Rezultatele cercetărilor arheologice de la Periprava Stiri nationale
  • redactia
  • 0 comentarii
  • 144 Vizualizări

Rezultatele cercetărilor arheologice de la Periprava

Reprezentanții echipei Iordăchescu & Asociații au transmis luni, 14 septembrie, prin intermediul unui comunicat de presă, faptul că Asociații Foștilor Deținuți Politici din România (AFDPR), în colaborare cu Secția Parchetelor Militare din cadrul Parchetului General au desfășurat în perioada 31 august – 4 septembrie o nouă campanie de cercetări arheologice în localitatea Periprava din comuna C.A. Rosetti, județul Tulcea, care a avut ca obiectiv căutarea, descoperirea și recuperarea rămășițelor pământești ale deținuților politici decedați în fosta colonie penitenciară.  În acest an, campania arheologică a fost finanțată prin intermediul Fundației Doina Cornea din Cluj, din contribuțiile unor donatori, persoane fizice, majoritatea fondurilor necesare fiind primite de la Asociația Ad Caritatis din Bistrița, iar începând din acest an, investigațiile arheologice care privesc crimele regimului comunist din România se desfășoară sub patronajul AFDPR.

În campania din acest an, au fost identificate și cercetate un număr de cinci morminte, dintre care patru sunt ale unor deținuți, ale căror rămășite pământești au fost extrase și recuperate, iar unul dintre morminte aparținea unui localnic, osemintele acestuia fiind lăsate nederanjate în situ și fiind doar înregistrate în lista mormintelor depistate.

Rezultatele săpăturilor arheologice din acest an

,,În cele șapte campanii de săpături derulate până în prezent au fost executate și cercetate un număr de 19 secţiuni sau suprafețe arheologice, în cadrul cărora au fost descoperite 59 de morminte. Dintre acestea, un număr de 55 de morminte, prin caracteristicile de înhumare, aparțin unor deținuți. Patru morminte, care nu erau marcate la suprafața solului, aparțin însă unor localnici decedați în ultimele decenii, despre unii cunoscându-se că s-au sinucis și au fost îngropați în zona necropolei deținuților. Dintre mormintele deținuților au fost recuperate rămășițele pământești a 54 de persoane, la unul din sicriele descoperite constatându-se că acesta avea capacul deranjat și scheletul lipsă. Această situație se explică prin faptul că familia defunctului a avut cândva posibilitatea să afle locul precis al mormântului, să-l deshumeze și să-i recupereze osemintele”, se menționează în comunicat.

Colonia penitenciară Periprava

Din mărturiile unor foști deținuți politici care au fost internați în colonia penitenciară de la Periprava, dar și conform informațiilor documentare existente, rezultă faptul că aceste decese au fost cauzate de înfometare, frig, lipsa apei potabile și a asistenței medicale, accidente intervenite pe fondul condițiilor de muncă istovitoare și de regimul de detenție pe care mulți l-au îndurat în lagărele unde au fost încarcerați anterior. De asemenea, unii deținuți au fost omorâți prin împușcare în urma unor tentative de evadare. În perioada în care unitatea a funcționat ca formațiune independentă, din documentele oficiale reiese că la Periprava au murit 124 de deținuți, în majoritate politici, dar și de drept comun. Majoritatea defuncților au fost înmormântați dezbrăcați, în sicrie confecționate din lemn, stufit, sau în unele cazuri, trupurile au fost înfășurate în rogojini de stuf și legate cu sârmă. Starea scheletelor recuperate este precară, iar asupra lor nu au existat obiecte de inventar funerar, însă, în unele cazuri au fost descoperite câteva accesorii vestimentare, de regulă nasturi, ceea ce presupune că trupurile acelor defuncți au posedat anumite articole sumare de îmbrăcăminte la momentul înhumării.

,,Pentru cele patru scheletele de deținuți care au fost descoperite și recuperate în cursul ultimei campanii arheologice s-a urmat procedura legală, specifică în astfel de cazuri. Osemintele defuncților, după ce au fost analizate și descrise in situ, au fost demontate și extrase în prezenţa unui medic legist, fiind împachetate și apoi transportate la Serviciul de Medicină Legală din cadrul Spitalului Județean Tulcea. După examinarea medico-legală, acestea vor fi transferate pentru analize specializate la Institutul Naţional de Medicină Legală din Bucureşti, unde se realizează testele pentru stabilirea ADN-ului persoanelor decedate. Acest demers urmărește identificarea morților prin verificarea comparativă a ADN-ului obținut din resturile scheletice ale acestora cu cel al rudelor și urmașilor în viață ai victimelor”, informează sursa citată.

Investigaţiile arheologice s-au desfășurat în prezenţa procurorilor însărcinați cu cercetarea penală a cazului, colonel magistrat Gheorghe Stanciu și colonel magistrat Octavian Toma, procurori militari la Secţia Parchetelor Militare din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, iar aceștia au fost asistați de un specialist criminalist din cadrul Inspectoratului Judeţean de Poliţie Tulcea, agent șef Dan Danilencu, și de un medic legist de la Serviciul Județean de Medicină Legală Tulcea, dr. Vasile Dașanu. La cercetări a participat și domnul Octav Bjoza, președintele Asociației Foștilor Deținuți Politici din România și Subsecretar de Stat, care a fost el însuși încarcerat la Periprava în timpul detenției petrecute prin mai multe închisori și lagăre de muncă.

Colectivul arheologic a fost alcătuit din Gheorghe Petrov, coordonator și responsabil științific al șantierului, reprezentant de la Muzeul Național de Istorie a Transilvaniei din Cluj-Napoca, Paul Scrobotă, Muzeul de Istorie și Științele Naturii din Aiud, Gabriel Rustoiu, Muzeul Național al Unirii din Alba Iulia, Horaţiu Groza, Muzeul de Istorie din Turda și Marius Oprea. Acțiunea s-a desfășurat în colaborare cu Televiziunea Română și a fost sprijinită pe plan logistic de către Primăria comunei C.A. Rosetti.

AFDPR face un nou apel către rudele și urmașii victimelor care au decedat în lagărul de la Periprava precum și către toți cei care au cunoștință despre astfel de persoane, pentru a-l contacta direct pe responsabilul cercetărilor arheologice, d-nul Gheorghe Petrov la numărul de telefon 0721400396, în vederea îndrumării acestora către autoritățile care au în sarcină identificarea osemintelor recuperate.

Andreea ȚIȚIU

Distribuie:

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere! Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii

Recomandari

Recent
Popular
Etichete

Citeste Zi de Zi Online


 

 

 




 

 

Print


 

Media kit Zi de Zi 2022-2023

Transilvania Business

ARHIVE