Acțiuni de amploare pentru destructurarea unor grupări infracționale Slider
  • redactia
  • 0 comentarii
  • 4621 Vizualizări

Acțiuni de amploare pentru destructurarea unor grupări infracționale

Poliţiştii au desfăşurat, în perioada 4-10 septembrie, 24 de acţiuni operative de amploare, în cadrul cărora au fost efectuate 108 percheziţii domiciliare, pentru destructurarea grupărilor infracţionale în dosare privind săvârşirea unor fapte grave, precum spălare de bani, proxenetism, trafic de persoane, trafic de minori, furt calificat sau trafic de droguri de risc.
„În urma acestor activităţi, faţă de 149 de persoane au fost dispuse măsuri preventive: 40 au fost arestate preventiv şi 57 au fost reţinute, iar faţă de 54 de persoane s-a dispus măsura arestului la domiciliu sau plasarea sub control judiciar. În plus, au fost dispuse măsuri asigurătorii în valoare de aproape trei milioane de lei”, a informat, vineri, purtătorul de cuvânt al Ministerului Afacerilor Interne (MAI), Monica Dajbog.

În ultima săptămână, au fost prinşi în flagrant 995 de autori de infracţiuni şi au fost depistate 82 de persoane urmărite naţional sau internaţional. Purtătorul de cuvânt al MAI a precizat că, în total, în ultimele şapte zile, 115 persoane au fost arestate şi 283 reţinute.
„În ceea ce priveşte faptele contravenţionale, efectivele MAI au constatat peste 67 de mii de contravenţii, aplicând sancţiuni în valoare de aproape 25 de milioane de lei. De asemenea, au luat măsura confiscării pentru bunuri în valoare de aproximativ două milioane de lei”, a mai spus Dajbog.
Poliţiştii specializaţi în combaterea traficului de persoane din cadrul Direcţiei de Combatere a Criminalităţii Organizate şi procurorii DIICOT au investigat activitatea grupării infracţionale, formată din 28 de persoane, în perioada octombrie 2018 – septembrie 2020.
„În această săptămână, s-a acţionat simultan pe teritoriul României şi al Marii Britanii, fiind efectuate 23 de percheziţii domiciliare în judeţele Ilfov, Călăraşi şi Caraş-Severin şi nouă percheziţii pe teritoriul Marii Britanii. Documentarea activităţii infracţionale, precum şi cooperarea poliţienească şi judiciară internaţională au fost efectuate cu sprijinul Europol, Eurojust şi al Biroului Ataşatului de Afaceri Interne al MAI din cadrul Ambasadei României la Londra”, a afirmat oficialul MAI.
Monica Dajbog a oferit un exemplu al bunei colaborări cu partenerii externi prin cazul de destructurare de către poliţiştii români şi belgieni a unei grupări infracţionale specializate în furturi din locuinţe.
„Membrii grupului infracţional sunt cercetaţi pentru comiterea a peste 100 de furturi din locuinţe pe teritoriul Belgiei, în decurs de patru ani. Prejudiciul total este de aproximativ 500.000 de euro. La începutul anului 2020, poliţiştii belgieni care investigau cazurile de furt au început cooperarea poliţienească internaţională cu poliţiştii români de investigaţii criminale, iar în această săptămână, în judeţul Buzău, a fost organizată o acţiune, în cadrul căreia poliţişti ai IPJ Buzău, cu sprijinul ofiţerilor Direcţiei de Investigaţii Criminale a IGPR şi cu participarea a doi poliţişti din Belgia, împreună cu DIICOT, au efectuat 11 percheziţii domiciliare. Au fost recuperate bunuri furate, acestea fiind deja trimise în Belgia”, a mai declarat Dajbog.
Ea a arătat că, pe lângă activităţile pentru prevenirea şi combaterea infracţionalităţii, structurile MAI au continuat acţiunile pentru verificarea respectării măsurilor de protecţie sanitară.
„În ultimele şapte zile, au fost verificate aproximativ 160 de mii de persoane şi 20 de mii de operatori economici, aplicându-se peste 9.000 de sancţiuni contravenţionale. Cele mai multe sancţiuni aplicate au fost pentru nerespectarea măsurilor de protecţie individuală, pentru participarea la sau organizarea de activităţi în spaţiul public sau privat închis pentru care au fost instituite interdicţii şi restricţii ori pentru nerespectarea regulilor de amenajare a spaţiilor în anumite obiective economice, precum terase, săli de sport, centre comerciale”, a mai spus Dajbog.

(www.agerpres.ro)

Distribuie:

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere! Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii

Recomandari

Recent
Popular
Etichete

Citeste Zi de Zi Online


 

 

 




 

 

Print


 

Media kit Zi de Zi 2022-2023

Transilvania Business

ARHIVE