Pact pentru Sănătate propus de PSD Politic
  • redactia
  • 0 comentarii
  • 1143 Vizualizări

Pact pentru Sănătate propus de PSD

Reprezentantul României în Comitetul de Conducere al Organizației Mondiale a Sănătății (OMS), prof. univ. dr. Alexandru Rafila, a anunțat joi, 19 noiembrie, cu prilejul unei conferințe de presă susținută la Târgu Mureș, că Partidul Social Democrat (PSD) propune un Pact pentru Sănătate tuturor formațiunilor politice din România. Conferința de presă a fost organizată la sediul PSD Mureș, iar alături de prof. univ. dr. Alexandru Rafila la întâlnirea cu mass media au participat și principalii trei candidați ai PSD Mureș la alegerile parlamentare din 6 decembrie: prof. dr. Leonard Azamfirei – rectorul Universității de Medicină, Farmacie, Științe și Tehnologie (UMFST) ”George Emil Palade” din Târgu Mureș, Dumitrița Gliga – manager, președintele interimar al PSD Mureș și conf. univ. dr. Florin Buicu – actual deputat, președinte al Comisiei pentru Sănătate și Familie din Camera Deputaților.

Rafila: ”Pacienții din România nu au culoare politică”

Potrivit reprezentantului OMS în România, în prezent se impune reformarea sistemului de sănătate din țara noastră, deziderat la care ar trebui să conlucreze toate formațiunile politice.

”Ne găsim în mod evident într-o situație neobișnuită care are un impact foarte mare nu numai asupra sistemului de sănătate, ci și asupra vieții noastre cotidiene, asupra modului de funcționare a societății și nu în ultimul rând modului de funcționare a economiei. Opțiunea politică pe care am făcut-o eu și câțiva dintre colegii mei se datorează dorinței noastre de a încerca să aducem profesionalismul în zona administrării sistemului de sănătate și pentru gestionarea acestei pandemii. Din păcate, în România există foarte multe discuții, foarte multe promisiuni și nu reușim de foarte mulți ani să facem o reformă a sistemului de sănătate, o reformă reală. Am văzut în ultimele zile voci publice foarte cunoscute care pledează pentru o reformă în sănătate dar o reformă unilaterală, doar a unui partid politic, și mă întreb dacă aceste voci sesizează conflictul evident între performanța celor care reușesc în momentul de față sau nu reușesc să gestioneze problema de sănătate publică pe de o parte și ideea că aceleași persoane vor face marea reformă a sănătății în România – lucrul acesta din punctul meu de vedere este imposibil. Ideea acestui Pact pentru Sănătate sau pur și simplu un parteneriat pentru sănătate este absolut rațională pentru că viitorul Parlament, indiferent de proporția în care partidele politice vor ocupa fotoliile parlamentare, trebuie să rezolve această problemă. Pacienții din România nu au culoare politică, pacienții din România sunt români sau maghiari, sunt pacienți din România care trebuie să aibă acces la servicii de sănătate, iar sistemul de sănătate trebuie să le ofere un răspuns imediat pentru că oamenii sunt pur și simplu disperați în momentul de față”, a afirmat prof. univ. dr. Alexandru Rafila.

Invitatul special al conferinței de presă, care se află pe lista experților în sănătate publică ai Comisiei Europene, NATO și OMS, a mai arătat că actuala guvernare este caracterizată printr-o ”agitație excesivă” în ceea ce privește măsurile luate împotriva răspândirii virusului SARS-CoV-2, respectiv că social-democrații propun soluții atât pentru ținerea sub control a pandemiei de COVID-19, cât și pentru reformarea sistemului de sănătate din România.

”Am avut vara la dispoziție, și țineți minte că după încheierea Stării de Urgență din data de 15 mai a urmat o relaxare totală. Nu s-au organizat școlile, Direcțiile de Sănătate Publică au rămas incapabile să rezolve partea de anchete epidemiologice, capacitatea de testare chiar dacă teoretic a crescut nu este utilizată în continuare așa cum ar trebui. Mi se pare o agitație excesivă a reprezentanților Ministerului Sănătății care nu are un efect evident asupra controlului acestei epidemii. Dacă vrem să abordăm cele două zone, cea de gestiune imediată a pandemiei și cea legată de o reformă și o regândire de fapt a sistemului de sănătate care să ofere acces la servicii de sănătate cât mai repede în apropierea locuințelor cetățenilor și să ofere măcar un confort psihologic populației care este extrem de obosită de tot ceea ce se întâmplă, cred că Programul de Guvernare al Partidului Social Democrat răspunde acestor deziderate și cu siguranță că dacă elemente comune din Programul Partidului Social Democrat se vor regăsi și în programele altor partide nu este niciun fel de problemă. Important este ca împreună să rezolvăm aceste probleme de sănătate, iar reforma sistemului de sănătate e o problemă a României, nu este o problemă a unui partid politic”, a declarat prof. univ. dr. Alexandru Rafila.

