Mureș: 16,4 milioane de lei pentru asfaltarea unui drum județean Administratie
  • redactia
  • 0 comentarii
  • 5800 Vizualizări

Mureș: 16,4 milioane de lei pentru asfaltarea unui drum județean

Consilierii județeni au aprobat joi, 26 noiembrie, cu prilejul unei ședințe ordinare de lucru, documentaţia tehnico-economică și indicatorii tehnico-economici ai investiției „Asfaltarea unui tronson de drum pe DJ136 Sângeorgiu de Pădure – Bezid – Limita județului Harghita – actualizare DALI”, la valoarea totală a investiției, cu TVA, de 16.438.612 de lei.

”Drumul județean propus pentru reabilitare face parte din categoria drumurilor județene, asigură legătura între localitatea Bezid din județul Mureș și județul Harghita. Terenul pe care se întinde drumul județean studiat se află în domeniul public al Județului Mureș, pe teritoriul administrativ al UAT Sângeorgiu de Pădure. Drumul județean propus pentru reabilitare se află între pozițiile kilometrice 11 + 500 și kilometrul 16 + 523, având lungimea totală este de 5,023 kilometri și clasa tehnică ”V”, se precizează în Referatul de aprobare al proiectului, document publicat pe pagina web a Consiliului Județean Mureș, www.cjmures.ro.

Potrivit aceleiași surse, ”în prezent acest tronson de drum județean se prezintă în stare tehnică neadecvată desfășurării traficului rutier în condiții de siguranță și confort”, iar ”sistemul rutier este alcătuit dintr-o pietruire primară.”

(Redacția)

Distribuie:

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere! Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii

Recomandari

Recent
Popular
Etichete

Citeste Zi de Zi Online


 

 

 




 

 

Print


 

Media kit Zi de Zi 2022-2023

Transilvania Business

ARHIVE