Digital Innovation Hub din regiunea Centru, selectat în rețeaua europeană Business
  • redactia
  • 0 comentarii
  • 550 Vizualizări

Digital Innovation Hub din regiunea Centru, selectat în rețeaua europeană

Reprezentanții Universității de Medicină, Farmacie, Științe și Tehnologie (UMFST) ,,George Emil Palade” din Târgu Mureș au transmis vineri, 6 noiembrie, faptul că Centrul de Inovare Digitală Futures of Technology a parcurs cu succes procedura națională de selecție lansată de Autoritatea pentru Digitalizarea României, fiind unul dintre cele 12 centre de inovare digitală selectate pentru a face parte din rețeaua europeană, care va fi finanțată de Comisia Europeană pentru a accelera transformarea digitală a economiei și societății din România.

,,Membrii rețelei europene sunt selectați printr-un proces deschis și transparent, inițiat de către statul membru, care va fi finalizat la nivelul Comisiei Europene. Noul Cadru Financiar Multianual 2021 – 2027, prin programul Europa Digitală, prevede un buget de 8,2 miliarde de euro care susține accelerarea relansării economice și tranziția către Uniunea Europeană digitalizată la cel mai înalt nivel, competitivă în economia globală și rezilientă din punct de vedere al securității cibernetice. Activitatea centrelor de inovare digitală reprezintă o modalitate concretă de facilitare a tranziției digitale, prin implementarea soluțiilor digitale avansate în activitatea companiilor și instituțiilor din sectorul public”, au transmis reprezentanții UMFST.

Digitalizarea are un impact major asupra economiei și societății prin îmbunătățirea productivității, calității vieții și sporirea accesului la informații și servicii publice, însă, IMM-urile din Uniunea Europeană nu beneficiază de avantajele pe care le oferă digitalizarea. De exemplu, în Danemarca 53% din IMM-uri au un nivel avansat în digitalizare, însă în România procentul este de doar 8%.

Pentru reducerea acestui decalaj, în anul curent s-a lansat Centrul de inovare Futures of Technology, reprezentând un parteneriat format din Iceberg, Consiliul Național al Întreprinderilor private mici și mijlocii din România, Clusterul pentru inovare și tehnologie Brașov, Agenția Metropolitană pentru dezvoltare durabilă Brașov, Asociația incubatoarelor și centrelor de afaceri din România, Asociația întreprinderilor mici și mijlocii Covasna, și UMFST.

,,Misiunea Futures of Innovation and Technology (FIT) – Digital Innovation Hub este de a facilita colaborarea între actorii regionali – companii private, instituții publice, mediul academic, IMM-uri, inovatori, institute de cercetare, clustere – cu scopul generării de inovare și plus-valoare prin implementarea soluțiilor de transformare digitală”, mai informează reprezentanții UMFST.

Andreea ȚIȚIU

Distribuie:

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere! Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii

Recomandari


Citeste Zi de Zi Online


 

 

 




 

 

Print


 

Media kit Zi de Zi 2022-2023

Transilvania Business

ARHIVE