Simona Elena Turcu (Iernut): “E nevoie de stabilitate, siguranță, reconstrucție” Iernut
  • redactia
  • 0 comentarii
  • 1713 Vizualizări

Simona Elena Turcu (Iernut): “E nevoie de stabilitate, siguranță, reconstrucție”

O doamnă este propunerea de candidat a Partidului Social Democrat (PSD) pentru conducerea Primăriei orașului Iernut. Cadru didactic și consilier local, Simona Elena Turcu ne-a prezentat câteva zeci de proiecte pentru orașul termocentralei, a lacurilor și a unor producători agricoli serioși. Principala sa prioritate și a echipei sale de consilieri locali este atragerea de investitori pentru crearea de noi locuri de muncă.

Simona Elena Turcu, născută la 30 iunie 1971 în Iernut, ne-a punctat dintr-un început că: “în plan profesional m-am dedicat domeniului generos al educației”.

Poate de aceea a învățat să asculte, iar lista de proiecte pe care o propune iernuțenilor este atât de lungă, iar candidata îi îndeamnă pe cetățeni să o completeze.

“Principala mea prioritate și a echipei mele de consilieri locali este atragerea de investitori pentru crearea de noi locuri de muncă, facilități pentru mediul de afaceri, spații gratuite pentru desfășurarea de activități, crearea de facilități pentru revenirea instituțiilor pierdute de pe raza orașului Iernut precum finanțe, notariat public, instituții bancare, ITP, Orange și altele care vor fi identificate pe parcurs. Este atât de necesară o pistă de bicicletă amenajată pe digul împrejmuitor al orașului, demararea procedurilor de finanțare cu sprijinul Guvernului României și a programelor europene a lucrărilor de canalizare, asfaltare a străzilor din cartierul Mihai Eminescu nou pentru care noi, la ora aceasta, ca și consilieri locali am aprobat împrumutul bancar în valoare de 8 milioane de lei pentru asfaltarea drumului Sălcudului și pentru canalizarea în cartierul Mihai Eminescu nou atât de mult așteptată și dorită de cetățenii care în momentul în care plouă nu mai pot utiliza drumul dar și a străzilor din satele aparținătoare orașului Iernut”, a enumarat Simona Elena Turcu.

Alte proiecte care trebuie continuate sunt reabilitarea trotuarelor din oraș și din satele aparținătoare, apoi trebuie finanțate: înființarea unui loc de agrement, patinoar, ștrand și teren de tenis de câmp, amenajarea celor trei terenuri de sport de la Școala Gimnazială din “Corea” pentru desfășurarea activităților sportive – fotbal, handbal, baschet, tenis de câmp, continuarea reabilitării termice a blocurilor din Gheorghe Doja, bloc IAS, Mihai Eminescu și 1 Decembrie, amenajarea și modernizarea Parcului Central și a Parcului din cartierul Mihai Eminescu, cu pistă de skateboard, realizarea unor spații de joacă pentru copii în toate localitățile aparținătoare orașului, a unui cinema și teatru în aer liber, introducerea rețelelor de apă, canalizare și execuția de trotuare acolo unde lipsesc cu desăvârșire, amenjarea locurilor speciale pentru posesorii de animale de companie. Candidata PSD a subliniat că este necesară, de asemenea, sprijinirea producătorilor locali și a activităților cultelor, sportului, artelor și culturii iernuțene.

Un punct distinct îl reprezintă Castelul de la Iernut pe care Simona Elena Turcu îl vede reabilitat și integrat în circuitul turistic. Un consiliu tânăr și modern Partidul Social Democrat va avea la Iernut o listă de consilieri cu studii superioare și care vor reprezenta toate localitățile orașului.

