Situația scenariilor școlare în Mureș Invatamant
  • redactia
  • 0 comentarii
  • 1058 Vizualizări

Situația scenariilor școlare în Mureș

Conducerea Inspectoratului Școlar Județean Mureș a transmis luni, 2 noiembrie, prin intermediul unui comunicat de presă, faptul că Ministerul Educației și Cercetării monitorizează dinamica scenariilor de funcționare a unităților de învățământ preuniversitar la nivel național, aceasta fiind influențată de evoluția situației epidemiologice din fiecare județ.

La data curentă, în județul Mureș se înregistrează următoarea situație: 94 de unități de învățământ în Scenariul 1 cu participarea zilnică, față în față, a tuturor preșcolarilor și elevilor în unitățile de învățământ, cu respectarea și aplicarea tuturor normelor de protecție sanitară; 281 de unități de învățământ în Scenariul 2 care presupune participarea zilnică, față în față, a tuturor preșcolarilor și elevilor din învățământul primar, a elevilor din clasele a VIII-a și a XII-a, cu respectarea și aplicarea tuturor normelor de protecție, respectiv revenirea parțială, prin rotație de una-două săptămâni, a elevilor din celelalte clase de gimnaziu și liceu, cu respectarea și aplicarea tuturor normelor de protecție; 214 unități de învățământ (204 – roșu incidență, 10 – roșu Covid)  în Scenariul 3 cu participarea tuturor preșcolarilor și elevilor la activități/lecții online.

,,Consiliile de administrație de la nivelul fiecărei unități de învățământ adoptă propunerile de scenarii și, implicit, schimbarea acestora, în funcție de analiza situației epidemiologice efectuate de către direcțiile de sănătate publică și Institutul Național de Sănătate Publică, de infrastructura și de resursele existente în fiecare unitate de învățământ”, se menționează în comunicat.

Andreea ȚIȚIU

Distribuie:

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere! Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii

Recomandari

Recent
Popular
Etichete

Citeste Zi de Zi Online


 

 

 




 

 

Print


 

Media kit Zi de Zi 2022-2023

Transilvania Business

ARHIVE