Noile rate de incidență ale localităților din Mureș Sanatate
  • redactia
  • 1 comentarii
  • 3475 Vizualizări

Noile rate de incidență ale localităților din Mureș

Reprezentanții Instituției Prefectului – Județul Mureș au transmis marți, 24 noiembrie, prin intermediul unui comunicat de presă, faptul că în urma modificării ratei de incidență în localitățile din județul Mureș, Comitetul Județean pentru Situații de Urgență Mureș a adoptat la data de 24 noiembrie, Hotărârea nr. 55, cu următorul cuprins:

,,Articol 1 – Începând cu data de 25 noiembrie 2020, vor fi puse în aplicare măsurile stabilite prin HG nr. 967/2020 privind prelungirea stării de alertă pe teritoriul României începând cu data de 14 noiembrie 2020, precum şi stabilirea măsurilor care se aplică pe durata acesteia pentru prevenirea şi combaterea efectelor pandemiei de COVID-19, prin raportare la rata de incidență cumulată a fiecărei localități, potrivit anexei care face parte integrantă din prezenta hotărâre, anexă care va fi actualizată în funcție de evoluţia ratei de incidenţă la nivelul fiecărei unități administrativ teritoriale. Articol 2 – De aducerea prezentei hotărâri la cunoştinţa membrilor Comitetului Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă Mureş şi Comitetelor Locale pentru Situaţii de Urgenţă răspunde Serviciul de monitorizare a instituţiilor publice şi situaţii de urgenţă din cadrul Instituţiei Prefectului Judeţul Mureş”, se menționează în comunicat.

Situația ratelor de incidență la 1000 de locuitori din localitățile mureșene se regăsește în lista de mai jos:

Rata de incidență mai mică sau egală cu 1,5/1000 locuitori: Bahnea, Băgaciu, Băla, Bălăușeri, Eremitu, Fântânele, Ghindari, Papiu Ilarian, Păsăreni, Sânpetru de Câmpie, Sărățeni, Sânpaul, Vătava, Vețca și Voivodeni.

Rata de incidență mai mare de 1,5/1000 locuitori și mai mică sau egală cu 3/1000 locuitori, cu măsuri aplicate între 14 – 27 noiembrie: Bereni, Sângeorgiu de Pădure, Chibed, Crăciunești, Mica, Saschiz, Suplac, Viișoara, Vărgata.

Rata de incidență mai mare de 1,5/1000 locuitori și mai mică sau egală cu 3/1000 locuitori, cu măsuri aplicate între 17 – 30 noiembrie: Acățari, Cozma, Ernei, Fărăgău, Hodac, Iclănzel, Mădăraș.

Rata de incidență mai mare de 1,5/1000 locuitori și mai mică sau egală cu 3/1000 locuitori, cu măsuri aplicate între 21 noiembrie – 4 decembrie: Chiheru de Jos, Glodeni.

Rata de incidență mai mare de 1,5/1000 locuitori și mai mică sau egală cu 3/1000 locuitori, cu măsuri aplicate între 25 noiembrie – 9 decembrie: Apold, Ațintiș, Band, Beica de Jos, Cuci, Gălești, Gurghiu, Ibănești, Ideciu de Jos, Lunca, Miercurea Nirajului, Nadeș, Petelea, Râciu, Șincai, Sovata, Zau de Câmpie.

Rata de incidență mai mare de 3/1000 locuitori cu măsuri aplicate între 12 – 25 noiembrie: Ogra, Crăiești.

Rata de incidență mai mare de 3/1000 locuitori cu măsuri aplicate între 14 – 27 noiembrie: Gornești, Lunca Bradului, Neaua, Răstolița, Solovăstru, Tăureni, Cucerdea, Vânători.

Rata de incidență mai mare de 3/1000 locuitori cu măsuri aplicate 17 – 30 noiembrie: Albești, Aluniș, Bogata, Brâncovenești, Ceuașu de Câmpie, Cristești, Daneș, Sâncraiu de Mureș, Sângeorgiu de Mureș, Suseni, Târgu Mureș, Ungheni, Sărmașu, Batoș, Gheorghe Doja.

Rata de incidență mai mare de 3/1000 locuitori cu măsuri aplicate între 18 noiembrie – 1 decembrie: Bichiș, Grebenișu de Câmpie.

Rata de incidență mai mare de 3/1000 locuitori cu măsuri aplicate între 21 noiembrie – 4 decembrie: Adămuș, Coroisânmărtin, Corunca, Deda, Gănești, Livezeni, Luduș, Măgherani, Pogăceaua, Rușii Munți, Sântana de Mureș, Șăulia, Sighișoara, Târnăveni, Zagăr.

Rata de incidență mai mare de 3/1000 locuitori cu măsuri aplicate între 24 noiembrie – 7 decembrie: Sânger.

Rata de incidență mai mare de 3/1000 locuitori cu măsuri aplicate între 25 noiembrie – 9 decembrie: Breaza, Chețani, Hodoșa, Iernut, Miheșu de Câmpie, Pănet, Reghin, Valea Largă.

Andreea ȚIȚIU

Distribuie:

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere! Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii

  • O statistica care nu are nici o logica. Toată tara e în aceeași găleată. Trebuie purtata masca, trebuie sa nu ieși fără hârtie (declarație) între 23 și 5 și asta este peste tot în tara. În localitățile carantinate, trebuie sa ai și peste zi declarație, sau adeverință de la serviciu. Nu vad rostul afișării în fiecare zii al acestor statistici. Creează o stare anormala de teama permanenta și stres continuu.

Recomandari

Recent
Popular
Etichete

Citeste Zi de Zi Online


 

 

 




 

 

Print


 

Media kit Zi de Zi 2022-2023

Transilvania Business

ARHIVE