinde sa minimizeze impactul pe care l-ar avea acest virus asupra stării lor de sănătate?

M.C.: Evident că orice om cu bun simț și logică își dă seama că măsura de izolare fizică este una benefică în prevenția răspândirii oricărui virus, nu numai SARS-CoV-2. Eu am văzut măsura de limitare a drepturilor ca o măsură bună de prevenție și s-a și văzut în rezultatele obținute. Nivelul infecției a scăzut până la un moment dat, când au început măsurile de relaxare și dovada o avem astăzi, când avem multe cazuri. Eu înțeleg lumea, că este greu să stai în izolare, dar ceea ce nu se înțelege este că, în continuare, ar trebui măcar să se poarte mască. Ar trebui să existe un echilibru între măsurile de restricție, dar și măsurile de ajutorare ale economiei românești ca să meargă mai departe.

Rep.: Ce a adus COVID-19 în viața dumneavoastră ca medic, ca și cadru universitar?

M.C.: Pentru noi a fost o schimbare majoră. Multe luni nu am profesat în meseria noastră. A schimbat percepția și comportamentul social pe care îl vedem și părerea mea este că totul s-a schimbat deja. În chirurgie, pe vremuri, obișnuiam să facem raportul de gardă, cu toți colegii, discutam cazurile, seara la ora 19 mergeam cu toții și vedeam toate cazurile. Acum nu se mai întâmplă așa, ne întâlnim 2-3 sau 4 persoane maxim, dimineața, la raportul de gardă, după care fiecare își vede de operații și bolnavii lui. Seara nu ne mai întâlnim la contravizită, medicul de gardă face vizita și dă raportul on-line. Totul e on-line- programări on-line, program operator on-line, repartiția în saloane on-line. Aceasta este o altă schimbare adusă de COVID-19 în viața noastră.

Având în vedere că suntem și cadre didactice, a trebuit să ne adaptăm cursurile on-line. Cursurile nu ar fi grele, mai greu este să faci lucrările practice on-line care, în chirurgie, par total aiurea. Până acum s-au făcut sub forma unor simulări de caz. Dar ce simulare poți face tu în legătură cu îmbrăcarea mănușilor, folosirea pensei, a foarfecii? Toate acestea se învață la chirurgie și sunt de strictă manualitate. Dacă nu ai pus mâna niciodată pe o pensă, foarfecă, pe un halat chirurgical, cum îl îmbraci? Părerea mea este că, totuși, on-line-ul în medicină merge până la un moment dat.

Rep.: Ați simțit o schimbare în percepția oamenilor față de medici?

M.C.: Nu, cel puțin din punctul nostru de vedere nu am simțit nimic deosebit. În primul rând relația cu pacientul nu a fost prea apropiată, însuși natura virusului te-a obligat să iei o anumită distanță față de pacient. Relația cu pacientul nu mai era așa de strânsă ca înainte.

A consemnat Arina TOTH

Material realizat, în cadrul noii rubrici Ghidați-vă după Zi de Zi, cu sprijinul grantului Google despre care mai multe detalii găsiți aici – https://newsinitiative.withgoogle.com/journalism-emergency-relief-fund