Premiile SIMFEST 2020 ajung pe 4 continente! Cultură
  • redactia
  • 0 comentarii
  • 135 Vizualizări

Premiile SIMFEST 2020 ajung pe 4 continente!

Organizatorii Festivalului Internațional al Televiziunilor și Producătorilor Independenți SIMFEST au transmis luni, 21 septembrie, prin intermediul unui comunicat de presă, faptul că a XVII-a ediție a festivalului s-a încheiat duminică, 20 septembrie, la Târgu Mureș, însă, în realitate evenimentul s-a desfășurat în toată lumea, întrucât ediția din acest an a fost organizată exclusiv online.

,,În timpul festivalului au fost puse în proiecție online 103 producții de televiziune și cinema (pentru care au fost primite acorduri de difuzare) și există încă zeci de solicitări de la realizatori din toată lumea pentru difuzarea producțiilor lor. Organizatorii își propun să prelungească cu o săptămână sesiunile de screening online, cu ajutorul voluntarilor care au asigurat această activitate și în timpul festivalului. Timp de o săptămână, pasionații de creații video au avut ocazia să vadă producții din cele mai îndepărtate colțuri ale lumii, din Peru până în Pakistan, din India în Marea Britanie sau din Australia până în Statele Unite”, se menționează în comunicat.

Juriul a avut nevoie de trei sesiuni de discuții prin zoom pentru a ajunge la decizia finală, acordând în cele din urmă 14 premii și 7 mențiuni, iar marele premiu și premiul special al juriului au plecat spre Iran și Irak. De asemenea, Iranul mai primește încă două premii și se situează pe primul loc, câte două premii merg în Germania, Statele Unite și Marea Britanie, iar Spania și Australia au câștigat câte un premiu, în timp ce Republica Moldova a obținut o mențiune.

Pentru această ediție au fost înscrise 1.284 de producții, din 92 de țări, iar în selecția oficială au fost reținute 226 de producții.

Andreea ȚIȚIU

Foto: SIMION Liviu

Distribuie:

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere! Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii

Recomandari

Recent
Popular
Etichete

Citeste Zi de Zi Online


 

 

 




 

 

Print


 

Media kit Zi de Zi 2022-2023

Transilvania Business

ARHIVE