Gliga: ”Nu ne permitem să disperăm”

Rolul de amfitrion al conferinței de presă i-a revenit președintelui interimar al PSD Mureș, Dumitrița Gliga, aflată pe locul 1 pe lista social-democraților mureșeni pentru Camera Deputaților.

”Fie că ne place, fie că nu, trebuie să acceptăm că trăim vremuri incerte, marcate de multe provocări și de multe variabile necunoscute. De aceea, reacțiile și acțiunile noastre actuale capătă o mult mai mare însemnătate, pentru că ele definesc noile reguli și paradigme sociale. Fără dubii, România se află acum în stare de criză. În primul rând, trecem printr-o criză medicală. Numărul cazurilor de infectare cu virusul SARS-CoV-2 crește exponențial, numărul paturilor de la ATI scade vertiginos, cadrele medicale se află acum în punctul epuizării, iar Guvernul promovează soluții ineficiente. În acest context, tragedia de la Piatra Neamț riscă să se repete. În al doilea rând, ne aflăm la debutul unei crize economice violente, efectele economice ale pandemiei se resimt acum la nivel global, iar la nivel național acestea lovesc direct în capitalul românesc, afectând atât mediul de afaceri autohton cât și rata șomajului. În al treilea rând, să amintim că ne confruntăm cu o criză identitară în care societatea românească pare să își piardă încet-încet, dar sigur, identitatea. Cu toate acestea, nu ne permitem să disperăm, cele mai mari crize istorice au generat de obicei și cele mai mari progrese, așa că este de datoria noastră să ne axăm pe identificarea unor soluții eficiente, menite să propulseze România pe calea progresului”, a declarat Dumitrița Gliga.

Președintele interimar al PSD Mureș a mai transmis că echipa propusă de social-democrații din județul Mureș la alegerile parlamentare din 6 decembrie ”crede în performanță, ridică experiența la nivel de excelență și pune sănătatea oamenilor pe primul plan.”

Azamfirei: ”Credem că putem să oferim o schimbare”

Lista de candidați ai PSD Mureș pentru Senat este deschisă de prof. dr. Leonard Azamfirei, care s-a declarat îngrijorat vis a vis de modul actual de gestionare a crizelor din domeniul sanitar și cel educațional, despre care a spus că ”lipsește o perspectivă care să ne dea o speranță că lucrurile vor fi bine într-un viitor previzibil.”

”O situație ca cea de la Piatra Neamț ne scoate în față într-un mod aproape violent care sunt racilele sistemului sanitar. Vedem însă mai puțin evident în acest moment care sunt racilele sistemului educațional pentru că un eveniment ca cel de la Piatra Neamț încearcă să ne trezească și ne trezește imediat, lucrurile care nu se întâmplă cum ar trebui au efect pe termen lung”, a menționat prof. dr. Leonard Azamfirei.

Rectorul principalei universități din județul Mureș a mai spus că soluțiile luate de guvernanți în ceea ce privește școala online sunt ”de tip surogat”, care ”nu au eficiență” și a reamintit faptul că social-democrații susțin desfășurarea de cursuri clasice, cu prezența fizică a elevilor, acolo unde situația sanitară permite acest lucru.

”Generăm în acest moment o generație de sacrificiu, de elevi care au pierdut practic un an de viață și un an de educație, an care va fi imposibil de recuperat pentru că nu știm care sunt din partea guvernanților mecanismele de recuperare. S-au încercat soluții de tip surogat care se pare că nu au eficiență, care nemulțumesc copii, nemulțumesc părinții și din acest punct de vedere noi am susținut ca acolo unde este posibil, pe generații de vârstă bine definite, să nu se închidă școlile pentru că este important ca elevii să meargă la școală, să participe la activități în mod direct, sigur în condiții foarte clar definite, de securitate pentru copii și pentru părinții acestora”, a arătat prof. dr. Leonard Azamfirei.

