Home / Cultură / Tradiția vânătorii, la Muzeul „Anton Badea”

Tradiția vânătorii, la Muzeul „Anton Badea”

Muzeul Etnografic ”Anton Badea” din Reghin continuă să oferă publicului, prin intermediul paginii de Facebook, informații despre ocupații arhaice în spațiul etno-cultural mureșean. Ultimul episod aduce în prim plan meșteșugul vânătorii, care poate fi deslușit inclusiv în spațiul interior al muzeului reghinean, situat pe strada Vânătorilor, la numărul 51.

 „Din timpuri imemoriale, pentru oameni, vânătoarea a constituit un mod de supraviețuire. Nevoia de hrană, dar și apărarea de eventualele atacuri ale animalelor sălbatice au dezvoltat primele forme instinctuale de conservare. Vânătoarea nu este exclusiv o acțiune umană, existând, desigur, și alte ființe vii care vânează. Această îndeletnicire a apărut înainte ca omul să cultive plante sau să crească animale. Cu timpul însă, vânătoarea a evoluat, ei adăugându-i-se conotații culturale și simbolice ce vor păstra la bază originile primitive ale existenței umane”, spun reprezentanții Muzeului Etnografic ”Anton Badea” din Reghin.

Un element important al vânătorii l-a constituit și îl constituie legătura vânătorului cu natura.

„Prin modul de acțiune, vânătorul dovedește putere prin forme spectaculoase, dar și crude, păstrate în mitologie ori în legendele tuturor popoarelor. Pasiunea pentru vânătoare are la bază o moștenire tradițională ce se transmite din tată în fiu, respectându-se ritualurile și limbajul adecvate”, se arată în prezentarea făcută de reprezentanții Muzeului Etnografic „Anton Badea”.

Vânătoarea a avut un dublu scop: pe de o parte, obținerea de carne și blănuri, iar pe de altă parte asigura apărarea culturilor și animalele domestice de cele sălbatice. Potrivit reprezentanților muzeului reghinean, pentru vânat țăranii au folosit nu numai armele obișnuite de luptă, ci și numeroase unelte/capcane, cu construcție simplă dar ingenioasă, confecționate la ei în gospodărie, cum erau cursele, plasele, lațurile etc., cu care prindeau diferite specii.

„Animalele sălbatice se capturau mai ușor cu capcanele de vânătoare, deoarece se așezau în locuri diferite unde se știa că trec animalele, iar vânătorul nu era nevoit să aștepte sau să stea la pândă, ci doar să fie vigilent și să vegeheze din când în când. Armele de vânătoare au apărut și s-au perfecționat în timp, fiind folosite și în războaie. În timp, vânătoarea a avut un efect negativ asupra speciilor sălbatice, multe specii valoroase s-au împuținat, atât în urma despăduririlor, cât și înmulțirii vânătorilor. În felul acesta, vânatul valoros s-a restrâns, iar unele specii au dispărut. Uneltele tradiționale pentru vânătoare sunt rarități etnografice, păstrate în amintirea vânătorilor și vânătorii de altădată”, au transmis reprezentanții Muzeului Etnografic „Anton Badea”.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere! Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii

Regulile de preluare a articolelor

Acest articol este proprietatea Cotidianului Zi de Zi și este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.

De asemenea, verificati

Maraton de spectacole lectură de Ziua Culturii Naționale la Teatrul Național Târgu-Mureș

De Ziua Culturii Naționale (15 ianuarie), Teatrul Național Târgu-Mureș va găzdui un maraton de spectacole …