Situația scenariilor școlare în județul Mureș
29 octombrie 2020Conducerea Inspectoratului Școlar Județean Mureș a transmis joi, 29 octombrie, prin intermediul unui comunicat de presă, faptul că Ministerul Educației și Cercetării monitorizează dinamica scenariilor de funcționare a unităților de învățământ preuniversitar la nivel național, aceasta fiind influențată de evoluția situației epidemiologice din fiecare județ.
La data de curentă, în județul Mureș se înregistrează următoare situație: 105 de unități de învățământ în Scenariul 1 cu participarea zilnică, față în față, a tuturor preșcolarilor și elevilor în unitățile de învățământ, cu respectarea și aplicarea tuturor normelor de protecție sanitară; 308 de unități de învățământ în Scenariul 2 care presupune participarea zilnică, față în față, a tuturor preșcolarilor și elevilor din învățământul primar, a elevilor din clasele a VIII-a și a XII-a, cu respectarea și aplicarea tuturor normelor de protecție, respectiv revenirea parțială, prin rotație de una-două săptămâni, a elevilor din celelalte clase de gimnaziu și liceu, cu respectarea și aplicarea tuturor normelor de protecție și 176 unități de învățământ (166 – roșu incidență, 10 – roșu Covid) în Scenariul 3 cu participarea tuturor preșcolarilor și elevilor la activități/lecții online.
,,Consiliile de administrație de la nivelul fiecărei unități de învățământ adoptă propunerile de scenarii și, implicit, schimbarea acestora, în funcție de analiza situației epidemiologice efectuate de către direcțiile de sănătate publică și Institutul Național de Sănătate Publică, de infrastructura și de resursele existente în fiecare unitate de învățământ”, se menționează în comunicat.
Andreea ȚIȚIU
Lasă un comentariu