Ioan Aldea (Băgaciu): “Sunt consecvent, serios și nu mint” Comune
  • redactia
  • 0 comentarii
  • 854 Vizualizări

Ioan Aldea (Băgaciu): “Sunt consecvent, serios și nu mint”

Când a candidat pentru prima dată, în comuna Băgaciu erau asfaltate doar cele două drumuri județene care traversează comuna, iar pe celelalte era zero centimetri de asfalt. După cinci mandate, Ioan Aldea, primarul comunei Băgaciu și candidatul Partidului Social Democrat pentru aceeași funcție, mai are puține lucruri de pus la punct.

Născut în Târnăveni în urmă cu 61 de ani, căsătorit, cu doi copii și doi nepoți, Ioan Aldea a activat ca tehnician veterinar, apoi mai târziu a absolvit Facultatea de Drept de la Sibiu.

“Cărările mele în localitatea pe care o păstoresc acum au început cu mulți ani în urmă, undeva în jurul anului 1980, când am fost repartizat în zonă și apoi după revoluție am cochetat cu politica. Am candidat în 1996 pentru prima dată la funcția de primar, nu a fost să fie, iar în anul 2000 a fost cu noroc și din acel an sunt primarul localității”, ne povestește Ioan Aldea, primarul comunei Băgaciu.

Când a candidat pentru prima dată, Ioan Aldea își amintește că erau asfaltate doar cele două drumuri județene care traversează comuna și pe celelalte nu era turnat niciun cm de asfalt. Acum, comuna Băgaciu are o rețea de 27 kilometri de străzi asfaltate, cu excepția unui drum dintr-un cătun aparținător satului Deleni, unul dintre cele două sate ale comunei.

“După ce am reușit să introduc apa potabilă pe întreg teritoriul comunei, am reușit să introduc și canalizarea, iar un lucru unicat, probabil în județ și în puține localități rurale din țară, comuna Băgaciu dispune de două stații de epurare funcționale, de acum 11 ani. După ce această rețea edilitară a fost rezolvată, am purces la repararea și modernizarea drumurilor. Actualmente mai lucrăm la o parte mică de trotuar”, completează Ioan Aldea.

Școli și cămine culturale, modernizate

În fiecare din aceste două localități funcționează așezăminte culturale noi, ultimul finalizat acum trei ani, prin Compania Națională de Investiții, și celălalt a fost finalizat în urmă cu șapte ani.

“Mă mândresc cu acest fapt că sunt construcții moderne atât din punct de vedere a construcției, cât și din punct de vedere a utilității. Se pot organiza absolut toate evenimentele care pot avea loc într-o localitate rurală”, adaugă primarul comunei Băgaciu.

De asemenea, în timpul mandatului său a fost modernizată Școala Gimnazială Deleni. În schimb, Ioan Aldea recunoaște că Școala Gimnazială din Băgaciu reprezintă un semieșec, și abia acum, după 10 ani, speră să fie finalizată construcția sa. Va fi o școală modernă cu 16 săli de clasă și cu cinci laboratoare dotate la standarde europene. “Am atâta doar nemulțumirea că s-a tărăgănat mult finalizarea construcției școlii și asta nu din cauza noastră, ci pentru că am avut neșansa de două ori pe parcursul lucrărilor ca firmele câștigătoare ale licitației să intre în faliment și în insolvență. La a doua licitație au participat 28 de societăți, m-am bucurat că este o firmă din zonă, dar nu am avut noroc. Acum cinci zile am terminat evaluarea ofertelor și ieri am semnat contractul de rest de lucrări de executat, mai sunt practic de executat finisările și instalațiile de încălzire și electrice”, a arătat Ioan Aldea.

Sănătatea, o prioritate

Localitățile sunt undeva sensibil egale din punct de vedere a numărului de locuitori, 1470 de locuitori sunt în Băgaciu și undeva la 1.100 în localitatea Deleni, unde este o tradiție mai veche în ceea ce privește lăcașurile de sănătate. Acolo, până în anul 1969 a funcționat o maternitate și mai toți copiii născuți până, în 1969, au venit pe lume în Deleni. Nu e de mirare că această tradiție sanitară a fost reînnodată.

“Dispensarul din localitatea Deleni este la standarde și am terminat construcția pe PNDL 1 a unui dispensar modern în localitatea Băgaciu care adăpostește un cabinet de stomatologie modern, o farmacie la standarde și un dispensar de medicină generală”, a subliniat Ioan Aldea.

Ca planuri de viitor, acesta recunoaște că își dorește: “să reușim să întreținem ceea ce am realizat până acum și să asfaltăm și drumul din cătunul ce ține de satul Deleni”.

