Home / Politic / Fost campion al României la fotbal, primar într-o comună mureșeană!

Fost campion al României la fotbal, primar într-o comună mureșeană!

Distribuie

Fosta vedetă a echipelor de fotbal ASA Târgu Mureş şi CFR, Gabriel Mureşan, a câştigat detaşat alegerile pentru Primăria Apold, cu 780 de voturi primite, potrivit rezultatelor publicate luni pe site-ul Autorităţii Electorale Permanente (AEP).
Gabriel Mureşan, fost căpitan la CFR Cluj, cu care a câştigat două titluri şi trei cupe ale României între anii 2007-2010 i-a învins la scor pe ceilalţi trei competitori electorali, locul al doilea fiind la mare distanţă, cu numai 41 de voturi primite.
Fostul fotbalist le-a promis locuitorilor din comuna Apold, înainte de alegeri, că are în plan o serie de proiecte de dezvoltare pentru a ridica economic localitatea şi satele aparţinătoare.
”Sunt un fiu al satului care a copilărit în această frumoasă comună. Am revenit în urmă cu 10 ani, mi-am făcut un cămin aici şi o afacere prosperă. Vreau să vă anunţ că voi candida în acest an pentru funcţia de primar al comunei Apold. Iată şi motivele mele. Astăzi comuna noastră arată la fel ca în urmă cu 30 de ani. Nu avem străzi asfaltate, domeniul public este prăfuit şi neîngrijit, nu avem investiţii în educaţie, cultură şi sport. Doresc să schimb faţa comunei natale prin: atragerea de fonduri europene şi guvernamentale pentru infrastructura rutieră (asfaltări de drumuri comunale, poduri şi podeţe, şanţuri şi rigole); investiţii în sistemul de apă şi canalizare pentru toţi cetăţenii comunei, iar investiţia în resursa umană a comunei, oamenii trebuie să fie pe primul loc (educaţie, protecţie socială a persoanelor defavorizate, încurajarea muncii cinstite)”, a arătat Gabriel Mureşan, pe Facebook.


Între proiectele sale, fostul fotbalist mai susţine sănătatea prin prevenţie şi stil de viaţă sănătos (educaţie sanitară, sportul pentru mase, alimentaţie sănătoasă) şi turismul, întrucât Apoldul este o comună care are potenţial de dezvoltare turistică, în proximitatea municipiului Sighişoara, aflat în patrimoniul UNESCO.
„Am fost sportiv de performanţă o viaţă întreagă. Pe lângă partea frumoasă care se vede la televizor, viaţa de sportiv înseamnă mult mai mult: înseamnă sacrificiu, muncă, devotament, disciplină, stricteţe, iar aceste aptitudini cred că sunt cheia succesului şi pentru comuna noastră. Am învăţat în toţi aceşti ani că pe lângă partea sportivă un club de fotbal are nevoie şi de o conducere profesionistă, o conducere care trebuie să atragă fonduri, să genereze venituri şi să aibă un plan bine stabilit. Toate acestea mă fac să afirm cu încredere că sunt persoana potrivită pentru funcţia de primar al comunei Apold. Personal şi profesional sunt un om împlinit, dar nu mi-am uitat niciodată rădăcinile, de aceea nu mai pot privi de pe margine degradarea acestei comune (care are un mare potenţial) şi doresc să intru în serviciul public pentru că ştiu că pot îmbunătăţi viaţa apolzenilor. Nu fac promisiuni pe care nu le pot îndeplini. În cariera mea de sportiv am învăţat că disciplina şi munca în echipă reprezintă cheia succesului şi doar împreună putem duce comuna noastră acolo unde îi este locul: în fruntea localităţilor din judeţul Mureş”, a mai afirmat Gabriel Mureşan.

(www.agerpres.ro)


Citește și despre proiectul „Cu ochii larg deschişi”:

 

Cinci docufiction despre căderea și ridicare din abuzul de droguri

 

Sticker/Cine sunt eu? – o parabolă a pierderii identității din cauza drogurilor

 

”Dealerul morții”, evadare din ”infernul drogurilor”

 

Clean-up. Curajul Mădălinei

 

Povestea lui Mircea

 

Povestea Melaniei, nevoia de iubire şi atenţie satisfăcută cu droguri

   

De asemenea, verificati

LIVE: Ministrul Educației, ședință cu directorii de unități școlare din județul Mureș

Distribuie Ministrul Educației din România, Ligia Deca, efectuează joi, 28 martie, o vizită de lucru …

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere! Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii

Regulile de preluare a articolelor

Acest articol este proprietatea Cotidianului Zi de Zi și este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 120 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.