Vot pe CNP la Palatul Administrativ. Péter. Gliga. Chirteș…?! Editorial
  • redactia
  • 0 comentarii
  • 723 Vizualizări

Vot pe CNP la Palatul Administrativ. Péter. Gliga. Chirteș…?!

Palatul Administrativ, simbolul puterii de peste un secol… Inaugurat la 1907…

Cine va lua cele mai multe voturi în județul Mureș? Cine va fi cel mai votat politician mureșean?

Cu cine va conduce județul Mureș președintele Consiliului Județean după 27 septembrie 2020?!

Cu ce echipă majoritară de consilieri județeni – vot politic – și cu ce directori vechi si sau noi din aparatul administrativ se va înscrie Consiliul Județean în competiția națională, dură, de a aduce un miliard de euro din banii oferiți de Uniunea Europeană, în cei doi ani ce urmează crizei sanitare, aici în județ? Și mai ales care e proiectul major sau cele două maximum – nu înșiruirea tuturor problemelor nerezolvate de decenii în Mureș – , deci unul sau două care pot fi învingătoare în luptă națională, pentru că în afară de București mai sunt 40 de Consilii Județene… Asta pe lângă bugetul propriu pe 4 ani și banii clasici deja ai noului exercițiu financiar al Bruxelles-ului. Numai oameni capabili și harnici să fie. Și vizionari.

Președintele CJ e ales uninominal

Astea ar trebui sa fie  întrebările definitorii împreună cu soluțiile propuse înspre aprobare prin vot direct, uninominal, de către cetățenii cu drept de vot și cu voință de a participa la exercitarea dreptului de vot din ziua alegerilor locale. Onor liderii politici ce au intrat în cursa UNINOMINALĂ pentru a fi aleși Președinte al Consiliului Județean Mureș literă de lege ar trebui să le fie nivelul de trai al mureșenilor. Totul se va hotărî de data asta pe CNP, așa cum le place unora să se bată cu pumnul în piept! Vot uninominal și la funcția de primar și de președinte de Consiliu Județean.

Surprize au fost. Da. La prezidențiale Constantinescu, Băsescu o dată și Iohannis prima dată. La Consiliul Județean, Ciprian Dobre.

Erau toate șansele să fie o bătălie între trei mari. Péter, Gliga, Chirteș. Cu probabile surprize din oricare partid – uniune…

Maurul și-a făcut datoria! Maurul poate să plece…

Răstălmăciți că deștepți sunteți! Poate, având în vedere cifra fatidică pentru ultimul dictaror român, 24, primul și, cu toate șansele în urma administrării dezastruoase a orașului, ultimul primar român de Târgu Mureș din acest deceniu, a ales de data asta să plece. Nu tocmai demn și cu rucsacul plin de dosare DNA. Nu l-au mai putut forța să renunțe nici noul DNA în epoca Crin Bologa, nici firmele, nici ultimii prieteni. Remember. Oare cine nu-și aduce aminte superba pleiadă de adevărați oameni de afaceri și personalități care prin testimoniale video l-au sprijinit pe Edil. Azi, singur, cu doi trei lucrători din instituție alături se pierde destul de rar prin piețele și hotelurile județului cerând să oprim timpul și să i se dea dreptul de a aduce și Județul la nivelul anului 2000. Mitul independentului a rămas doar în vopselurile verzi ale pistelor de biciclete care vin de nicăieri și pleacă niciunde… Până și pozele-s măsluite să pară că e tânăr ca acum 20 de ani…

A ales, clasic, să plece din ALDE și să părăsească barca lui Tăriceanu – al 7-lea partid sau alianță unde s-a pus în capul mesei.

De voie de nevoie a fost nevoit să joace partitura de independent. Însă cu fire clare – vizibile cu ochiul liber – de sondare a notorietății și intenției de vot înspre postul râvnit, acum, spre pensionare, de deputat ori senator la Pro România – deși șapca dinspre via Ponta și Călin Buzgău nu a pus-o pe creștet. Al optulea partid… Onorabilitate și interes major pentru cetățean. Măcar 8 investitori români sau străini să fi adus în 20 de mandat în municipiu…

Mureșenii știu însă că cel ce a condus vreme de 20 de ani Primăria Târgu Mureș alături de consilierii UDMR, fidelizându-i mereu prin multiple versiuni ale cumpărării conștiinței ori a mâinii drepte ridicate la vot. Omul care clamează de câteva luni că nu poate îndatora profund orașul și pe cetățenii săi din cauza non combatului și a refuzurilor repetate ale consilierilor UDMR, via Péter Ferenc, schimbă doar în campanie discursul – într-unul ultranaționalist antimaghiar. Pe când în timp de pace împart frățește și grânele și bucatele alese și vinurile sărbătorilor multiple . despre celelalte bucate știe mai mult un domn specializat din Harghita! Toate udate din plin cu ceterași români – maghiari și țigani. Cetatea cu managerii ei nesătui numai pe Enescu și Bartok Bela nu i-au adus la spectacole.

