Grupul de firme DAW BENȚA, un jucător important pe piața materialelor de finisaj în construcții, pregătește un plan de extindere printr-o nouă divizie de business Business
  • redactia
  • 0 comentarii
  • 617 Vizualizări

Grupul de firme DAW BENȚA, un jucător important pe piața materialelor de finisaj în construcții, pregătește un plan de extindere printr-o nouă divizie de business

“Lucrăm la dezvoltarea unei noi divizii de business cu un alt specific, tot în industria materialelor de construcții, păstrându-ne misiunea de a face oamenii să se simtă mai în siguranță și mai confortabil când produsele noastre le decorează casele”, a declarat Remus Aurel Bența, proprietarul grupului de firme DAW BENȚA.

Este vorba despre o fabrică de producție cărămizi decorative aparente – Meldorfer – un material de finisaj unicat, de înaltă calitate, utilizat atât la interior pentru acoperiri de accent și placări a pereților, cât și la exterior pentru finisarea fațadelor termoizolate sau a diverselor suprafețe minerale și organice.

Pentru realizarea acestei investiții grupul de firme DAW BENȚA a depus un proiect pentru ajutor guvernamental în cadrul Schemei de ajutor de stat pentru stimularea investiţiilor cu impact major în economie.

Valoarea proiectului este de 17.482.345 lei (3.621.183 euro).

Grupul DAW BENȚA își propune ca în felul acesta să vină în întâmpinarea cererii de finisaje de nișă, să își consolideze poziția în piață prin oferirea unor materiale de construcții unice.

Implementarea proiectului de investiții propus va genera aproximativ 80 de locuri de muncă și va avea impact asupra reducerii ratei somajului, ratei de migrare și îmbunătățirea standardului de viață prin ridicarea nivelului de salarizare. De asemenea, va asigura participarea la creșterea contribuțiilor la bugetul consolidat al statului și la bugetul local.

În prezent, fabricarea acestor tipuri de cărămizi decorative aparente -Meldorfer, se realizează în Germania de către DAW SE, aceasta fiind printre puținele companii la nivel european și mondial care dețin o fabrică pentru aceste produse de nișă.

“Este un produs unic, pe care până în prezent l-am avut în portofoliu prin import de la partenerii noștri din Germania, dar pe care vrem să îl realizăm în România datorită cererii pe care am sesizat-o în piață. Vom beneficia de experiența vastă de care dispun partenerii de la DAW SE pentru instruirea salariaților și pentru aplicarea celor mai noi soluțiitehnologice”, a mai adăugat Remus Aurel Bența.

Produsul oferă rezistența ridicată în timp fără a fi necesare renovări, iar caracterul mineral îl recomandă pentru aplicări pe clădiri cu regim de înălțime ridicat. Culorile și textura cărămizilor aparente pot fi personalizate în vederea imitației fidele a cărămizilor vechi. Astfel clădirile vechi, istorice, își pot redobândi aspectul original, neschimbat. Demararea investiției este preconizată anul acesta, iar perioada de implementare va fi de 15 luni.

Investiția se va realiza pe o platformă industrială cu o suprafață de 24.160 mp, aflată în Sâncraiu de Mureș, județul Mureș.

În primul semestru din 2020, Grupul DAW BENȚA a înregistrat o cifră de afaceri de 21,291 mii euro, în creștere cu 9,8% față de primul semestru din 2019.

Prezentă pe piața românească de 19 ani, DAW BENȚA are peste 300 de angajați care acoperă activitățile de vânzare, logistică și producție, atât la sediul central din Sâncraiu de Mureș, cât și la reprezentanțele proprii din țară. Din 2006, compania este prezentă și în Republica Moldova și în Bulgaria.

(Sursa: Ziarul Financiar)

Distribuie:

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere! Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii

Recomandari

Recent
Popular
Etichete

Citeste Zi de Zi Online


 

 

 




 

 

Print


 

Media kit Zi de Zi 2022-2023

Transilvania Business

ARHIVE