Partidul Comuniștilor Mureș, candidat propriu la Senat! ”Facem tot posibilul să ajutăm clasa muncitoare!” Politic
  • redactia
  • 0 comentarii
  • 1142 Vizualizări

Partidul Comuniștilor Mureș, candidat propriu la Senat! ”Facem tot posibilul să ajutăm clasa muncitoare!”

Biroul Electoral de Circumscripție Județeană Nr. 28 Mureș a validat marți, 20 octombrie, candidatura lui Ilie Doroftei, candidat din partea Partidului Comuniștilor pentru Senat, la alegerile parlamentare care se vor desfășura în data de 6 decembrie.

Partid de stânga, ”prea novici”

Ilie Doroftei are vârsta de 72 de ani, este pensionar, fost tehnician dentar la Policlinica II din Târgu Mureș și afirmă că formațiunea politică din partea căreia candidează este, deocamdată, la început de drum.

”Am venit de la Partidul Socialist Român. Partidul Comuniștilor e tot un partid de stânga, vă dați seama. Suntem înființați de vreo două luni de zile, pentru că am preluat partidul de la domnul Ungureanu care avea sediul la Argeș și acum sediul este la Arad. Înțelegeți? Avem noi ceva filiale, dar încă suntem în formare. E multă muncă”, a declarat, pentru cotidianul Zi de Zi, Ilie Doroftei.

”Avem și membri (în județul Mureș – n.r.), dar și simpatizanți în mod sigur. Cum să vă spun, nu știu dacă avem mulți sau nu-s mulți, pentru că să fiu sincer nici măcar carnetele de partid nu le-am făcut. Suntem prea noi în materie. Prea novici. Suntem acum începători”, a adăugat Ilie Doroftei.

”Suntem puțin cam debusolați, dar ne revenim!”

Candidatul Partidului Comuniștilor Mureș a mai precizat că în susținerea sa a reușit să adune 2.600 – 2.700 de semnături și a transmis, prin intermediul cotidianului Zi de Zi, un mesaj către alegătorii din județul Mureș.

”Noi dacă suntem un partid de stânga vă dați seama că nu avem treabă nici cu PSD-ul – PSD-ul nu-i de stânga cum nu-s eu popă catolic – nici cu PNL-ul, nici cu USR-ul, nici cu PMP-ul, nici cu UDMR-ul, noi suntem comuniști, domnilor! Noi, cum să vă spun eu, facem tot posibilul să ajutăm clasa muncitoare, clasa care în România muncește și își câștigă pâinea prin sudoarea frunții. Deci ăsta este mesajul nostru”, a afirmat septuagenarul pasionat de politica în beneficiul clasei muncitoare.

”Încă nu suntem formați cum trebuie, așa că suntem puțin cam debusolați, dar ne revenim! Dacă ne-am format acum 2 luni, 2 luni și jumătate, vă dați seama. Fiți alături de noi dacă vreți să trăiți, dacă nu, nu!”, a conchis Ilie Doroftei.

Alex TOTH

 

Distribuie:

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere! Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii

Recomandari

Recent
Popular
Etichete

Citeste Zi de Zi Online


 

 

 




 

 

Print


 

Media kit Zi de Zi 2022-2023

Transilvania Business

ARHIVE