Chemare pentru investitori

Din punct de vedere economic, comuna Băgaciu a profitat de specificul său săsesc, valorificându-și potențialul turistic după ce peste 200 de familii de sași au emigrat. Patru dintre fostele case săsești, un investitor danez le-a transformat în pensiuni.

“Spre bucuria mea și a tuturor consătenilor pe o perioadă destul de îndelungată am avut turiști în fiecare săptămână care erau aduși cu chartere din Danemarca”, explică Ioan Aldea.

Acum afacerea a fost preluată de un român stabilit în Germania și este la fel de vie, turiștii având ocazia să deguste ceea ce oferă împrejurimile comunei, dar și ale Soveții, Sighișoarei, Cetății de Baltă unde este marele producător de vinuri Jidvei, dar și să se bucure de obiceiurile și tradițiile locale, fiind organizată o seară tradițională, cu dansuri populare, de excursii cu căruțele prin pădurile care înconjoară Băgaciu. Zona a fost, de asemenea, renumită pentru potențialul său viti-vinicol. În 1959, echipe de mineri de pe Valea Jiului au terminat de săpat galeriile care adăposteau crama de vinuri, astăzi de vânzare, care avea o capacitate de înmagazinare de aproximativ 400 de vagoane de vin și care putea adăposti o cantitate de vin de pe aproximativ 700 de hectare de viță de vie.

“Din păcate, la ora actuală nu mai sunt decât 40 și acestea replantate de un investitor germane”, subliniază Ioan Aldea, primarul comunei Băgaciu.

Cu peisaje minunate, cu o cramă care ar putea fi valorificată turistic și viti-vinicol și cu câteva pensiuni în zonă, comuna Băgaciu nu duce lipsă de vizitatori, însă nu același lucru se poate spune de investitori.

“Am lansat pe site-urile noastre invitația tuturor firmelor din țară și de pe mapamond să vină să investească în localitate, mai ales că localitatea noastră beneficiază de toată infrastructura necesară – gaz, curent, gaz, iar Primăria și Consiliul Local Băgaciu sunt dispuse să ofere teren tuturor celor care se gândesc să investească în localitate și mai mult decât atât pe durată deocamdată nedeterminată nu îi va percepe nicio taxă și niciun impozit. Din păcate, până acum nu am avut nicio solicitare”, a adăugat Ioan Aldea.

Spre al șaselea mandat

Primarul Ioan Aldea s-a înscris în cursa electorală pentru cel de-al șaselea mandat și ne-a transmis la final un mesaj pentru locuitorii comunei. “Mă cunosc la fel de bine și ei ca și rudele mele și știu că sunt consecvent, serios și nu mint. Să aibă încredere și în continuare, așa cum au avut 20 de ani că sigur ce mai avem de făcut rezolvăm în următorii patru ani”, este mesajul primarului comunei.

Acesta a adresat un mesaj pentru Dumitrița Gliga care candidează pentru președinția Consiliul Județean Mureș.

“Doamnei Gliga i s-ar potrivi două versuri din Mihai Eminescu: Vor spune mai frumos ca mine, dar nu te vor iubi mai mult. Mulți contracandidați vor spune mai frumos, dar de plăcut nu o să placă ca doamna Gliga niciunul dintre candidații care candidează la Consiliul Județean. De asta sunt convins pentru că o cunosc de atâția ani și știu că are o dragoste deosebită față de oameni și la fel ca mine nu minte”, a subliniat Ioan Aldea, primarul comunei Băgaciu.

Investiții în comuna Băgacu în guvernare PSD (2016-2019):

– Valoare totală: 8.076.937,48 lei.

– Construcție școală gimnazială în comuna Băgaciu; Valoarea investiției: 5.147.610,00 lei; Sursa de finanțare: PNDL 1.

– Realizare dispensar medical uman și farmacie în comuna Bagaciu; Valoarea investiției: 673.041,46 lei; Sursa de finanțare: PNDL 2.

– Reabilitarea și modernizarea sistemului de iluminat public stradal din comuna Bagaciu; Valoarea investiției: 539.000,00 lei; Sursa de finanțare: PNDL 2.

(Material comandat de: Partidul Social Democrat – Organizația Județeană Mureș / Cod unic de autentificare AEP: 21200019 / Executat de Zi de Zi Events SRL prin www.zi-de-zi.ro)

 

 

 

Distribuie:

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere! Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii

Recomandari

Recent
Popular
Etichete

Citeste Zi de Zi Online


 

 

 




 

 

Print


 

Media kit Zi de Zi 2022-2023

Transilvania Business

ARHIVE