Consultații cu medici specialiști, inclusiv în sistem video Stiri regionale
  • redactia
  • 0 comentarii
  • 662 Vizualizări

Consultații cu medici specialiști, inclusiv în sistem video

Potrivit www.zcj.ro, la Cluj a fost dezvoltată o aplicație de tele – asistență medicală, numită ClujMedicApp, care a fost realizată de către Cluj IT Cluster, experți ai Universității Tehnice Cluj – Napoca și compania olandeză Spectator HealthCare Technology, al cărei beneficiar este Spitalul Clinic Județean de Urgență.

Aplicația poate fi utilizată de orice pacient, pentru orice formă de afecțiune, pentru a se evita drumul până la spital și pentru a putea intra în contact direct cu medici specialiști, inclusiv în sistem video, pacienții fiind ajutați cu sfaturi medicale și consultații la distanță.

Pentru a face acest lucru, pacientul trebuie să descarce aplicația din Google Play și să își creeze un cont în care își încarcă informațiile medicale, pe mai multe categorii și în funcție de nevoile fiecăruia. După acest pas, operatorul din UPU vede istoricul, face consultația la distanță și discută cu pacientul în funcție de aceste date, urmărindu-se în timp și evoluția stării de sănătate.

,,Aplicația este atât pentru pacienții COVID-19, dar și pentru cei cu alte afecțiuni. Sunt vizați pacienții externați care necesită o anumită perioadă de monitorizare post-spitalicească sau pentru pacienți care se confruntă cu o problemă de sănătate care impune asistența de specialitate. Medicii rezidenți care răspund solicitărilor prin intermediul aplicației pot cere sprijinul altor colegi de specialitate și pot apela chiar ei numărul de urgență 112, dacă situația o impune. Tele-asistența medicală este oferită de la două puncte de lucru – UPU și Centrul de Diabet, Nutriție și Boli Metabolice din cadrul Spitalului Clinic Județean de Urgență Cluj-Napoca”, informează sursa menționată.

Andreea ȚIȚIU

Distribuie:

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere! Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii

Recomandari

Recent
Popular
Etichete

Citeste Zi de Zi Online


 

 

 




 

 

Print


 

Media kit Zi de Zi 2022-2023

Transilvania Business

ARHIVE