FOTO: Ioan Huza, învestit oficial la conducerea Primăriei Băla Administratie
  • alin.zaharie
  • 0 comentarii
  • 1921 Vizualizări

FOTO: Ioan Huza, învestit oficial la conducerea Primăriei Băla

Căminul Cultural din localitatea Băla a găzduit joi, 29 octombrie, ceremonia de învestire a Consiliului Local și a primarului comunei Băla, aleşi în urma votului exprimat de către locuitorii comunei în data de 27 septembrie 2020.

În prezența Lilianei Olar, consilier superior în cadrul Prefecturii Mureș, au depus jurământul de învestire un număr de nouă consilieri, respectiv Viorel Vlad (PSD), Nicoleta Aspricioiu (PSD), Alexandru Rus (PNL), Daniel Lazăr (PSD), Adrian Claudiu Bucur (Pro România), Simion Hintea (PNL), Teodor Niomati (PMP), Saveta Cotoară (AUR) și Pascu Emilian Milășan (PNL).

Ședința de învestire a fost condusă de Alexandru Rus, decanul de vârstă al consilierilor comunei Băla, care a adresat un mesaj de mulțumire fostei conduceri a primăriei Bela, respectiv doamnei primar Mariana Vlad.

„Vreau să mulțumesc atât personal, cât și în numele consiliului local fostului primar, Mariana Vlad pentru activitatea pe care a desfășurat-o vreme de 20 de ani. Îi dorim multă sănătate pentru că, la o anumită vârstă, acest lucru este cel mai important. Dacă vom avea vreodată un sfat, vom apela, cu siguranță, la domnia sa pentru a ne ajuta”, a spus Alexandru Rus, consilier PNL.

Ceremonia a continuat cu depunerea jurământului de către noul primar al comunei Băla, liberalul Ioan Huza, felicitat de către reprezentantul Prefecturii Mureș, Liliana Olar.

„Îi urez noului primar al comunai Băla mult succes în noul mandat. Nu va fi ușor, vedeți că aceste vremuri pe care le trăim vin cu tot felul de măsuri care trebuie luate la nivel local, primarul fiind și președintele Comitetului Local pentru Situații de Urgență și, cu siguranță, va da piept cu diverse probleme. Avem tot felul de măsuri la nivel de județ, atât în ceea ce privește școlile, respectiv a măsurilor de prevenire a infecțiilor cu noul Coronavirus, care trebuie luate în teritoriu. Le urez mult succes și consilierilor, putere de muncă, să aibă parte de rezultate mai multe ca până acum și tot ce și-au propus să se înfăptuiască. Mulțumiri se cuvin și echipei Primăriei Băla pentru colaborarea deosebită pe care am avut-o și, nu în ultimul rând, mulțumiri fostului primar, doamnei Mariana Vlad, alături de care am avut o colaborare foarte bună de-a lungul anilor, ceea ce sunt sigură că vom avea și cu noua conducere a primăriei Băla”, a spus Liliana Olar.

Credință, solidaritate, respectul față de oameni

În discursul său, noul primar al comunei Băla a adresat mulțumiri fostei conduceri, precum și celor care au făcut posibilă victoria sa la scrutinul din 27 septembrie 2020.

„În data de 27 septembrie 2020 am primit votul de încredere din partea cetățenilor comunei noastre. Oamenii au votat pentru mai bine, au votat pentru o nouă administrație care trebuie să schimbe fața comunei Băla. Le mulțumesc tuturor participanților la vot, le mulțumesc celor care m-au susținut necondiționat, în mod deosebit familiei mele. Dragii mei, trăim vremuri grele. În această perioadă dificilă de pandemie primează sănătatea oamenilor, apoi proiectele pentru dezvoltare și, nu în ultimul rând, bunul mers al comunei. La baza proiectelor mele stau credința, încrederea, solidaritatea, respectul față de oameni, multă muncă și implicare. Vreau să vă asigur că voi fi primarul care, începând cu momentul depunerii jurământului, voi fi numai și numai în slujba cetățeanului, pentru binele locuitorilor comunei Băla. Voi asculta problemele oamenilor și voi încerca să le rezolv cât mai repede și cât mai bine. Felicitări noilor consilieri locali pe care îi îndemn și îi rog în același timp să pună interesele cetățenilor mai presus de cele personale sau de partid. Doresc să avem o bună colaborare cu fiecare dintre consilieri, să lăsam la o parte lupta politică și alte dispute pentru că oamenii au așteptări mari de la noi. Le mulțumesc tuturor, îi mulțumesc vechii conduceri, îi mulțumesc doamnei Mariana Vlad pentru tot ce a făcut pentru comuna Băla”, a spus Ioan Huza, noul primar al comunei Băla.

Priorităţile noului mandat

„Este mult de muncă la nivelul comunei Băla. Cel mai important lucru la momentul actual este sănătatea oamenilor, protejarea cetățenilor în condițiile în care suntem în această pandemie la nivel național și internațional și, în același timp, începerea activității în acest mandat. Avem foarte mult de lucru, continuarea proiectelor începute în mandatul doamnei Mariana Vlad, și aici mă refer la asfaltarea străzilor comunale, a drumului de legătură între Băla și satul aparținător Ercea și legătura acestuia cu drumul județean. De asemenea, introducerea apei potabile la Ercea, pentru că, din păcare, este vorba de un sat fără apă, unde sperăm să creăm condițiile necesare pentru a rezolva această problemă, să ridicăm standardul de viață al locuitorilor comunei Băla. De asemenea, drumurile în comună trebuie puse la punct. În afară de drumul județean, avem foarte puțin asfalt la nivel de comună, aspect care trebuie rezolvat. În tot acest demers, sper să am o bună colaborare cu cei din consiliul local, deoarece avem tineri, femei, alături de cei trei consilieri mai vechi, și sper să fim un grup închegat care să facă tot ce se poate pentru bunul mers al comunei Băla”, a subliniat Ioan Huza.

Alin ZAHARIE

Distribuie:

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere! Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii

Recomandari

Recent
Popular
Etichete

Citeste Zi de Zi Online


 

 

 




 

 

Print


 

Media kit Zi de Zi 2022-2023

Transilvania Business

ARHIVE