IMPORTANT! Situația scenariilor școlare în Mureș Invatamant
  • redactia
  • 0 comentarii
  • 5954 Vizualizări

IMPORTANT! Situația scenariilor școlare în Mureș

Inspectoratul Școlar Județean Mureș a transmis miercuri, 30 septembrie, prin intermediul unui buletin informativ, faptul că Ministerul Educației și Cercetării monitorizează dinamica scenariilor de funcționare a unităților de învățământ preuniversitar, la nivel național, aceasta fiind influențată de evoluția situației epidemiologice în fiecare județ.

La nivelul județului Mureș, la data curentă, se înregistrează următoarea situație: 532 de unități de învățământ în Scenariul 1 cu  participarea zilnică, față în față, a tuturor preșcolarilor și elevilor în unitățile de învățământ, cu respectarea și aplicarea tuturor normelor de protecție sanitară; 55 de unități de învățământ în Scenariul 2, care presupune participarea zilnică, față în față, a tuturor preșcolarilor și elevilor din învățământul primar, a elevilor din clasele a VIII-a și a XII-a, cu respectarea și aplicarea tuturor normelor de protecție, respectiv revenirea parțială, prin rotație de una-două săptămâni, a elevilor din celelalte clase de gimnaziu și liceu, cu respectarea și aplicarea tuturor normelor de protecție și o unitate de învățământ în Scenariul 3 cu  participarea tuturor preșcolarilor și elevilor la activități/lecții online.

,,Consiliile de administrație de la nivelul fiecărei unități de învățământ adoptă propunerile de scenarii și, implicit, schimbarea acestora, în funcție de analiza situației epidemiologice efectuate de către direcțiile de sănătate publică și Institutul Național de Sănătate Publică, de infrastructura și de resursele existente în fiecare unitate de învățământ”, se menționează în buletinul informativ.

Andreea ȚIȚIU

Distribuie:

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere! Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii

Recomandari

Recent
Popular
Etichete

Citeste Zi de Zi Online


 

 

 




 

 

Print


 

Media kit Zi de Zi 2022-2023

Transilvania Business

ARHIVE