Home / Administratie / Peste 75 de sancțiuni în cadrul acțiunii Truck and Bus

Peste 75 de sancțiuni în cadrul acțiunii Truck and Bus

Distribuie

Inspectoratul de Poliție Județean Mureș a transmis luni, 19 octombrie, prin intermediul unui comunicat de presă, faptul că în perioada 12 – 18 octombrie, Serviciul Rutier Mureș, sub coordonarea Direcției Rutiere din cadrul Inspectoratului General al Poliției Române, au desfășurat acțiunea Truck and Bus, pentru reducerea accidentelor rutiere produse din cauza nerespectării normelor rutiere de către conducătorii autovehiculelor destinate transportului de marfă, iar pe parcursul acțiunii, au fost sancționate persoanele care efectuau transport de persoane cu autoturisme peste 8+1 locuri și cei care transportau mărfuri peste 3,5 tone, fără respectarea legislației în vigoare.

Au fost verificate 257 de autovehicule, dintre care 123 de autovehicule de transprot de marfă și 134 de autovehicule de transport de persoane, fiind aplicate peste 26 de acțiuni contravenționale conducătorilor de autovehicule de transport de persoane și peste 48 de sancțiuni contravenționale celor care efectuau transport de marfă.

,,Transportatorilor de persoane le-au fost aplicate 1 sancțiune pentru nerespectarea regimului legal de viteză, 3 pentru neutilizarea centurilor de siguranță sau a dispozitivelor de retentive  şi 22 pentru alte abateri. Transportatorilor de mărfuri, polițiștii le-au aplicat 13 de sancțiuni contravenționale pentru nerespectarea regimului legal de viteză, 12 pentru neutilizarea centurilor de siguranță sau a dispozitivelor de retenție, 1 pentru defecțiuni tehnice, una pentru lipsa unor documente ale conducătorilor de vehicule, şi 21 de sancţiuni  pentru alte abateri”, a transmis Biroul de Presă al Inspectoratului de Poliție Județean Mureș.

Andreea ȚIȚIU


Citește și despre proiectul „Cu ochii larg deschişi”:

 

Cinci docufiction despre căderea și ridicare din abuzul de droguri

 

Sticker/Cine sunt eu? – o parabolă a pierderii identității din cauza drogurilor

 

”Dealerul morții”, evadare din ”infernul drogurilor”

 

Clean-up. Curajul Mădălinei

 

Povestea lui Mircea

 

Povestea Melaniei, nevoia de iubire şi atenţie satisfăcută cu droguri

   

De asemenea, verificati

VIDEO. Pui drăgălaș de pavian cu mantie, noua vedetă la la Grădina Zoo

Distribuie Un pui drăgălaș de pavian cu mantie este noua vedetă a Grădinii Zoologice din …

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere! Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii

Regulile de preluare a articolelor

Acest articol este proprietatea Cotidianului Zi de Zi și este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 120 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.