Home / Sanatate / Târgu Mureș: Proiectul Secției ATI de la Infecțioase, bun dar nefinanțat de Guvern

Târgu Mureș: Proiectul Secției ATI de la Infecțioase, bun dar nefinanțat de Guvern

În luna martie 2020, la puțin timp după declanșarea epidemiei de COVID-19 și instituirea stării de urgență în România, echipa Partidului Social Democrat (PSD) Mureș a demarat un proiect ambițios care prevedea construirea unei secții noi de terapie intensivă pentru pacienții infectați cu virusul SARS-CoV-2, în incinta secției de Boli Infecțioase a Spitalului Clinic Județean Mureș de pe strada Gheorghe Doja nr. 89 din Târgu Mureș.

Întocmit în timp record, în doar 10 zile, de o echipă entuziastă de voluntari, proiectul a primit apoi autorizație de construire tot în timp record, de la Primăria municipiului Târgu Mureș. Mai rămânea un singur hop, respectiv asigurarea unei surse de finanțare, suma estimată pentru realizarea investiției fiind de 3 milioane de euro. În acest sens, Consiliul Județean Mureș a solicitat, prin intermediul unei adrese oficiale, sprijinul Guvernului României al cărui răspuns, tot oficial, a venit în data de 8 octombrie. Astfel, potrivit prof. dr. Horațiu Moldovan, secretar de stat în cadrul Ministerului Sănătății, la data respectivă în bugetul aprobat pe anul 2020 al Ministerului Sănătății ”nu se mai regăsesc prevederi bugetare posibile a fi alocate spitalelor publice pentru cheltuieli de natura investițiilor.”

În mod bizar, în alte cazuri similare autoritățile din capitală au identificat fără probleme resurse financiare pentru realizarea de spitale noi COVID-19. Un exemplu în acest sens este Spitalul modular COVID realizat în Bacău, a cărui notă de plată (achitată de Compania Națională Unifarm, aflată sub autoritatea Ministerului Sănătății) s-a cifrat la 3 milioane de euro, care în prezent zace nefolosit, dezumflat la propriu, fapt care a stârnit curiozitatea Direcției Naționale Anticorupție, care a declanșat o anchetă pentru a afla cine se face vinovat de ducerea pe apa sâmbetei a banilor respectivi.

De la idee la fapte

Vicepreședinte al Consiliului Județean Mureș la data respectivă, social-democratul Alexandru Cîmpeanu a jucat un rol cheie în transformarea ideii în ceva palpabil, respectiv într-un proiect.

”Ideea a venit de la organizația Partidului Social Democrat Mureș, după declanșarea stării de urgență. Se dorea, având în vedere atenționările specialiștilor cu privire la evoluția pandemiei, o secție ATI la Spitalul Clinic Județean Mureș, secția de Boli Infecțioase. Am gândit inițial o secție modulară, o clădire provizorie, cu număr de paturi corespunzător spațiului pe care îl oferă curtea secției. În acest sens, împreună cu toți factorii decidenți din județul Mureș, Consiliul Județean Mureș, Instituția Prefectului – Județul Mureș, spitalele, Direcția de Sănătate Publică, am avut o discuție, am ajuns la un numitor comun, un acord de principiu, să demarăm demersurile pentru realizarea investiției. Am cooptat în acest sens un proiectant tânăr care are o firmă mică de proiectare în județul Mureș, care la rândul lui și-a constituit o echipă de lucru cu proiectanți din județele Mureș și Cluj, cu toate specializările impuse de o asemenea investiție. Proiectul a fost elaborat pro bono, pentru beneficiul locuitorilor județului Mureș și nu numai, deoarece eram conștienți că vor veni pacienți COVID-19 în stare gravă și din alte județe”, a declarat, pentru cotidianul Zi de Zi, Alexandru Cîmpeanu.

