Mureș: Inspectorul școlar general, mesaj pentru dascăli, elevi și părinți Invatamant
  • redactia
  • 0 comentarii
  • 554 Vizualizări

Mureș: Inspectorul școlar general, mesaj pentru dascăli, elevi și părinți

Inspectorul școlar general al județului Mureș, prof. Claudiu Gabriel Bîndilă, a transmis, prin intermediul unui comunicat de presă, următorul mesaj cu ocazia deschiderii anului școlar 2020-2021:

”Dragi elevi,

Stimați părinți,

Onorate cadre didactice,

Iată că a sosit și ziua în care, cu emoție, reîncepem un nou an școlar, altfel de cum am fost obișnuiți.

Pentru cei care au trecut demult de anii de școală, sunetul clopoțelului le amintește de clipele tinereții, de primele prietenii, de emoția examenelor.

Pentru dragii noștri elevi, clopoțelul marchează finalul unei vacanțe minunate, revederea colegilor și reîntoarcerea la activitățile școlare.

Pentru cei care urcă azi timid, pentru întâia dată treptele cunoșterii, în grădinițe sau școli – bobocii, pentru aceștia, clinchetul clopoțelului marchează începutul unui drum lung al educației.

Însă, să nu-i uităm pe cei care ne-au educat și format ca oameni. Pentru ei, dascălii, începutul unui nou an școlar înseamnă o nouă generație de elevi, noi provocări pe care le vor duce la bun sfârșit cu profesionalism, răbdare, răspundere și responsabilitate.

Investiţia în educaţie, în calitatea actului educaţional trebuie să devină o prioritate permanentă a societăţii româneşti. Mulțumim pe această cale tuturor celor care, an de an, aduc un aport semnificativ la modernizarea școlii românești, oferindu-le elevilor noștri sprijin în dezvoltarea lor profesională și morală, permițindu-le să performeze și să concureze în diferite domenii, atât pe plan național cât și internațional.

Fiecare început de an școlar este un prilej de bucurie. Așadar, dorim să ne bazăm pe toți factorii implicați în actul educațional – părinți, cadre didactice, autorități locale, instituții publice, asociații profesionale sau neguvernamentale, mass-media pentru a sprijini în continuare accesul la educație pentru fiecare copil.

Vă dorim să urmaţi cu încredere drumul devenirii, să aveţi realizări şi succese pe măsura eforturilor voastre!”

(Redacția)

 

Distribuie:

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere! Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii

Recomandari

Recent
Popular
Etichete

Citeste Zi de Zi Online


 

 

 




 

 

Print


 

Media kit Zi de Zi 2022-2023

Transilvania Business

ARHIVE