“Îmi doresc pentru Iernut să aduc siguranța unui trai mai bun, am format o echipă nouă din oameni integri cu experiență în administrație, oameni competenți care au arătat ce pot în profesia lor și care sunt legitimați de încrederea acordată de comunitate. Doresc ca toți membrii și simpatizanții noștri să aibă motive de mândrie pentru că fac parte din marea echipă a Partidului Social Democrat. Suntem o echipă iernuțeană de stânga modernă, tânără, fiind partidul care are grijă de pensionari, de categoriile sociale defavorizate, care au nevoie de sprijin și care împreună cu colegii mei consilieri PSD vom contribui activ la dezvoltarea Iernutului pe necesitățile acestuia. Așa cum se știe, Partidul Social Democrat este partidul clasei de mijloc, dar doar reducând sărăcia vom crește această clasă de mijloc, atât din Iernut cât și din județ cât și din țară. Noi, echipa PSD Iernut, trebuie să reconstruim ceea s-a distrus în ultimii ani. E nevoie de stabilitate, siguranță, reconstrucție și, în primul rând, de creșterea nivelului de trai. E nevoie de Turcu Simona Elena primar, e nevoie de Partidul Social Democrat – echipa de consilieri locali”, punctează candidata PSD.

Simona Elena Turcu a mai adăugat apoi de ce îl susține pe Vasile Gliga pentru Consiliul Județean Mureș.

“Susțin Partidul Social Democrat prin președintele domnul Vasile Gliga la Consiliul Județean întrucât avem siguranța că ne va sprijini, așa cum de fiecare dată a făcut-o prin prisma acestui mare partid deoarece este partidul clasei de mijloc care se apleacă asupra tuturor problemelor cetățenilor, cu atât mai mult asupra celor ale pensionarilor, ale categoriilor sociale defavorizate care au nevoie de sprijin. Sunt sigură că ne va ajuta activ la dezvoltarea Iernutului, a județului”, este mesajul Simonei Elena Turcu, candidata PSD pentru mandatul de primar al orașului Iernut.

“Eu consider că prin doamna Dumitrita Gliga, județul va avea mult de câștigat, deoarece garanția succesului în politică este priceperea, dăruirea, tinerețea și caracterul puternic al femeii pe care am cunoscut-o!”, a mai punctat Simona Elena Turcu.

Cea mai mare investiție

Investiția “Ciclu combinat cu turbine pe gaz” – Iernut este cea mai importantă de peste un deceniu încoace în sectorul energetic românesc. Contractul presupune predarea la cheie a investiției, de la proiectare la punere în funcțiune. Contractul a fost câștigat, în 2016, de asocierea formată din Duro Felguera SA și SC Romelectro SA, iar durata contractului este de 36 de luni. Valoarea estimată a finanțării prin PNI este de minim 227,2 milioane lei și de maxim 320,9 milioane lei, pentru că potrivit prevederilor legale nu poate depăși 25% din valoarea totală a contractului care este în cuantum de 320 de milioane de euro.

Dor de școală

Cadru didactic, Simona Elena Turcu recunoaște că își dorește o reluare normală a procesului de învățământ deoarece: “Oricât de mult ar scrie-acum tiparul,/Iar litera de mână stă la colț,/Tot dascălul dezleagă-abecedarul/Și nu pot sta, în locul luil, roboți”.

“Îmi doresc o colaborare și o comunicare eficientă și continuă cu toți cetățenii pentru că pentru un primar nimic nu e mai important decât bucuria de a lucra cu cetățenii pentru a le simți nevoile, necesitățile, să ne ajutăm reciproc deoarece informația este oxigenul democrației, iar democrația este de neconceput fără accesul liber al cetățeanului la informație”, a conchis Simona Elena Turcu.

(Material comandat de: Partidul Social Democrat – Organizația Județeană Mureș / Cod unic de autentificare AEP: 21200019 / Executat de Zi de Zi Events SRL prin www.zi-de-zi.ro)

 

 

Distribuie:

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere! Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii

Recomandari

Recent
Popular
Etichete

Citeste Zi de Zi Online


 

 

 




 

 

Print


 

Media kit Zi de Zi 2022-2023

Transilvania Business

ARHIVE