CAMERA DEPUTAȚILOR. Emanoil Cirlea aduce mai aproape de alegători agenda socială Politic
  • redactia
  • 0 comentarii
  • 747 Vizualizări

CAMERA DEPUTAȚILOR. Emanoil Cirlea aduce mai aproape de alegători agenda socială

Emanoil Cirlea s-a gândit ardelenește până să spună “da” unei candidaturi din partea social-democraților mureșeni, partid din care face parte de circa 25 de ani, ocupând și mai multe funcții politice în cadrul organizației.

„Categoric, s-au făcut unele greșeli, aproape impardonabile, în ultimii 2-3 ani. Dar, ce m-a făcut să iau o hotărâre a fost faptul că aceste greșeli au fost analizate, asumate public, iar, ulterior, s-a remarcat puternic nevoia de a le îndrepta. Există, fără doar și poate, o clarificare doctrinară, o viziune certă privind viitorul partidului.

Iată ce spune sociologul Gelu Duminică: “Doctrina social-democrată este extrem de necesară unei Românii moderne”. Tot sociologul declară: “Mult mai atent la nevoile sociale decât în trecut, Partidul Social Democrat (PSD) pare a fi singurul partid, care propune într-o țară cu 30% dintre cetățeni care trăiesc în deprivare materială severă, o agendă socială”. O posibilă orientare către valorile reale ale social-democrației europene, dublată de o primenire a tipologiei de candidat, care este propulsat pe locuri eligibile în următoarele alegeri parlamentare, poate aduce un scor bun PSD. Deci, de aceea candidez, deoarece cred în aceste valori și aceasta este plusvaloarea”, consideră Emanoil Cirlea, președintele în funcție al PSD-Organizația Municipală Târnăveni.

La alegerile parlamentare, Emanoil Cirlea candidează de pe poziția a șasea a listei Partidului Social Democrat pentru Camera Deputaților.

Soluții pentru majorarea pensiilor

Emanoil Cirlea promite că se va bate pentru proiectele sale legislative, cu toată convingerea, fie că va fi ales, fie că acestea vor fi duse în Parlamentul României de către alți colegi. Acestea vizează un spectru larg, de la probleme de ordin social, de sănătate, educație, cultură, cât și de dezvoltare a României prin atragerea fondurilor europene etc.

“Priviți câte discuții sunt să creștem sau nu pensiile, conform legii, cu 40%. Sunt sau nu sunt bani pentru acest lucru… Așa cum e condusă acum economia, exceptând pandemia, nu! Dar, să analizăm cu profesionalism cifrele, observăm că gradul de colectare la Bugetul României este sub 30% din PIB, în timp ce media europeană este de 40%, sunt țări cu 46%. Cum e posibil? Vedem doar la colectarea TVA cum, anual, 22 – 25%, nu se colectează, asta echivalează cu miliarde de euro. Adică, plătește doar cine vrea?

Dacă analizăm, spre exemplu, exporturile, acestea sunt făcute de firme cu capital străin sau mixt, în proporție de 82%. Or, știm cu toții că ele funcționează în regim SRL cu firma-mamă în altă parte, se livrează din România, spre firma mamă, la nivel de cost de producție și tot profitul se mută în exterior. Deci, aici sunt banii dumneavoastră… Doar de aici putem crește substanțial pensiile.

Dar, să analizăm mărimea pensiilor. La 1 septembrie 2020, aveam 5,13 milioane pensionari, cu o pensie medie de 1.436 lei, iar salariul mediu net 3.372 lei, conform datelor INS, deci pensia medie e în jurul cifrei de 42% din salariul mediu. Evident că acest procent e absolut jenant, de aceea, acesta e un domeniu în care, atât eu cât și PSD găsim soluții și ne vom bate pentru ele”, subliniază Emanoil Cirlea.

Alt domeniu în care trebuie intervenit legislativ, consideră candidatul PSD pentru Camera Deputaților, este cel al salariului minim pe economie. “Nu putem, la infinit, să îmbogățim pe unii pe spinarea muncitorului român”, consideră acesta.

Așa cum amintea deja, Emanoil Cirlea crede că este nevoia de intervenția a Parlamentului și în ceea ce privește legislația privind atragerea finanțării europene.

“Am colegi cu deosebită expertiză în domeniul sănătății, al educației, al dezvoltării infrastructurii prin atragerea de fonduri europene. Legislația trebuie mult simplificată, termenele de contestații reglementate, scurtate și multe altele, pentru a accelera dezvoltarea”, conchide Emanoil Cirlea.

“Alegătorii mureșeni, e bine să știe, că deși am făcut anumite greșeli, nu am încetat nicicând să-i iubim și să-i respectăm. Dovada este echipa cu care ne înhămăm la treabă, hotărâți să ducem lucrul la bun sfârșit, cum îi stă bine ardeleanului. Este o echipă eminamente performantă, pe care o punem în slujba cetățeanului. Iar, pentru cei de pe Târnave, mă cunosc și îi cunosc, ei știu că n am astâmpăr când m-apuc de un lucru, promit că nu-i voi dezamăgi, din respect pentru ei”

DATE BIOGRAFICE

Vârsta: 68 ani

Ocupație: pensionar

2016 – prezent: consilier local, Consiliul Municipal Târnăveni

  • Etichete:
  • psd
Distribuie:

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere! Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii

Recomandari

Recent
Popular
Etichete

Citeste Zi de Zi Online


 

 

 




 

 

Print


 

Media kit Zi de Zi 2022-2023

Transilvania Business

ARHIVE