Anunț important despre Târgul de Crăciun de la Sibiu Stiri regionale
  • redactia
  • 0 comentarii
  • 931 Vizualizări

Anunț important despre Târgul de Crăciun de la Sibiu

Asociaţia Events For Tourism a anunţat, luni, că suspendă organizarea Târgului de Crăciun din acest an pe fondul creşterii alarmante a numărului îmbolnăvirilor cu SARS-COV-2, incidenţa cazurilor la nivelul municipiului reşedinţă fiind de 6,03 cazuri la mia de locuitori.

„Ştim că vă aşteptaţi ca dintr-o zi într-alta să ne vedeţi instalând căsuţele în centrul oraşului, însă am luat decizia să suspendăm organizarea Târgului de Crăciun. Evoluţia pandemiei este îngrijorătoare, şi orice risc, cât de mic, trebuie eliminat. Ne-am fi dorit să organizăm evenimentul, să încercăm să salvăm ce se poate măcar din Crăciun în acest an ciudat, iar potrivit reglementărilor în vigoare puteam organiza evenimentul. Ne-am decis, însă, să eliminăm orice fel de risc, oricât de mic ar fi, în speranţa că ne putem aduce contribuţia la încetinirea creşterii numărului de cazuri de persoane infectate cu coronavirus, ceva ce ar trebui să facem cu toţii, în această perioadă. Noi suntem pregătiţi să organizăm evenimentul, în cazul în care situaţia se va îmbunătăţi vom regândi această decizie, până atunci, aveţi grijă de voi”, au arătat organizatorii, într-o postare pe Facebook.

Conform raportării de luni a Grupului de Comunicare Strategică (GCS), judeţul Sibiu se află între judeţele cu cele mai mari rate de incidenţă cumulată (peste 3) a cazurilor de COVID-19 în ultimele 14 zile, având per total 4,04 cazuri la 1.000 locuitori, iar la nivelul municipiului Sibiu incidenţa este de 6,03.

Târgul de Crăciun de la Sibiu, organizat din 2007 în Piaţa Mare din centrul istoric al oraşului, era considerat unul dintre cele mai atractive din România, aducând un aport important la industria turistică a oraşului în perioada de la mijlocul lunii noiembrie până la începutul lunii ianuarie. Organizarea manifestării era cofinanţată de către Primăria Sibiu. 

(www.agerpres.ro)

Distribuie:

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere! Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii

Recomandari

Recent
Popular
Etichete

Citeste Zi de Zi Online


 

 

 




 

 

Print


 

Media kit Zi de Zi 2022-2023

Transilvania Business

ARHIVE