Rămas bun de la Vasile Cazan

Scrierea acestor câteva rânduri este una dintre sarcinile cele mai dificile pe care le-am avut până acum. În aceeași dificultate eram atunci când căutam un succesor pentru funcția de director al Filarmonicii Târgu Mureș, după încheierea celor 40 de ani de activitate: pe cine pot recomanda, cu o conștiință curată în natura sa profesională și umană? Am găsit aceste calități în persoana lui. În momentul acela, el trebuia să-și schimbe condițiile de viață relativ calme cu o atmosferă variată, tensionată.

Ar fi prea mult să enumerăm acum abilitățile necesare pentru a conduce o instituție de artă. Mai ales într-un oraș multietnic. Ce calități i-au permis lui Vasile Cazan să își îndeplinească cu succes noua sarcină dificilă? În primul rând, profundul său respect pentru profesie, cunoștințele sale despre puritatea și provocările actului de interpretare muzicală, conștientizarea responsabilității interpretului. Apoi, a avut, prin natura sa, o capacitate de compasiune maximă, chiar până la sacrificiul de sine, precum și disponibilitatea de a ajuta pe toată lumea, ceea ce i-a dezarmat întotdeauna pe colegii lui externi sau interni, care erau gata de conflict. Angajamentul său aproape fanatic față de puterea artei l-a ajutat în rezolvarea situațiilor complexe.

Nu în ultimul rând, el a adus din comunitatea sa religioasă credința că trebuie să caute calitățile bune în toți oamenii, că trebuie să trezească în ei aceste calități și să se bazeze pe ele în relația personală.

A avut totodată simțul responsabilității, care este o caracteristică esențială pentru un lider. Neasumarea responsabilității este un aspect deprimant al zilelor noastre, dovedit prin fapte flagrante. Conversațiile noastre frecvente, care se refereau în principal la găsirea unor soluții, au fost caracterizate de un sentiment de responsabilitate profund simțit și asumat. Și încă un lucru important! Pentru români, el a fost Vasile, pentru unguri – Vaszi; el nu a renunțat niciodată la acest lucru, nici atunci când unii s-ar fi așteptat să o facă.

El a trăit intens suferințele crude, inclusiv moartea tragică a soției sale iubite, cu o profundă credință în Dumnezeu; nu ca pe niște plăgi, ci ca pe încercări. Poate că din această cauză calitățile sale, descrise mai sus, nu au fost niciodată estompate. Dar oare ce preț sufletesc trebuia să plătească pentru toate acestea? Cine știe? Cei care îl jelesc ar trebui să fie consolați de faptul că și-a scris numele în viața muzicală a orașului, dar și în istoria culturală locală. Faptul că nu mai este alături de noi provoacă un sentiment de lipsă de lungă durată, cu probleme previzibile, care vor izbucni la suprafață una după alta.

Dar acum este ora de adio. Iertați-mi vocea personală a acestui mesaj de rămas bun. Suferințele sale au încetat, să se odihnească, în sfârșit, în pace!

Csíky Boldizsár