Home / Business / Hotelierii din Sovata cer prelungirea programului de muncă redus

Hotelierii din Sovata cer prelungirea programului de muncă redus

Distribuie

Hotelierii din Sovata solicită Guvernului prelungirea programului de muncă redus, cunoscut în Europa drept „Kurzarbeit”, după modelul german, care prevede reducerea cu până la 50% a timpului de lucru al salariaţilor, cu acoperirea a jumătate din salariu de către firmă şi cu diferenţa de 75% din cealaltă jumătate de către stat, fiindcă altfel industria hotelieră nu va putea supravieţui.
”A fost o perioadă foarte grea, din luna martie noi am intrat în şomaj tehnic, în 15 iunie am repornit. Singura şansă pe care am avut-o a fost Lacul Ursu pe care am reuşit să îl redeschidem, fiind un ştrand în aer liber şi a fost o atracţie destul de mare pentru turiştii din ţară. Aşa am reuşit cumva să funcţionăm la parametri mai restrânşi, undeva la 80% grad de ocupare în luna august. Acum beneficiem de ajutor din partea statului, toţi angajaţii sunt în program de ”Kurzarbeit”, jumătate din program este achitat de către noi, iar statul dă 75% din a doua jumătate. Sperăm să ne ajute statul cât mai mult din această perioadă. Acest program este valabil doar până la sfârşitul lunii, Există discuţii între breasla noastră şi Guvern pentru a prelungi acest program până în luna iunie, altfel nu cred că vom putea supravieţui”, a declarat directorul operaţional al SC Balneoclimaterica SA, Andrei Rusu.
Acesta a spus că, începând de luna trecută, 220 de angajaţi ai lanţului hotelier din Sovata beneficiază de programul ”Kurzarbeit”.
Şi hotelierii mici, cum este Kiss Zsofia, susţin că au fost nevoiţi să reducă programul de lucru şi că cea mai mare problemă este incertitudinea.
”Cea mai mare problemă este că nu vom şti săptămâna viitoare sau peste o lună ce probleme vor fi. Acum angajaţii lucrează două săptămâni şi două săptămâni stau acasă. Din partea noastră primesc salariul complet şi avem şi un ajutor din partea statului”, a precizat managerul Hotelului Relax, Kiss Zsofia.
Pe lângă hotelieri, în această perioadă de pandemie, suferă şi micile afaceri din staţiunea Sovata, restaurante, magazine şi tonete stradale.

(www.agerpres.ro)

 

De asemenea, verificati

Interviu. Asociația Caritas-peste trei decenii de angajament social în slujba comunității. Află ce servicii oferă

Distribuie Asociația Caritas Alba Iulia este o organizație neguvernamentală, înființată în anul 1990 de Arhiepiscopia …

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere! Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii

Regulile de preluare a articolelor

Acest articol este proprietatea Cotidianului Zi de Zi și este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 120 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.