Simon István, primarul modernizării în Sânpaul Administratie
  • redactia
  • 0 comentarii
  • 1302 Vizualizări

Simon István, primarul modernizării în Sânpaul

Primarul reales al comunei Sânpaul, Simon István, a depus jurământul pentru un nou mandat, cel de-al șaselea, cu ocazia ședinței festive de constituire a noului Consiliu Local, eveniment care a avut loc luni, 26 octombrie.

La scrutinul din 27 septembrie, Simon István (UDMR) a fost declarat învingător cu scorul de 67,01% (1.428 de voturi), contracandidații săi fiind Csinkus Marius (PMP, 23,32%) și Horațiu Aurel Grumuș (PSD, 9,66%).

În legislatura 2020-2024, Consiliul Local al comunei Sânpaul va avea 13 consilieri locali, mandatele fiind distribuite următoarelor formațiuni politice: 6 mandate pentru UDMR, 2 mandate pentru PMP, 2 mandate pentru PSD, 2 mandate pentru Partidul Phralipe al Romilor și 1 mandat pentru PNL.

”Voi lucra pentru binele cetățenilor și în acest al șaselea mandat”

Reporter: Care este mesajul dumneavoastră pentru comunitatea din Sânpaul, la începerea celui de-al șaselea mandat de primar?

Simon István: În primul rând vreau să mulțumesc pentru încrederea acordată în ultimii 20 de ani, care îmi dau speranță că nu am dezamăgit locuitorii din comuna Sânpaul. Vă asigur că voi lucra pentru binele cetățenilor și în acest al șaselea mandat de primar și voi rămâne același om simplu, aproape de oamenii din comună. Cu ajutorul lui Dumnezeu voi continua proiectele începute pentru dezvoltarea comunei. În ultimii 20 de ani, împreună cu echipa mea am reușit să aducem comuna Sânpaul printre cele mai dezvoltate comune din județul Mureș, iar acest lucru vreau să ducem mai departe, atât din punct de vedere infrastructural cât și economic. Voi fi în continuare primarul tuturor locuitorilor indiferent de etnie, religie sau că au votat sau nu cu mine și echipa mea. Mulțumesc tuturor m-au susținut pe parcursul a celor cinci mandate trecute, echipei mele de la primărie, consilierilor locali și tuturor cetățenilor care ne-au sprijinit.

Rep.: Care va fi principala dumneavoastră prioritate din perioada următoare?

S.I.. Principala prioritate pentru următorul mandat este finalizarea proiectelor europene care sunt în derulare, și anume modernizarea și dotarea școlilor, extinderea canalizării menajere și asfaltarea străzilor, șanțuri, podețe, respectiv foarte important este pentru comuna Sânpaul atragerea investitorilor în noua zonă industrială și pregătirea de noi proiecte  europene și guvernamentale. Am dori parcurgerea etapelor birocratice pentru construirea unei străzi noi cu parcele date în folosință gratuită tinerilor în vederea construirii de locuințe, realizarea de noi parcuri și zone de agrement și recreere în comună.

Rep.: Ce așteptări aveți de la colaborarea pe care o veți avea cu noul Consiliu Local al comunei Sânpaul?

S.I.: În ședința de constituire din data de 26 octombrie 2020 au fost validați 9 consilieri locali din totalul de 13 consilieri, suplenații vor fi validați la următoarea ședință de Consiliu, ocazie cu care va fi ales și viceprimarul comunei. Mă aștept ca viitoarea colaborare cu noul Consiliu Local să fie cel puțin la fel de bună cum a fost și până acum cu toate Consiliile de până acum. Pot să spun că în toți acești ani trecuți de când ocup funcția de primar al comunei Sânpaul niciodată nu am avut dispute sau controverse cu Consiliul Local, indiferent de componența acestuia, toți consilierii s-au comportat responsabil atunci când era vorba despre binele comunei.

Alex TOTH

Distribuie:

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere! Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii

Recomandari

Recent
Popular
Etichete

Citeste Zi de Zi Online


 

 

 




 

 

Print


 

Media kit Zi de Zi 2022-2023

Transilvania Business

ARHIVE