Cum vor fi pierdute voturile de Candidatul Independent…

Schimbarea de discurs nu mai poate înșela prea multă lume… Candidatul independent … de fapt… va fura efectiv din voturile românilor pe care zice că i-ar reprezenta. Da. De la social-democrați, liberali, populari, neo progresiști, oameni liber etc… și uite așa va așeza covorul roșu, culmea, liderului UDMR Mureș spre un sigur nou mandat de președinte de Consiliu Județean. Chiar dacă – pentru cunoscători – Péter Ferenc a cerut lui Kelemen Hunor ca termenul de vineri 18 septembrie pentru depunerea dosarului de candidat la parlamentare în interiorul Uniunii să fie amânat pentru primari și președinți pentru 27 septembrie – deci după alegerile locale – pentru a fi sigur că mai are o șansă la scaunul de senator dacă… Dumitrița Gliga sau Cristian Chirteș vor lua printr-o minune șefia Consiliului Județean Mureș!

Cine votează Candidatul Independent poate fi sigur ca votul său este sau vot nul sau vot care merge indirect la candidatul UDMR. Sau ca să folosim reducerea la absurd… Votând fostul primar de Târgu Mureș anulezi șansa unui candidat traco-daco-get – roman – a unui român să aibă șanse reale în lupta electorală cu unicul candidat al Uniunii Democrate Maghiare. Și mai exagerat – de ce să votezi cu cel care a lăsat în paragină orașul – plin de datorii – fără șanse la o dezvoltare metropolitană, e ca și cum ai vota pe fiecare dintre candidați anulându-ți votul!

Sunt mulți votanți care vin doar în vizită la Târgu Mureș și confundă investitorii români și străini în reședința de județ cu Lidl, Kaufland, Carrefour, Mall 1 și 2…! Mulți nu știu că în afară de Zoo și Aquaserv, nimic nu a rămas în picioare dintre companiile utile cetățenilor în epoca celor 24 ani de domnie a celui ce a purtat stindardul a 7 partide în 5 mandate!

Cert e că între 10.000 de voturi și oricâte până la alte zeci de mii de votanți fideli alegațiilor clasice – cărora le place să fie categorisiți drept – derbedei, hoți, golani, mișei, huligani – folosite de fostul edil șef nu vor folosi nici ca vot politic în Consiliul Județean, nici ca șansă să-l vedem pe fostul primar vicepreședinte la Consiliul Județean. Cine pe cine a trădat 20 de ani, vă las pe dumneavoastră să judecați până duminică!

Oricum cine-a semănat două decenii vânt, va culege cândva o frumusețe de furtună…! Maurul și-a făcut datoria și cei ce i-au fost și mamă și tată sunt demult în pensie…!

Chirteș, la baionetă cu Gliga. Dumitrița Gliga.

Lupta pentru poziționare pe podiumul partidelor politice românești se va da între liderul partidului de guvernământ, liberalul Cristian Chirteș, și Dumitrița Gliga, care a venit pe turnanta surpriză a social-democraților, după jocul instanțelor care l-a scos înainte cu 48 de ore pe președintelui filialei mureșene, Vasile Gliga. Numai că nu întotdeauna e pentru cine se pregătește…

Peste 30 de localități conduse de mureșeni – liberali versus 23 de unități administrativ-teritoriale cu primari social democrați. Joc dur pe Reghin și Sighișoara, și rezultate incerte pe Târgu Mureș unde ambele conduceri ale partidelor au lăsat decenii totul în seama alesului providențial ce a pus pe butuci finanțele târgului. La prima vedere așa stau lucrurile între cele doua tabere ale partidelor tradiționaliste. O analiză a viceprimarilor și a combinațiilor cu primari și mai ales viceprimari ai Uniunii ar veni să întregească situația de facto, dar cum votul este unul uninominal – liderul contează! Fidelitatea și complexitatea relațiilor de putere între candidați și primarii candidați, precum și cei ce își doresc să devină edili aduc consistență campaniei. De la președintele Republicii, la premier, miniștri par să încline balanța spre dreapta – așa cum e și trendul național, dar fieful social democrat a demonstrat că știe să primească lovituri și să se replieze instant, iar tinerețea cumulată cu istorie antreprenorială, putere de muncă, profesionalism, realități și brand – nume – echipă pot transforma outsiderul întru-un competitor cu șansă la podium pe oricare dintre locuri! Electorii din Reghin și Sighișoara pot înclina balanța. Târgu Mureșul își are proprii nași.

Demn de urmărit felul în care se va reflecta votul politic înspre consilierii obținuți de PMP și de Mihaela Natea, POL – Ovidiu Vasu, și Pro România – fără de candidat. Desigur cei care vor și lua notă de trecere. 5-ul salvator.

Votul util…

Votul pentru cei ce au consilieri în Consiliul Județean. Și care vor avea vicepreședinți de CJ.

Vot util pentru cei ce sunt în partide politice. Primii poziționați sigur nu sunt traseiști. Au carnet de membru doar într-un singur partid politic! Ar trebui să facă diferența.

Vot util pentru a fi reprezentați de cine are șansă să conducă CJ – fie ca președinte, fie vicepreședinte, fie prin consilieri județeni cu drept de vot.

Numărul contează. Péter Ferenc este în pole position.

Doamna Lokodi Edit a avut un parcurs interesant, activ, energic, creativ!

Poate e vremea altei Doamne. Moda există și vine de la Sibiu. Primar și președinte. Amândouă femei.

Poate e vremea altei Doamne

În față. Sau din umbră!

Aurelian GRAMA

 

Distribuie:

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere! Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii


Citeste Zi de Zi Online


 

 

 




 

 

Print


 

Media kit Zi de Zi 2022-2023

Transilvania Business

ARHIVE