”Încă mai sperăm la un sprijin din partea Guvernului”

Stimulați de faptul că își aduc contribuția la realizarea unei investiții a cărei importanță este ”de viață și de moarte”, vitală pentru salvarea de vieți în lupta cu virusul SARS-CoV-2, proiectanții voluntari s-au întrecut pe sine și au reușit finalizarea documentației într-un timp record, de 10 zile. Tot în timp record, de 5 zile, proiectul a primit autorizație de construire din partea Primăriei municipiului Târgu Mureș, după care conducerea Consiliului Județean Mureș s-a adresat Guvernului României, în speranța că investiția estimată la suma de 3 milioane de euro va fi realizată cu bani de la bugetul de stat.

”Proiectul a fost elaborat într-un termen foarte scurt pentru un asemenea obiectiv, de 10 zile. Am avut la dispoziție două variante, cea inițială, și o construcție definitivă. Diferența de preț dintre cele două variante fiind foarte mică am ales varianta construcției definitive care dura circa trei luni. Am făcut demersurile necesare și am obținut în 5 zile autorizația de construire de la Primăria municipiului Târgu Mureș. Planul era să obținem sprijin inclusiv din partea Guvernului pentru că suma estimată pentru realizarea investiției era de 3 milioane de euro, iar județul la momentul respectiv nu dispunea de o sumă atât de mare, era nevoie și de contribuția Guvernului. În sensul acesta, am elaborat o adresă care după ce a fost semnată de președintele Consiliului Județean Mureș, domnul Péter Ferenc, a fost înaintată Instituției Prefectului – Județul Mureș, urmând ca ulterior să fie transmisă premierului României și Ministerului Dezvoltării, Ministerul Lucrărilor Publice în prezent. Într-un final, adresa a fost trimisă entităților guvernamentale, a avut loc un schimb de corespondență care ne-a dat de înțeles că nu se vrea să fim ajutați pentru realizarea acestui obiectiv, astfel încât în data de 8 octombrie 2020 Ministerul Sănătății a comunicat oficial Consiliului Județean Mureș că nu există resurse financiare pentru finanțarea acestui obiectiv. Din momentul respectiv încercăm să identificăm o altă sursă de finanțare pentru că în județul Mureș este nevoie de o asemenea investiție. Investiția prevedea 33 de paturi de ATI la standarde internaționale, 33 de paturi ATI însemnând aproape dublul numărului de paturi care există în prezent în județul Mureș. Sperăm ca într-un viitor apropiat să reușim realizarea proiectului și încă mai sperăm la un sprijin din partea Guvernului”, a precizat Alexandru Cîmpeanu.

Proiectul, realizat benevol în timp record

Echipa care a realizat benevol proiectul a fost coordonată de Sergiu Brefelean, un tânăr cunoscut în comunitatea mureșeană pentru numeroasele gesturi de caritate făcute de-a lungul timpului.

”Alexandru Cîmpeanu, care la acel moment era vicepreședinte al Consiliului Județean Mureș, m-a întrebat dacă pot ajuta benevol deoarece nu erau bani pentru proiect. Sandu Cîmpeanu îmi este frate, avem același părinte duhovnic, călătorim împreună, suntem pelerini împreună pe Athos și îmi e prieten. Acesta este motivul pentru care m-am alăturat proiectului, prietenia pe care o împărtășesc cu Sandu. Era perioada de stare de urgență, ne-am întâlnit la sediul Consiliului Județean Mureș cu domnul Ovidiu Gîrbovan, manager al Spitalului Clinic Județean Mureș, care ne-a spus că la Secția de Boli Infecțioase de pe strada Gheorghe Doja a fost identificat un spațiu unde s-ar putea face un spital de ATI. Am început proiectarea singur, apoi cu un angajat de-al meu, după care ni s-au alăturat diverși colaboratori care au fost convinși să colaboreze benevol. Pe partea de arhitectură a fost o firmă din Cluj, iar pe aproape orice tipuri de instalații a apărut câte un colaborator. Am dus proiectul până într-o zonă în care s-a făcut un studiu mai complex, s-a desenat forma, 3D. Precizez că doamna Daniela Miheț, arhitectul șef al Municipiului Târgu Mureș, a fost extraordinară, și viceprimarul Sergiu Papuc a fost în același fel. Astfel, pe baza studiului, Primăria municipiului Târgu Mureș a eliberat în regim de urgență autorizația de construire”, a declarat, pentru cotidianul Zi de Zi, Sergiu Bretfelean.

