Home / Social / Sistare de gaze naturale în Sângeorgiu de Mureș!

Sistare de gaze naturale în Sângeorgiu de Mureș!

Delgaz Grid sistează temporar alimentarea cu gaze naturale pe câteva străzi din Sângeorgiu de Mureș, joi, 29 octombrie.

Delgaz Grid a finalizat înlocuirea unui tronson de conducte și branșamente gaze naturale, pe o lungime de aproximativ 2 kilometri, lucrarea fiind parte a unui proiect de investiții în valoare de 2,9 milioane de lei, care va însuma peste 4 kilometri de rețea de distribuție modernizată.

Pentru cuplarea noilor conducte și branșamente la sistemul de distribuție a gazelor naturale, compania Delgaz Grid este nevoită să sisteze temporar alimentarea cu gaze naturale joi, 29 octombrie, începând cu ora 10.00, pe strada Tofalău între nr. 854 si 678/V și parțial pe străzile Căminului, Matei Corvin, St. O Iosif, Sf. Andrei și Sf Mihail din localitatea Sângeorgiu de Mureș.

”Reluarea serviciului de distribuţie a gazelor naturale se va efectua treptat, începând cu ora 18.00. Compania solicită consumatorilor să închidă toate focurile, iar după reluarea distribuţiei gazelor naturale să supravegheze modul de ardere a acestora timp de 30 minute. În cazul în care simt miros specific de gaz, consumatorii sunt rugaţi să anunţe imediat dispeceratul de urgenţă al Delgaz Grid la unul dintre numerele de telefon: 0800.800.928 (număr gratuit, apelabil din principalele reţele de telefonie fixă şi mobilă) sau 0265.200.928 (număr taxabil cu tarif local din reţeaua Telekom şi cu tariful operatorului din toate celelalte reţele de telefonie). Compania regretă disconfortul creat şi mulţumeşte pentru înţelegerea şi sprijinul acordat pentru desfăşurarea acestor lucrări”, au transmis reprezentanții companiei Delgaz Grid.

(Redacția)

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere! Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii

Regulile de preluare a articolelor

Acest articol este proprietatea Cotidianului Zi de Zi și este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.

De asemenea, verificati

TRAGEDIE. Accident cu o victimă decedată în Band! FOTO

Pompierii târgumureșeni au intervenit în seara zilei de vineri, 27 noiembrie, în jurul orei 20.35, …