Home / Politic / Dacă vom face schimbarea, răul existent acum va fi mai mic

Dacă vom face schimbarea, răul existent acum va fi mai mic

Distribuie

De când am acceptat să candidez, să intru în politică, pot spune cu mâna pe inimă că sunt politician, sunt deputat pentru Sănătate. A fost și este domeniul pentru care voi merge în continuare până la capăt, pentru că Sănătatea este obligatorie, este un drept al fiecărui om, drept înscris în Constituție, iar statul, care trebuie să fie puternic, nu minimalist, are obligația să asigure tuturor cetățenilor români condițiile minimale pentru asigurarea sănătății.

Sănătatea înseamnă mai mult decât lipsa bolii. Sănătatea înseamnă și locul de muncă, înseamnă și domiciliul, locul în care trăim, înseamnă familie, înseamnă mult mai mult decât absența bolii.

Cu aceste gânduri în minte, lansez mureșenilor invitația de participa la vot în 6 decembrie. Votul îl ai o dată la patru ani, e dreptul tău. Consider că este și o obligație, pentru că în 1989 mulți români au murit ca să ne recâștigăm dreptul de a vota. Îi îndemn pe mureșeni să respecte măsurile de siguranță sanitară, să poarte mască, să țină cont de recomandările sanitare și să pună ștampila la Camera Deputaților pe PSD pentru că, în acea căsuța a PSD, pe locul doi este și Corneliu Florin Buicu. Spun să pună ștampila pe căsuța PSD pentru că, în afară de faptul că e votat Corneliu Florin Buicu, e votată stânga. Chiar dacă e un termen filozofic, stânga pune pe primul loc Omul, nu capitalul și nu altceva.

De ce Buicu și de ce nu altcineva?!

Pentru că Buicu înseamnă un deputat care și-a îndeplinit obligațiile de serviciu și a considerat postul de deputat ca serviciu, a fost prezent, a fost implicat în modificările legislative pentru domeniul sănătății, pentru că toți avem nevoie de sănătate, pentru că sunt medic și modificările legislative nu sunt făcute de un specialist în alt domeniu în sănătate, pentru că situația în care trăim azi obligă la o schimbare, pentru că lucrurile nu merg bine.

Trebuie să avem speranță că vom reuși să schimbăm lucrurile înspre bine. Viitorul imediat nu va arăta bine, trebuie să fim realiști, lucrurile nu stau bine nici din punct de vedere medical, nici din punct de vedere economic. Însă dacă vom face schimbarea, răul existent acum va fi mai mic.

De fiecare dată când PSD a fost la guvernare, economia a crescut, România a crescut și, dacă ne uităm în istorie, guvernările de dreapta au însemnat profit pentru companii străine și au însemnat mai puțin pentru români.

Să avem speranță că vom reuși să schimbăm lucrurile spre bine!

Conf. univ. dr. Corneliu Florin Buicu,

Deputat de Mureș

(Comandat de Partidul Social Democrat – Organizația județeană Mureș, executat de SC Agridor Media SRL, prin www.zi-de-zi.ro, Cod Mandatar Financiar 11200020)


Citește și despre proiectul „Cu ochii larg deschişi”:

 

Cinci docufiction despre căderea și ridicare din abuzul de droguri

 

Sticker/Cine sunt eu? – o parabolă a pierderii identității din cauza drogurilor

 

”Dealerul morții”, evadare din ”infernul drogurilor”

 

Clean-up. Curajul Mădălinei

 

Povestea lui Mircea

 

Povestea Melaniei, nevoia de iubire şi atenţie satisfăcută cu droguri

   

De asemenea, verificati

„Turismul în județul Mureș își revine”. Vezi care sunt principalele evenimente culturale din 2024

Distribuie Anul 2024 pare un an extrem de promițător pentru toți turiștii care își doresc …

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere! Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii

Regulile de preluare a articolelor

Acest articol este proprietatea Cotidianului Zi de Zi și este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 120 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.