Noutăți despre conferința doctoranzilor și tinerilor doctori 2020 Invatamant
  • redactia
  • 0 comentarii
  • 735 Vizualizări

Noutăți despre conferința doctoranzilor și tinerilor doctori 2020

Reprezentanții Universităţii de Medicină, Farmacie, Ştiinţe şi Tehnologie (UMFST) „George Emil Palade” din Târgu Mureș au anunțat miercuri, 18 noiembrie, faptul că Școala Doctorală din cadrul Instituției Organizatoare de Studii Universitare de Doctorat a UMFST organizează în data de 8 decembrie, a 13-a ediție a Conferinței Doctoranzilor și Tinerilor Doctori, evenimentul fiind inclus în cadrul programului cu prilejul zilelor UMFST.

Evenimentul se va desfășura online, pe platforma Microsoft Teams, abordând teme din domeniile medicină, medicină dentară, farmacie, filologie, istorie, informatică, inginerie și management.

,,Programul Conferinţei oferă sesiuni plenare şi comunicări ştiinţifice susţinute de invitați din străinătate și coordonatori ştiinţifici de doctorat, cu înalt prestigiu academic. Această manifestare ştiinţifică reprezintă pentru participanţi o excelentă oportunitate de colaborare, networking, lărgirea orizontului ştiinţific şi nu în ultimul rând, pentru doctoranzi, de a-şi dezvolta abilităţile de comunicare în cadrul unei manifestări ştiinţifice. În prezent, există în Universitatea noastră echipe de cercetare interdisciplinare, flexibile şi dinamice ale căror lideri sunt modele pentru tinerii doctoranzi cât şi pentru studenţi. Pe lângă laboratoarele de cercetare cu aparatură modernă din cadrul facultăţilor, Centrul Avansat de Cercetare Medicală și Farmaceutică reprezintă un exemplu de infrastructură de cercetare de înaltă calitate la nivel internaţional, fiind un centru de referință în țară”, se precizează pe site-ul Conferinţei Doctoranzilor şi Tinerilor Doctori.

Pnetru domeniul medicină, abstractele vor fi publicate în revista Acta Medica Marisiensis, iar pentru domeniile filologie, istorie, informatică, inginerie și management, lucrările in extenso vor fi publicate într-un volum colectiv ce va apărea la Editura University Press.

Data limită pentru înscriere, plata taxei de participare și trimiterea rezumatelor este 20 noimebrie, ora 12.00.

Andreea ȚIȚIU

Distribuie:

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere! Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii

Recomandari

Recent
Popular
Etichete

Citeste Zi de Zi Online


 

 

 




 

 

Print


 

Media kit Zi de Zi 2022-2023

Transilvania Business

ARHIVE