Home / Cultură / Evenimentul de dezvelire a statuii lui Bethlen Gábor, vizionat doar online

Evenimentul de dezvelire a statuii lui Bethlen Gábor, vizionat doar online

Distribuie

Primarul municipiului Târgu Mureș, Soós Zoltán, a transmis vineri, 13 noiembrie, prin intermediul unui comunicat de presă, faptul că din cauza reglementărilor epidemiologice, statuia principeluui Transilvaniei Bethlen Gábor, nu va putea fi dezvelită în cadrul unui eveniment de masă, aceasta urmând a fi inaugurată la comemorarea a 391 de ani de la moartea principelui, și anume la data de 15 noiembrie, de la ora 15.00, în cadrul unei conferințe de presă restrânse.

La eveniment vor participa: Kelemen Hunor – președintele Uniunii Democratice a Maghiarilor din România, Potápi Árpád János – secretar de stat pentru politica națională din Ungaria, Brendus Réka – șef departament în cadrul Secretariatului de stat pentru politica națională din Ungaria, Jakab István – episcopul Eparhiei Reformate Mureș – Câmpie, Péter Ferenc – președintele Consiliului Județean Mureș și Soós Zoltán – primarul municipiului Târgu Mureș.

,,Adresăm rugămintea populației ca, pentru a-și exprima omagiile principelui care a ridicat Târgu Mureșul la rangul de oraș liber regesc, în zilele următoare dezvelirii, să depună o floare la statuie. Toți cei interesați vor avea posibilitatea să urmărească evenimentul live, de acasă, pe pagina de Facebook oficială Soós Zoltán sau la televiziunea Erdély TV. Totodată, dorim să informăm toți cetățenii târgumureșeni că, în cazul în care reglementările epidemiologice o vor permite, în 29 aprilie 2021, la aniversarea a 405 ani de la acordarea titlului respectiv Târgu Mureșului, vom organiza o ceremonie de anvergură”, se menționează în comunicat.

Andreea ȚIȚIU

 

De asemenea, verificati

VIDEO. Premiera spectacolului GGWorld

Distribuie Teatrul pentru Copii și tineret Ariel din Târgu Mureș va găzdui joi, 18 aprilie, …

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere! Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii

Regulile de preluare a articolelor

Acest articol este proprietatea Cotidianului Zi de Zi și este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 120 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.