Totodată, rectorul UMFST ”George Emil Palade” din Târgu Mureș și-a manifestat optimismul în ceea ce privește o prezență bună la vot, arătând că schimbarea ”poate să vină din profesionalizarea domeniilor” în care activează candidații social-democrați.

”Pentru ceea ce urmează să se întâmple sigur că fiecare dintre noi sperăm într-o schimbare în bine, însă în egală măsură mesajul nostru pentru dumneavoastră este faptul că la alegerile din 6 decembrie trebuie să venim cu toții la vot, luând în calcul toate măsurile de siguranță care trebuie luate și noi sperăm că va fi o organizare care cel puțin în această zonă să fie bine făcută pentru că riscul de îmbolnăvire nu vine din locurile pe care le controlăm, ci din locurile și din interacțiunile pe care nu le putem controla. Cu încredere în această direcție și în acest demers pe care vrem să-l facem credem că putem să oferim o schimbare, iar schimbarea poate să vină din profesionalizarea domeniilor pe care noi le reprezentăm”, a punctat prof. dr. Leonard Azamfirei.

Buicu: ”Venim cu un proiect făcut de profesioniști”

Președintele Comisiei pentru Sănătate și Familie din Camera Deputaților, conf. univ. dr. Florin Buicu, s-a arătat nemulțumit de măsurile ”incorecte” care afectează industria HoReCa din România.

”Gestionarea pandemiei în România în momentul de față este guvernată de un singur lucru: de haos. Modalitățile de raportare în momentul de față nu sunt corecte. Actuala guvernare fără să discute cu profesioniști ia niște decizii incorecte. Pentru asta, actuala guvernare trebuie să plece. Actuala guvernare a luat decizia închiderii restaurantelor, fără să existe o dovadă și niște indicatori clari care să spună că restaurantele sunt un focar de infecție. Este primul punct pe care am vrut să îl ating, iar mesajul care a plecat din zona HoReCa a fost că această decizie a fost proastă. Dacă la nivelul acestor unități de alimentație publică, restaurante, cluburi, ar fi existat o clasificare corectă, componenta de restaurante trebuia să rămână deschisă, respectând bineînțeles criteriile de distanțare fizică și măsurile de protecție sanitară”, a declarat conf. univ. dr. Florin Buicu.

În mesajul său, deputatul social-democrat a arătat Pactul pentru Sănătate propus românilor de Partidul Social Democrat conține o alternativă viabilă la deciziile actualului Guvern pe timp de pandemie, despre care a spus că ”nu au bază” și ”nu au efect”.

”Din punct de vedere al activităților și deciziilor și din punct de vedere medical interesul este de identificare a bolnavilor. Aici parafrazez pe cineva: carantinarea este izolarea bolnavilor; tirania este izolarea sănătoșilor; și prostia este să nu știi care este diferența dintre cele două. În momentul de față, deciziile care sunt luate nu au efect. O să vedem toți, în perioada imediat următoare, o creștere a numărului de pacienți. O creștere a numărului de bolnavi în ATI. Deciziile luate nu au bază. Venim practic în fața românilor, și chiar în fața guvernanților, cu un proiect făcut de profesioniști, pe care guvernanții puteau să îl preia și să îl pună în practică de mâine. Nu au făcut-o. Nu au reacționat la invitația pe care Partidul Social Democrat a făcut-o pentru un Pact pentru Sănătate. Organizațiile profesionale, Colegiul Medicilor, organizațiile sindicale își doresc un angajament și un Pact pentru Sănătate. Actualii guvernanți refuză acest lucru și nu îl refuză numai Partidului Social Democrat, îl refuză și sindicatelor și organizațiilor profesionale”, a afirmat conf. univ. dr. Florin Buicu.

(Comandat de Partidul Social Democrat – Organizația județeană Mureș, executat de SC Agridor Media SRL, prin www.zi-de-zi.ro, Cod Mandatar Financiar 11200020)

Distribuie:

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere! Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii


Citeste Zi de Zi Online


 

 

 




 

 

Print


 

Media kit Zi de Zi 2022-2023

Transilvania Business

ARHIVE