Din nefericire însă, entuziasmul echipei care a muncit la propriu zi și noapte pentru finalizarea proiectului s-a izbit de rivalități politice. O abordare greșită în opinia lui Sergiu Brefelean, care este de părere că indiferent de cine își asumă realizarea proiectului, acesta trebuie realizat pentru binele comunității.

”Studiul de fezabilitate și prefezabilitate au fost întocmite, bugetul stabilit, exista și o variantă identificată pentru finanțare, autorizație de construire am avut și atunci am zis că noi oferim proiectul oricărui vine să îl contracteze, doar să îl facă. Domnul Gîrbovan ne avertizase că lunile octombrie – noiembrie vor fi cele mai nasoale din punct de vedere epidemiologic. Pe perioada întocmirii proiectului am discutat cu epidemiologi, specialiști în terapie intensivă, constructori, furnizori de materiale și alți specialiști, am obținut tipuri de structuri care se puteau livra în perioada stării de urgență. A intervenit apoi politicul și s-a distrus tot, s-a schimbat și conducerea spitalului. Niciodată nu s-a pus problema că proiectul este sau va fi al PSD-ului, nicio secundă nu s-a pus așa problema, ideea a fost să se facă un spital real pentru ATI COVID la Infecțioase. Nu vreau să arăt cu degetul către nimeni, vreau doar să spun că oricine vrea să facă acest proiect să îl facă, indiferent de culoarea politică sau de cine va tăia panglica. Spitalul e al comunității, nu al unui partid politic”, a afirmat Sergiu Brefelean care la data realizării proiectului nu făcea parte din niciun partid politic. Între timp, s-a înscris în Partidul Social Democrat și în prezent se află chiar pe lista de candidați a social-democraților din Mureș pentru Senat.

Presiune mare pe secțiile ATI COVID-19

Conform Biroului de presă al Ministerului Afacerilor Interne, miercuri, 18 noiembrie, la nivel național ”în unitățile sanitare de profil, numărul total de persoane internate cu COVID-19 este de 13.179”, iar dintre acestea ”1.174 sunt internate la ATI.”

La nivelul județului Mureș, numărul de paturi ATI pentru bolnavi COVID-19 este de 61.

Ce conține răspunsul de la Ministerul Sănătății, întocmit de prof. dr. Horațiu Moldovan

”La articolul 198, alineatul 1, punctul a-d, din Legea nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătății, cu completările și modificările ulterioare, se prevede că ”Spitalele publice din rețeaua autorităților administrației publice locale pot primi sume de la bugetul de stat și din veniturile proprii ale Ministerului Sănătății, care se alocă prin transfer în baza contractelor încheiate între direcțiile de sănătate publică județene și a municipiului București și autoritățile administrației publice locale în subordinea cărora funcționează respectivele unități, pentru:

a) finalizarea obiectivelor de investiții noi, de investiții în continuare, aflate în derulare și finanțate, anterior datei transferării managementului spitalelor publice, prin programele de investiții anuale ale Ministerului Sănătății, dotarea cu aparatură medicală de natura reparațiilor capitale la spitale, precum și pentru modernizare, transformare și extindere a construcțiilor existente, precum și expertizarea, proiectarea și consolidarea clădirilor revine managementului unității sanitare solicitante.”

Deosebit de cele mai sus menționate, precizăm că la această dată în bugetul aprobat pe anul 2020 al Ministerului Sănătății prin Legea bugetului de stat pe anul 2020, nr. 5/2020, cu modificările și completările ulterioare, nu se mai regăsesc prevederi bugetare posibile a fi alocate spitalelor publice pentru cheltuieli de natura investițiilor.”

Alex TOTH

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere! Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii

Regulile de preluare a articolelor

Acest articol este proprietatea Cotidianului Zi de Zi și este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.

De asemenea, verificati

Made in UMFST: Voi fi medic!

Emisiunea se poate urmări accesând: https://live.umfst.ro/ https://m.facebook.com/umfst https://m.youtube.com/channel/UCT15XZBMHPRCJgLGpB9mgdA 60 SHARES Distribuie pe Facebook Tweet Follow …