Sighișoara: Mesajul primarului după concertul ,,Uniți prin muzică” Cultură
  • redactia
  • 0 comentarii
  • 382 Vizualizări

Sighișoara: Mesajul primarului după concertul ,,Uniți prin muzică”

Reprezentanții Primăriei Municipiului Sighișoara au transmis duminică, 25 octombrie, prin intermediul unei postări pe pagina de Facebook, faptul că în dimineața zilei de 25 octombrie, municipiul Sighișoara a fost gazda concertului ,,Uniți prin muzică”, care a reprezentat un omagiu adus festivalului internațional de referință Academia Sighișoara.

,,Mă bucur că cel mai longeviv proiect de colaborare culturală elvețiano-română – Academia Sighișoara – a fost, astăzi, omagiat printr-un concert de solidaritate, chiar în Sala Festivă a Primăriei. Într-adevăr, pentru prima dată, după 27 de ani, Academia Sighișoara a trebuit să-și anuleze activitățile, din cauza pandemiei. Însă, acolo unde este bunăvoință se găsește mereu și soluția potrivită. Astfel de proiecte frumoase, benefice pentru cei din jur trebuie să aibă continuitate. Îi mulțumesc Excelenței sale, domnului Ambasador al Elveției, Arthur Mattli, pentru prezența sa la Sighișoara, precum și tuturor celor care s-au implicat și au făcut posibil acest eveniment”, a transmis primarul municipiului Sighișoara, Ioan – Iulian Sîrbu.

Andreea ȚIȚIU

Sursa foto: Primăria Municipiului Sighișoara

Distribuie:

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere! Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii

Recomandari

Recent
Popular
Etichete

Citeste Zi de Zi Online


 

 

 




 

 

Print


 

Media kit Zi de Zi 2022-2023

Transilvania Business

ARHIVE